ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 393/6.03.2018 Tribunalul Tulcea a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A., obligând pârâta la plata daunelor morale și materiale în cuantum total de 147.318,06 RON.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Tulcea a reținut, în esență, că fiul, respectiv nepotul reclamanților a decedat în urma unui accident rutier. La data producerii accidentului își producea efectele polița de asigurare de răspundere civilă auto de tip RCA, încheiată de către asigurătorul G. S.A. și că sunt întrunite toate condițiile pentru atragerea răspunderii delictuale conform C. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 393 din 6 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat apel pârâta S.C. G. S.A., criticând soluția primei instanțe pentru netemeinicie.

Cererea a fost înregistrată pe rolul secției I Civilă a Curții de Apel Constanța care, la termenul din 28.09.2018 a pus în discuție necompetența funcțională a secției I Civilă a Curții de Apel Constanța.

Prin decizia civilă nr. 150/C/05.10.2018 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței secției I Civilă a Curții de Apel Constanța, a declinat spre competentă soluționare cauza privind apelul principal formulat de apelanta pârâtă S.C. G. S.A. și apelul incident formulat de intimații reclamanți A., B., C., D., E. și F., împotriva sentinței civile nr. 393 din 6.03.2018 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr. x/2017, având ca obiect pretenții, secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Constanța, secția I Civilă a reținut, în esență că, că:

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, în cadrul instanțelor, în raport cu competența acestora, funcționează secții sau, după caz, complete specializate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, având de tranșat chestiunea modului de determinare a competenței materiale procesuale a secțiilor specializate în cadrul aceleiași instanțe, prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea prevederilor art. 226 alin. (1) și ale art. 228 alin. (1) din Lg. nr. 271/2011 a stabilit că această partajare se va face, nu după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, ci după criteriul obiectului sau naturii litigiului statuând că acestea sunt enumerate doar exemplificativ la art. 226 alin1 din Lg. nr. 71/2011.

S-a reținut că, pe lângă activitățile descrise exemplificativ în cuprinsul art. 226, în determinarea competenței procesuale a unei secții specializate, trebuie să se țină seama de criteriul activității, respectiv cel al intreprinderii, adică litigiul să aibă legătură directă cu activitatea de profesionist a uneia dintre părți, fiind izvorât din această activitate.

Or, în cauză, s-a reținut că o astfel de legătură există, întrucât litigiul izvorăște din activitatea de asigurare de răspundere civilă obligatorie, desfășurată de către una dintre părți, mai precis din faptele de asigurare pe care una dintre părți este obligată, în temeiul legii, să le săvârșească atunci când intervine riscul asigurat.

În speță, pârâta S.C. G. S.A. nu a plătit benevol indemnizația de asigurare cerută de către terții păgubiți, reclamanți în cauză, care au suferit o daună materială și morală în urma producerii evenimentului rutier în legătură cu care există contractul de asigurare din speță și cărora legea le recunoaște o acțiune directă împotriva asigurătorului intimat. Cum activitatea de asigurare reprezintă obiectul de activitate uzual al profesionistului intimat menționat, plata despăgubirii cerută în cauză reprezintă chiar componenta activității sale, astfel că este îndeplinită cerința legăturii litigiului cu activitatea economică a părții pentru a determina competența material procesuală a uneia dintre secțiile specializate ale Curții.

Prin urmare, s-a apreciat că litigiul este generat de activitatea economică a uneia dintre părți, în strânsă legătură cu aceasta, astfel că este satisfăcut criteriul obiectului și naturii litigiului menționat anterior ca hotărâtor în stabilirea competenței specializate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța la data de 8 noiembrie 2018 sub nr. x/2017*.

La termenul de judecată din data de 13 decembrie 2018, instanța din oficiu a pus în discuție excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța în soluționarea cauzei, având în vedere specializarea completelor de judecată.

Prin încheierea nr. 663 din 20 decembrie 2018 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a apelului principal, formulat de apelanta pârâtă S.C. G. S.A. și a celui incident, formulat de intimații reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva sentinței civile nr. 393 din 6.03.2018 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr. x/2017, având ca obiect pretenții, în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Constanța; a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În baza art. 3 alin. (2) C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 statuând că noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

După evocarea dispozițiilor art. 226 din Legea 71/2011, instanța a reținut că prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-au statuat următoarele "Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de natura sau obiectul litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, nu este esențială calitatea de profesionist a unei dintre părți, ci prezintă relevanță natura și obiectul cauzei, care trebuie să privească drepturi și obligații născute dintr-o activitate economică, în sensul că litigiul este strâns legat de activitatea economică, neputând fi soluționat fără analiza specificului acestei activități, ceea ce justifică specializarea judecătorilor cărora li s-a repartizat cauza.

De asemenea, instanța a reținut că din analiza considerentelor deciziei în interesul legii menționate, rezultă că singură, calitatea de profesionist a părții nu constituie un criteriu legal de stabilire a competenței tribunalelor/secțiilor specializate, astfel că litigiile asemănătoare celor expres enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 sunt cele cu privire la care legile speciale stabilesc că sunt de competența fostelor tribunale comerciale/secții comerciale.

A constatat instanța că litigiul de față are natura unui conflict de drept civil, care nu se circumscrie nici litigiilor prevăzute în mod exemplificativ de disp. art. 226 alin. (1) din lege și nici nu prezintă elemente comune cu acestea, de vreme ce nu are ca obiect acte sau fapte legate de activitatea de comerț, ci implică analiza unor raporturi de drept civil - răspunderea civilă delictuală a persoanei fizice, acestea nefiind născute din activitatea economică.

S-a mai reținut că litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea unui accident auto și nu pune în discuție raportul de asigurare, fiind vorba despre o asigurare RCA, nefiind generat de activitatea economică a pârâtei, asigurătorul fiind atras în proces prin efectul legii, care a ales să îi confere asigurătorului calitate procesuală pasivă în asemenea litigii, conform Deciziei nr. 1/15.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care are aplicabilitate și în materie civilă.

Totodată, s-a avut în vedere că prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 emisă in aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea 71/2011 s-a dispus ca toate completele secției a II a civilă să aibă caracter specializat, iar prezentul litigiu nu justifică necesitatea specializării, în aplicarea Deciziei RIL 18/2016.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (4) și art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluționare a conflictelor de competență dintre două secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.,:

"Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetența și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești…", iar conform alin. (2) al aceluiași articol: "Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competență din C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă excepția, de strictă interpretare și aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 din C. proc. civ., privind competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale și incidentale, respectiv în art. 129-137 din C. proc. civ., privind excepția de necompetența și conflictul de competență (în cazul secțiilor specializate din cadrul aceleiași instanțe).

Se reține că, în cadrul competenței jurisdicționale, trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale (de atribuție) se distinge între competența materială funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță; judecata în apel; judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Pentru determinarea competenței instanței de judecată sub aspect material funcțional, prezintă importanță natura si obiectul litigiului, dincolo de calitatea părților.

Este de menționat că, prin Decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 6 aprilie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Pitesti și, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 226 alin. (1) si art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/sectiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificarile si completarile ulterioare".

Considerentele expuse de Inalta Curte de Casatie si Justitie, în cuprinsul Deciziei nr. 18/2016, susțin interpretarea conform căreia pentru determinarea competenței materiale procesuale a sectiilor specializate în cadrul aceleiași instanțe se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părți.

Așadar, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prezinta o enumerare exemplificativa, iar nu limitativă, a cererilor care sunt de competența secțiilor civile reorganizate sau completelor specializate.

Se reține că elementul comun al litigiilor enumerate cu titlu exemplificativ de dispozitiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 este reprezentat de existența și desfășurarea unei activitati economice.

Potrivit art. 3 din C. civ., "(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ."

Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare: "(1) Noțiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț», respectiv «fapte de comerț» se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»."

În speță, se constată că prin cererea de chemare in judecată, reclamanții A., B., C., D. E. Și F. au chemat în judecată pe pârâta S.C. G. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 17.525,27 RON și 650.000 Euro, reprezentând daune materiale în cuantum de 17.525,27 RON în raport cu părinții, și daune morale în cuantum de 300.000 Euro, respectiv câte 150.000 Euro pentru fiecare părinte, echivalentul în RON de la data plății; 200.000 Euro, respectiv câte 100.000 Euro pentru frate și soră; 150.000 Euro, respectiv câte 75.000 Euro pentru bunicii materni, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâta este răspunzătoare în a repara prejudiciul suferit de reclamanți având în vedere faptul că la data producerii evenimentului rutier își producea efecte polița de asigurare de răspundere civilă auto de tip RCA seria x/Ol/TO/XZ nr. x valabilă între 05.08.2014 și 04.02.2015 încheiată pentru autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x de către asigurătorul S.C. G..

Așadar, din conținutul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanții au solicitat pârâtei S.C. G. S.A. să plătească daune materiale și morale în urma producerii evenimentului rutier în legătură cu care există contractul de asigurare din speță și cărora legea le recunoaște o acțiune directă împotriva asigurătorului.

Se reține că litigiul privește operațiuni derulate în cadrul activității economice, având în esență ca obiect pretenții izvorâte din activitatea desfășurată de profesionistul asigurător în cadrul exercitarii obiectului de activitate al acestuia.

Astfel, polița de asigurare din speță a fost încheiată în cadrul activității economice desfășurate de pârâtă, motiv pentru care acțiunea se circumscrie sferei litigiilor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Raporturile juridice dintre părți au fost așadar stabilite prin contractul de asigurare, iar aceste raporturi juridice fac obiectul acțiunii cu care a fost învestită prima instanță, elemente care atrag competența instanței specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

După cum, în mod corect, a reținut secția curții de apel, care a fost prima învestită cu soluționarea apelului, litigiul izvorăște din activitatea de asigurare de răspundere civilă obligatorie, desfășurată de către asigurător, respectiv din faptele de asigurare pe care asigurătorul este obligat, în temeiul legii, să le săvârșească atunci când intervine riscul asigurat.

Înalta Curte reține că în speță litigiul are legătură cu activitatea economică a profesionistului asigurător, în condițiile în care activitatea de asigurare reprezintă obiectul de activitate uzual al societății de asigurare, plata despăgubirii cerută în cauză reprezentând chiar componenta activității sale.

Prin urmare, raportat la obiectul cererii deduse judecatii vizând pretentii ce decurg din acte sau fapte săvârșite în exercițiul activității profesionale desfășurate de un profesionist, asa cum această noțiune este definită in art. 3 alin. (2) din Noul C. civ., prezenta cauză este de competența secției a II-a Civile a Curții de Apel Constanța.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2019.