ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 519/2018

Decizia nr. 519/2018

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 15

iulie 2015, reclamanta A. Tulcea - B. a solicitat instanței ca prin

hotărâre judecătorească să oblige pe pârâta C. la plata

sumei de 4.733 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea

obligațiilor asumate prin contractul de închiriere din 28 ianuarie1995

și la plata majorărilor de 2% Iună de întârziere calculate

pentru acest debit, de la data introducerii acțiunii și până la

data plății efective.

Prin sentința civila nr. 2647 din

17 octombrie 2016, Judecătoria Tulcea a respins acțiunea ca

neîntemeiată; a stabilit onorariul definitiv al expertului contabil D. la

suma de 1.500 lei și a dispus plata acestuia din contul x. A obligat

reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în

cuantum de 750 lei constând în onorariu avocat și la plata către stat

a sumei de 1.500 lei, reprezentând onorariu definitiv de expert.

Prin Decizia nr. 547 din 30 mai 2017,

pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2647 din 17

octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Tulcea.

Prin Decizia nr. 88/C din 15 noiembrie 2017 a

Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a admis

excepția necompetenței materiale a instanței și s-a

declinat Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare, cererea de recurs formulată de

reclamantă împotriva Deciziei nr. 547 din 30 mai 2017, pronunțate de

Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios administrativ și

fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția I civilă,

la data de 03 ianuarie 2018 și trimis, spre soluționare, prin

repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția completului din data de 10

ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 20 februarie 2018 în

vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în

pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în

soluționarea recursului de față pe care o va admite, în

considerarea următoarelor argumente:

Soluția de declinare a competenței

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, cu referire la Decizia

Curții Constituționale nr. 369/2017 (pct. 31) și ia

dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C.

proc. civ., nu poate învesti legal instanța supremă.

Pe de o parte, Decizia Curții

Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în

vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel - 30

mai 2017 și data publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curții

Constituționale în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017 raportat la

dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră

principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior

publicării în M. Of.).

Astfel fiind, dezinvestirea curții

de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de

contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este

lipsită de fundament soluția de declinare a judecării recursului

în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art.

97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.,

„Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a

altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce

înseamnă că instanța supremă are competență de

drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților

de apei, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o

prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în

recurs de către instanța supremă.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și

(4) C. proc. civ., invocate, de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici

ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel

și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.,

„recursul urmărește să supună Înaltei Curți de

Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și

scopului recursului.

Această verificare a legalității

se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă

este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 din C.

proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc.

civ., aceeași verificare a conformității cu legea a

hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe

(tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului

(art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea

cu care a fost învestită prima instanță - judecătoria - a

fost soluționată în apei de tribunal, rezultă că nu este

incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează

competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este

supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă

parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte

hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența

de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie

competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului,

indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în

realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de

competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție:

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.

122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a

avut loc o nelegală dezinvestire a Curții de Apel Constanța,

Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în

favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a

realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a recursului formulat de reclamanta A. Tulcea - B., prin

primar împotriva Deciziei nr. 547 din 30 mai 2017, pronunțate de

Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios administrativ și

fiscal, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 20 februarie 2018.