ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 252/2018

Ședința publică din data de 1 februarie 2018

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20.03.2015 reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. București și S.C. C. S.A. București - Sucursala Deva, au solicitat instanței să stabilească înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului și să se facă denominarea în moneda națională a părților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat reclamanților în RON, la cursul de schimb CHF/Ron de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%. Totodată, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 actualizată, Legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 21/1992 actualizată, precum și pe dispozițiile C. civ.

Prin sentința civilă nr. 654/PI/LP pronunțată la data de 07.10.2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția a II -a civilă a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulata și precizată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. - Sucursala Deva.

În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut, în esență, că în limitele acțiunii formulate de către reclamanți în calitate de consumatori și valorificând teoria clauzelor abuzive care presupun implicit nulitatea acestora, nu poate fi uzitată nici chiar pentru o argumentare suplimentară instituția impreviziunii, care are drept premisă existența unui contract valabil încheiat, dar care, prin schimbarea împrejurărilor de la momentul încheierii contractului, a devenit excesiv de oneroasă pentru una dintre părți.

În privința clauzei conținute la art. 4.2 lit. a) din contract conform căreia banca are dreptul, dar nu și obligația, de a converti în RON creditul acordat împrumutaților în cazul fluctuării în sens crescător, a cursului de schimb pentru moneda creditului, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data acordării creditului, instanța de fond a observat că declararea abuzivă a acestei clauze este lipsită de efecte juridice în condițiile în care reclamanții nu au dorit punerea în executare a clauzei prevăzute la art. 4.2, care conferă băncii dreptul de a efectua conversia în RON a creditului acordat utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat la data efectuării conversiei, ci reclamanții doresc fie înghețarea cursului de schimb la momentul semnării contractului, fie, cel mult, convertirea în RON a creditului la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%.

S-a observat că reclamanții au apelat la o construcție juridică hibridă fundamentată pe teoria nulității, văzută ca sancțiune aplicată băncii, dar care exclude însă un demers de restabilire a echilibrului contractual, în baza unor împrejurări apărute ulterior încheierii contractului, cum ar fi fluctuația ulterioară a cursului de schimb. Or, astfel s-a apreciat că se impune respingerea cererilor prin care se solicită anularea clauzelor ca urmare a constatării caracterului abuziv, în situațiile care vizează conversia creditelor, motivat de faptul că nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii atunci când se invocă nulitatea clauzei abuzive, motiv pentru care prima instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamanților.

Împotriva sentinței civile nr. 654/PI/LP pronunțată la 07.10.2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția a II -a civilă, reclamanții au declarat apel prin care au solicitat admiterea apelului și în principal, înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului și să se facă denominarea în moneda națională a plăților, așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanți, în cuantum de 64.363,1 RON, actualizată la data plății efective.

În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat reclamanților în RON, la cursul de schimb CHF/Ron de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%. Totodată, solicită ca instanța de apel să se pronunțe cu privire la competența materială a Tribunalului Timiș în speța de față, potrivit art. 94 și 95 din noul C. proc. civ., dat fiind faptul că instanța de fond le-a solicitat precizarea valorii sumelor achitate în plus în vederea stabilirii instanței competente material, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 177/A din 7 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II - a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B..

S-a reținut, contrar susținerilor apelanților, că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1578 C. civ., care dispune că obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract și în cazul în care intervine o sporire ori o scădere a prețului monedelor înainte de data plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflate în curs la momentul plății, deci la valoarea nominală, chiar și în cazul unor eventuale modificări a valorii acestei monede, în același număr de unități monetare exprimat în convenție, fără a avea relevanță o eventuală schimbare a valorii francului elvețian între data acordării împrumutului și data scadenței.

În ce privește clauza invocată de către reclamanți, respectiv clauza de risc valutar cuprinsă în art. 4.1 din contract, în care se arată că plata se va face în moneda creditului și art. 4.2 lit. a) prin care se arată că banca are dreptul, dar nu și obligația să convertească în RON creditul acordat într-o altă monedă decât moneda națională în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului fluctuează cu mai mult de 10 % în sens crescător, față de valoarea de la data semnării convenției, nu este o clauză abuzivă, aceasta respectând principiul nominalismului monetar, nici nu este în dezacord cu practica CJUE în materie, căci riscul valutar trebuie suportat de ambele părți.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că, în raport de faptul că anterior momentului în care a fost încheiat contractul, moneda CHF a avut un curs fluctuant, nu poate fi valorificat doar ca fiind o expresie a riscului ca în viitor costul creditorului să crească, putând și valabilă și ipoteza contrară, astfel încât ambele părți ale contractului trebuie să prevadă și să accepte toate riscurile aferente cursului de schimb, asociate unui împrumut contractat într-o monedă străină.

Instanța de apel a concluzionat că, desi s-a invocat de către reclamanți, nu s-a dovedit în speță, pretinsa rea credință a băncii în ce privește încheierea contractului sau neîndeplinirea obligației sale de informare în ce privește caracterul fluctuant al monedei CHF, întrucât aceste aspecte nu au putut fi prevăzute de către bancă la momentul acordării creditului, fiind de notorietate faptul că modificarea cursului CHF -ului a luat prin surprindere atât sistemul bancar cât și mediile economice.

Împotriva deciziei civile nr. 177/A din 7 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II - a civilă reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., solicitând:

- în principal, înghețarea cursului de schimb CHF/LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului și să se facă denominarea în moneda națională a părților, așa cum a fost formulată cererea de chemare în judecată și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanți în cuantum de 64.363,1 RON actualizate la data plății efective;

- în subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat acestora în RON, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului majorat cu 10%, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta D. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/21.01.2016.

Intimata - pârâtă S.C. E. S.A. București a depus, în termen legal, întâmpinare prin care invocă, în principal excepția tardivității și excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondat.

Referitor la excepția tardivității, intimata susține că, hotărârea a fost comunicată la data de 15.04.2016, iar data declarării recursului s-a făcut la data de 03.07.2017, peste termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

Prin urmare, intimata susține că recursul reclamanților este tardiv.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului, intimata susține că, recursul este o cale extraordinară de atac și se exercită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar cererile evaluabile în bani în valoare până la 1.000.000 RON, nu sunt supuse recursului.

În plus, intimata mai adaugă că, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 396/2017 a Curții Constituționale, întrucât această decizie se aplică doar hotărârilor pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, adică de la data de 20 iulie 2017.

În consecință, intimata solicită admiterea excepțiilor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:

În cauză, după cum se poate observa, hotărârea atacată este pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv cererea prin care reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. Sucursala Deva, au solicitat instanței să stabilească înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului și să se facă denominarea în moneda națională a părților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la convertirea creditului acordat reclamanților în RON, la cursul de schimb CHF/Ron de la data acordării creditului, curs majorat cu 10%.

Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea prin care au arătat că înțeleg să completeze obiectul cererii cu solicitarea de a fi constate clauzele abuzive de risc valutar cuprinse în art. 4.1 din convenția de credit x/23.05.2008 și în art. 4.2 lit. a), precum și restituirea sumelor plătite în plus de la momentul încheierii convenției și până în prezent, în cuantum de 64.363,1 RON, reprezentând diferența de curs valutar între cursul istoric și cursul la care au cumpărat franci elvețieni, din octombrie 2008 (de când cursul francului elvețian a început să crească) și până în prezent.

În cauză, acțiunea este evaluabilă și se situează sub pragul de 1.000.000 RON, situație în care pricina este supusă numai apelului.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1009 din 15.12.2016, la art. I alin. (1) a fost prorogat, printre alte termene și termenul prevăzut la art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, respectiv până la data de 1 ianuarie 2019.

De reținut dispozițiile art. 101 C. proc. civ., potrivit cărora în cererile privind executarea sau constatarea nulității absolute, anularea rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic, pentru stabilirea competenței instanței, se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, a părții din obiectul dedus judecății.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de F. în dosarul nr. x/2014 și de G. și H. în dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția Civilă și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Curtea Constituțională a României a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 07.03.2016, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României.

Prin urmare, raportat la Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, decizia atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Noul C. proc. civ., în art. 457.

Având în vedere considerentele anterior expuse, respectiv că hotărârea recurată este supusă numai apelului, excepția tardivității recursului invocată de pârâtă prin întâmpinare nu poate fi examinată în acest cadru procesual.

De asemenea, trebuie precizat că, în cauză nu sunt motive de ordine publică, contrar susținerilor recurenților referitor la competență, întrucât această chestiune a fost tranșată de catre instanța de apel.

Având în vedere că valoarea pretențiilor solicitate prin acțiune de reclamantă este sub pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de textul de lege anterior enunțat, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Prin urmare, recurenții au declarat recurs împotriva unei decizii nesusceptibilă de recurs, situație în raport cu care Înalta curte urmează să respingă recursul reclamanților ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 177/A din 7 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a Ii-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.