ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2018

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 27.07.2017, reclamantul A. - prin tutore, B. a chemat în judecată pe pârâții PRIMĂRIA - UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ (U.A.T.) BRAGADIRU și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI BRAGADIRU - INSTITUȚIA PRIMARULUI, solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială, prin sentința ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâților să păstreze bunurile și obiectele, adică, tot inventarul din locuința A.N.L. (care, a susținut reclamantul, este un drept câștigat prin sentința civilă nr. 3414/07.12.2010 din dosar nr. x/2010) cu chirie, de la adresa din orașul Bragadiru, Șos. x, jud. Ilfov, până când se va soluționa ultimul dosar nr. x/2017 care a fost înregistrat la 20.07.2017 pe rolul Judecătoriei Cornetu; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 3263/2017 de la 15.09.2017 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr. x/2017, s-a respins cererea privind pe reclamantul A. - prin tutore, B., în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA (U.A.T.) și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI BRAGADIRU - INSTITUȚIA PRIMARULUI, ca neîntemeiată, și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat reclamantul A. - prin tutore, B., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 4376/A din 29 noiembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, a fost respins apelul formulat de apelantul- reclamant A. - prin tutore, B. împotriva sentinței civile nr. 3263/15.09.2017 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata - pârâtă PRIMĂRIA (U.A.T.) și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI BRAGADIRU - INSTITUȚIA PRIMARULUI, ca nefondat. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurentul- reclamant A. - prin tutore, B., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Ilfov- prin adresa emisă la 10.03.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/13.03.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București.

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în apel, într-o cerere de ordonanță președințială, a cărei competență de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 998 Noul C. proc. civ., iar hotărârea de primă instanță pronunțată cu privire la ordonanță poate fi atacată numai cu apel, conform art. 1000 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ.

Or, în materia litigiilor având ca obiect cerere de ordonanță președințială, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.