ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 519/2018

Decizia nr. 519/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 15 iulie 2015, reclamanta A. Tulcea - B. a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pe pârâta C. la plata sumei de 4.733 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de închiriere din 28 ianuarie1995 și la plata majorărilor de 2% Iună de întârziere calculate pentru acest debit, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. Prin sentința civila nr. 2647 din 17 octombrie 2016, Judecătoria Tulcea a respins acțiunea ca neîntemeiată; a stabilit onorariul definitiv al expertului contabil D. la suma de 1.500 lei și a dispus plata acestuia din contul x. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 lei constând în onorariu avocat și la plata către stat a sumei de 1.500 lei, reprezentând onorariu definitiv de expert.

Prin Decizia nr. 547 din 30 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2647 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Tulcea. Prin Decizia nr. 88/C din 15 noiembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, cererea de recurs formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 547 din 30 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția I civilă, la data de 03 ianuarie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2. Prin rezoluția completului din data de 10 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 20 februarie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Soluția de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel Constanța, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 (pct. 31) și ia dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc.

civ., nu poate învesti legal instanța supremă. Pe de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel - 30 mai 2017 și data publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017 raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.). Astfel fiind, dezinvestirea curții de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei. În egală măsură, este lipsită de fundament soluția de declinare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc.

civ. Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apei, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă. Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., invocate, de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului. Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc.

civ.). Cum în speță, acțiunea cu care a fost învestită prima instanță - judecătoria - a fost soluționată în apei de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme. Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție: „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezinvestire a Curții de Apel Constanța, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanta A. Tulcea - B., prin primar împotriva Deciziei nr. 547 din 30 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Constanța. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2018.