ÎCCJ, decizie (scj.ro #86475)

La originea cauzei se află două cereri (nr. 41.138/98 și nr. 64.320/01) împotriva României, adresate Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia) în temeiul fostului art. 25 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) la data de 14 aprilie 1997 și Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea) la data de 9 mai 2000. Reclamanții sunt 25 de cetățeni români de origine romă, dintre care 18 au încheiat o convenție de soluționare amiabilă cu guvernul statului pârât, care face obiectul unei hotărâri separate (Hotărârea nr. 1). Ceilalți 7 reclamanți, parte în prezenta hotărâre (Hotărârea nr. 2), sunt: primul reclamant, Iulius Moldovan, s-a născut în 1959; al doilea reclamant, Melenuța Moldovan, s-a născut în 1963; al treilea reclamant, Maria Moldovan, s-a născut în 1940; referitor la cel de-al patrulea și la cel de-al cincilea reclamant, Otilia Rostaș și Petru (Gruia) Lăcătuș (ultimul, domiciliat în satul Hădăreni nr. 114, comuna Chețani, județul Mureș), nu se cunoaște data nașterii; cel de-al șaselea reclamant, Maria Floarea Zoltan, s-a născut în 1964, iar cel de-al șaptelea reclamant, Petru (Dîgăla) Lăcătuș, (domiciliat în satul Hădăreni nr. 148, comuna Chețani, județul Mureș), s-a născut în 1962.

Reclamanții din ambele cereri, cu excepția primului reclamant, domnul Iulius Moldovan, au fost reprezentați în fața Curții de Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC), o organizație cu sediul la Budapesta, unii dintre ei fiind inițial reprezentați de primul reclamant. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, doamna R. Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamanții au invocat în special faptul că distrugerea bunurilor lor în timpul unei revolte care a avut loc în data de 20 septembrie 1993 și consecințele care au decurs din aceasta au reprezentat o încălcare de către statul pârât a obligațiilor ce-i revin în temeiul art. 3, 6, 8 și 14 din Convenție, care garantează, între altele, dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante, accesul la instanță în vederea stabilirii corecte a drepturilor și libertăților civile, dreptul la respectarea vieții private și de familie, precum și a domiciliului și dreptul de a nu fi discriminat în exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție.

Cererea nr. 41.138/98 a fost înaintată Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenție a intrat în vigoare (art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11).

Cererile au fost atribuite Secției a II-a a Curții [art. 52 alin. 1 din Regulamentul Curții (Regulament)]. În cadrul acestei secții, cauza a fost examinată de o cameră (art. 27 alin. 1 din Convenție) constituită în conformitate cu art. 26 alin. 1 din Regulament.

La data de 13 martie 2001, Camera a decis reunirea celor două cereri (art. 42 alin. 1 din Regulament).

La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiilor (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta cauză a fost atribuită noii Secții a II-a (art. 52 alin. 1 din Regulament).

Printr-o decizie din 3 iunie 2003 Curtea a declarat cererile parțial admisibile.

Camera a decis, după consultarea părților, că nu este necesară o audiere privind fondul cauzei (art. 59 alin. 3 din Regulament), fiecare parte răspunzând în scris observațiilor celeilalte.

La 4 și 19 martie 2004, în urma unui schimb de corespondență, grefierul a propus părților să încerce să ajungă la o soluționare amiabilă în sensul art. 38 alin. 1 lit. b) din Convenție. La 19 aprilie și 18 mai 2004, 18 dintre reclamanți și Guvernul au depus declarații formale prin care au acceptat soluționarea amiabilă a cauzei.

La 19 aprilie 2004, reclamanții din prezenta cerere au informat Curtea că nu doresc soluționarea amiabilă a prezentei cauze.

La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiilor (art. 25 alin. 1 din Regulament), însă prezenta cauză a fost reținută de fosta Secție a II-a.

La 16 iunie 2005, Curtea a pronunțat Hotărârea nr. 1, radiind cauza de pe rol în ceea ce privește înțelegerea intervenită între cei 18 reclamanți și Guvern. Prin aceeași decizie, Curtea a hotărât să amâne soluționarea cererilor prezenților reclamanți în vederea unei examinări separate a fondului cauzei.

Prezenta hotărâre (Hotărârea nr. 2) privește fondul plângerilor acestora, deduse judecății. ÎN FAPT I. Circumstanțele cauzei

Reclamanții sunt toți cetățeni români de origine romă. Cu toții au locuit în satul Hădăreni, comuna Chețani, județul Mureș, ocupându-se cu agricultura. După producerea evenimentelor ce urmează a fi prezentate, o parte dintre ei și-a reluat traiul în satul Hădăreni, iar alții, neavând locuință, trăiesc în diferite părți ale țării. Domnul Iulius Moldovan locuiește în prezent în Spania, iar doamna Maria Floarea Zoltan locuiește în Marea Britanie.

Situația de fapt, astfel cum a fost expusă de părți, poate fi rezumată după cum urmează: A. Incidentul din 20 septembrie 1993

În seara zilei de 20 septembrie 1993 s-a iscat o ceartă în barul situat în centrul satului Hădăreni, comuna Chețani, județul Mureș. Frații Rapa Lupian Lăcătuș și Aurel Pardalian Lăcătuș și Mircea Zoltan, de etnie romă, au început să discute în contradictoriu cu numitul Chețan Gligor, de etnie română. Agresiunea verbală a degenerat într-una fizică și a culminat cu moartea lui Chețan Crăciun, care venise în ajutorul tatălui său. Ulterior, cei 3 cetățeni de etnie romă au părăsit locul faptei și s-au refugiat într-o casă din apropiere.

Curând, vestea privind incidentul s-a răspândit în localitate și mulți săteni au aflat despre decesul lui Chețan Crăciun. Furioși, aceștia s-au adunat și au hotărât să-i găsească pe cetățenii de etnie romă. O mulțime furioasă s-a adunat în fața casei în care se ascunseseră cetățenii de etnie romă și i-a somat să părăsească imobilul. În mulțime se aflau membri ai poliției din Hădăreni, inclusiv comandantul postului local de poliție, Ioan Moga, precum și sergentul Alexandru Șușcă, care aflaseră despre incident. Văzând că frații refuză să iasă din casă, mulțimea a incendiat casa. Cei doi frați au încercat să fugă din casa în flăcări, dar mulțimea i-a prins și lovit cu araci și bâte. Cei doi frați au murit în seara aceleiași zile. Mircea Zoltan a rămas în clădire și a murit în incendiu. Se pare că lucrătorii de poliție prezenți nu au acționat în nici un fel pentru a opri atacurile. Reclamanții au susținut chiar că polițiștii au încurajat mulțimea să distrugă toate bunurile romilor din sat.

Ulterior, în cursul aceleiași seri, sătenii au decis să-și verse mânia asupra tuturor romilor din sat, incendiind casele, grajdurile și autoturismele acestora. Până a doua zi, 13 case ale romilor au fost distruse. Reclamanții au formulat următoarele acuzații: 1. Iulius Moldovan

Reclamantul susține că cei trei cetățeni români de etnie romă au fost uciși pe proprietatea sa în data de 20 septembrie 1993, casa și alte bunuri proprietate personală fiindu-i incendiate. 2. Melenuța Moldovan

Reclamanta susține că locuința și alte bunuri personale i-au fost distruse prin incendiere. 3. Maria Moldovan

Reclamanta susține că în seara zilei de 20 septembrie 1993 o mulțime furioasă s-a adunat la ușa casei sale, a pătruns în casă și i-a distrus toate bunurile personale. Mulțimea i-a incendiat apoi casa, iar ea a privit cum flăcările îi distrug locuința. A doua zi, când a revenit acasă cu soțul și fiica sa, a fost întâmpinată de o mulțime furioasă de săteni, care a împiedicat-o să intre în casă. Lucrătorii de poliție Ioan Moga, Alexandru Șușcă și Florin Nicu Drăghici au imobilizat-o, i-au pulverizat piper în față și au agresat-o fizic. Costică Moldovan a fost de față la aceste evenimente. Colonelul Drăghici a tras cu pistolul în direcția lui Costică Moldovan și a familiei sale, în timp ce aceștia încercau să se întoarcă acasă pentru a-și îngriji animalele. Reclamanta susține că locuința i-a fost avariată și a pierdut bunuri de valoare și alte bunuri. 4. Otilia Rostaș

Reclamanta susține că în seara zilei de 20 septembrie 1993 a aflat ce se întâmpla în Hădăreni de la fiica sa în vârstă de 11 ani. Fiica sa i-a spus că a aflat de la un vecin că sătenii de etnie română vor să ucidă toți romii pentru a răzbuna moartea lui Chețan Crăciun.

Temându-se pentru siguranța copiilor săi, reclamanta i-a dus la locuința mamei sale. Când s-a întors acasă, în cursul aceleiași seri, a văzut în fața curții mai multe persoane ce aruncau cu pietre și bucăți de lemn și care ulterior au dat foc imobilului. În timp ce fugea înapoi spre locuința mamei sale, a văzut trei oameni înarmați cu bâte care instigau mulțimea să incendieze și acest imobil. În câteva minute casa mamei sale a fost cuprinsă de flăcări.

A doua zi, reclamanta a încercat să se întoarcă la locuința sa pentru a evalua distrugerile. Apropiindu-se de locuință, a fost amenințată verbal și fizic de o mulțime furioasă de săteni de etnie nonromă și de lucrători de poliție. Un sătean a amenințat-o cu o lopată, iar alții au aruncat cu pietre în ea. Sătenii, printre care și polițiștii prezenți, au împiedicat-o să pătrundă în ce mai rămăsese din locuință. Temându-se pentru siguranța sa, reclamanta și copiii săi au părăsit localitatea.

În cursul aceleiași zile, reclamanta a încercat din nou să se întoarcă la locuința sa, împreună cu alți romi, însă drumul era blocat de o mulțime și mai mare de săteni, înarmați cu bâte. În mulțime se aflau și polițiști. Reclamanta l-a recunoscut pe Nicu Drăghici, lucrător de poliție ce avea asupra sa bastonul din dotare. Reclamanta și alți romi care încercau să se întoarcă la casele lor au fost urmăriți de către o mașină de poliție, ocupanții autoturismului trăgând asupra lor și strigându-le să părăsească localitatea. Reclamanta susține că locuința i-a fost distrusă și că a pierdut bunuri de valoare. 5. Petru (Gruia) Lăcătuș

Petru (Gruia) Lăcătuș susține că în cadrul aceluiași incident i-au fost distruse casa și cele trei mașini parcate în curte. 6. Maria Floarea Zoltan

Reclamanta susține că, în noaptea de 20 septembrie 1993, soțul, Mircea Zoltan, și cei doi frați ai săi, Rapa Lupian Lăcătuș și Aurel Pardalian Lăcătuș, au fost uciși cu brutalitate în pogromul din Hădăreni. Totodată, reclamanta susține că unul dintre imobilele incendiate cu acea ocazie aparținea defunctei sale mame, Cătălina Lăcătuș. 7. Petru (Dîgăla) Lăcătuș

Reclamantul susține că locuința i-a fost distrusă și a pierdut bunuri de valoare. De asemenea, datorită bătăilor și stării de frică încercate de soția sa, însărcinată la momentul incidentului, aceasta a dat naștere unui copil cu handicap mintal. B. Ancheta penală privind incidentul

După incident, locuitorii romi din Hădăreni au formulat o plângere penală la parchet. Petiționarii au identificat un număr de persoane responsabile pentru evenimentele din 20 septembrie 1993. Printre cei identificați se aflau câțiva polițiști: șeful poliției locale, Ioan Moga, adjunctul său, sergentul Alexandru Șușcă, colonelul Florentin Nicu Drăghici, un anume Panzaru din orașul Luduș și locotenent-colonelul Constantin Palade, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Mureș.

În urma sesizării a fost demarată o anchetă, în urma căreia au fost identificați făptuitorii care au participat activ la uciderea fraților Lăcătuș și a lui Mircea Zoltan, precum și la distrugerea caselor și bunurilor romilor.

În data de 21 iulie 1994, 3 civili - P.B., I.B. și N.G. - au fost arestați și acuzați de comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav (art. 174 raportat la art. 176 din Codul penal) și incendiere (art. 217 alin. 4 din Codul penal). Totuși, aceștia au fost puși în libertate după câteva ore, iar mandatele lor de arestare au fost anulate printr-o rezoluție a primului-procuror.

Printr-o Rezoluție din data de 31 octombrie 1994, având în vedere materialul probator ce sugera implicarea polițiștilor în incident, cauza a fost trimisă Parchetului Militar Târgu Mureș, competent să ancheteze infracțiunile săvârșite de polițiști. Conform celor reținute de Parchetul Militar Târgu Mureș, după incident locotenent-colonelul Palade i-a convocat pe sătenii de etnie nonromă, sfătuindu-i "să nu spună nimănui ce a făcut poliția, dacă doresc ca incidentul să fie uitat și să nu producă consecințe asupra lor".

Prin Rezoluția din data de 15 noiembrie 1994, Parchetul Militar Târgu Mureș a dispus extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de șeful poliției locale Moga și de sergentul Șușcă. Potrivit considerentelor rezoluției, din cuprinsul actelor premergătoare reieșea faptul că persoanele sus-menționate au instigat sătenii să comită acte de violență împotriva fraților Lăcătuș și chiar au participat direct la incendierea unor imobile. Pe baza depozițiilor martorilor audiați în cauză, procurorul a stabilit că polițiștii Moga și Șușcă au participat la evenimente și că au instigat "în mod repetat" sătenii să acționeze împotriva persoanelor baricadate în casă, spunându-le, "dați-le foc, întrucât noi nu le putem face nimic". Mai mult, s-a reținut că locotenent-colonelul Palade le-a cerut locuitorilor din Hădăreni "să nu spună nimănui nimic despre acțiunile polițiștilor, dacă doresc ca incidentul să fie uitat și să nu producă consecințe în ceea ce-i privește".

În data de 10 ianuarie 1995, având în vedere implicarea colonelului Palade, Parchetul Militar Târgu Mureș și-a declinat competența în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București.

În data de 22 august 1995, colonel magistrat M.S., procuror militar în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților Ioan Moga, Alexandru Șușcă și Constantin Palade, statuând că actele de urmărire penală efectuate în cauză nu confirmă participarea șefului poliției locale Ioan Moga, a adjunctului său, sergentul Alexandru Șușcă, și a locotenent-colonelului Palade la infracțiunile săvârșite în timpul evenimentelor. În ceea ce privește depozițiile martorilor ce susțineau contrariul, procurorul le-a înlăturat precizând că una dintre ele a fost dată de sora a două victime și, dat fiind că polițiștii sancționaseră victimele de mai multe ori, declarația ei era în mod evident tendențioasă, iar celelalte sunt confuze. El a concluzionat că nu se poate reține săvârșirea de către agenții de poliție a unor fapte prevăzute de legea penală, "deși trebuie să admitem că în cursul incidentelor au folosit expresii precum «faceți ce vreți, eu trebuie să am grijă de familia mea» sau «vor ieși imediat afară dacă dați foc la casă». Mai mult, nu se pot califica lipsa de inițiativă și imposibilitatea celor doi lucrători de poliție de a influența comportamentul sătenilor furioși ca o formă de participație penală - instigare sau complicitate morală".

În septembrie 1995, prim-procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a confirmat soluția, refuzând să deschidă o anchetă, toate acuzațiile împotriva polițiștilor fiind retrase. Plângerea persoanelor vătămate a fost respinsă de secția militară a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

În data de 12 august 1997, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a trimis în judecată 11 civili suspectați de comiterea de infracțiuni în data de 20 septembrie 1993.

Unele depoziții de martori au confirmat faptul că lucrătorii de poliție au promis sătenilor implicați în evenimente că vor ajuta la mușamalizarea incidentului. Mai mulți inculpați au declarat că ocupanții a două mașini de poliție care s-au deplasat la fața locului în noaptea aceea au ordonat, prin portavoce, să fie incendiată casa în care se ascundeau cele trei victime de etnie romă.

În data de 11 noiembrie 1997 a început procesul penal împotriva civililor la Tribunalul Mureș, la acțiunea penală fiind alăturată acțiunea civilă. În cursul procesului, reclamanții au aflat despre amploarea probelor împotriva poliției. Diverși martori au declarat că ofițerii de poliție nu numai că au fost prezenți la fața locului în acea noapte, ci au și instigat la comiterea faptelor și au rămas în pasivitate când frații Lăcătuș și Mircea Zoltan au fost uciși, iar casele romilor au fost distruse. În legătură cu aceste aspecte au fost menționate numele șefului poliției locale Moga, al colonelului Drăghici și al sergentului Șușcă.

În lumina numeroaselor declarații de martori care implicau alte persoane - atât civili, cât și lucrători de poliție - avocatul inculpaților a cerut instanței extinderea procesului penal față de aceste persoane. Ca rezultat, procurorul civil a înaintat procurorului militar competent informații pe care să se întemeieze trimiterea în judecată în fața instanței militare a polițiștilor implicați.

Reclamanții Iulius Moldovan și Maria Floarea Zoltan au cerut în scris instanței extinderea procesului penal cu privire la alte persoane. Potrivit susținerilor acestora, procurorul a refuzat.

În data de 23 iunie 1998 Tribunalul Mureș a disjuns acțiunea civilă de cea penală, datorită faptului că procesul penal dura deja de 4 ani, iar soluționarea acțiunii civile ar putea dura și mai mult. C. Sentința penală din 17 iulie 1998 și deciziile din apel și recurs

În data de 17 iulie 1998, Tribunalul Mureș a pronunțat soluția asupra laturii penale a cauzei. În considerentele hotărârii au fost reținute următoarele: "Localitatea Hădăreni, aparținătoare comunei Chețani, se află în partea sud-vestică a județului Mureș, pe șoseaua Târgu Mureș-Cluj-Napoca, și are o populație de 882 locuitori, din care 614 români, 145 maghiari și 123 romi. Procentul romilor față de restul etniilor este de 14%, iar modul de viață marginal al unor categorii de țigani și în special al celor care s-au stabilit în localitate după anul 1989 au generat grave tensiuni cu populația majoritară. În general, datorită condițiilor de viață, respingerii unor valori morale acceptate de restul comunității, țiganii s-au automarginalizat manifestându-se agresiv, nerecunoscând și încălcând premeditat normele juridice instituționalizate în societate. Cei mai mulți dintre țigani erau fără ocupație, întreținându-se din munci ocazionale, sustrageri și alte activități ilicite. Desființându-se vechea formă de proprietate, alături de ceilalți membri ai comunității, țiganii au primit loturi în folosință pe care nu le-au lucrat, ocupându-se de sustrageri comise în grup și cu violență, ținta activităților infracționale fiind proprietatea privată, ceea ce a declanșat atitudini de revoltă și respingeri mai puternice decât cele anterioare. Grupuri de țigani au declanșat conflicte cu tinerii din localitate, față de care s-au manifestat agresiv, sustrăgându-le cu forța bani sau alte bunuri. Mai mult, conduita grupurilor de țigani s-a manifestat prin injurii, insulte și folosirea de cuvinte triviale în public ... Din evidența organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată din județul Mureș rezultă că în perioada anilor 1991-1993 au fost înregistrate un număr de 7 cauze penale, majoritatea având ca obiect fapte de violență, de la loviri simple și până la omor. În realitate, infracțiunile comise de țigani au fost mult mai numeroase, dar nu au ajuns să fie judecate, deoarece de teama amenințărilor persoanele vătămate fie nu au depus plângere, fie și-au retras plângerile, fie s-au împăcat cu făptuitorii. Se subliniază că, în percepția comunității, s-a sedimentat ideea că majoritatea conflictelor au fost soluționate necorespunzător, nemulțumitor, favorabil țiganilor, situație care a condus la creșterea manifestărilor revendicative de justiție personală sau colectivă."

Instanța a reținut că, în seara zilei de 20 septembrie 1993, frații Lăcătuș și Mircea Zoltan așteptau în stația de autobuz și s-au certat cu Chețan Gligor, datorită încercărilor celor trei romi de a atrage atenția unei fete. Ca răspuns la batjocura și insultele la adresa sa și a vacii sale, Chețan Gligor a început să-i amenințe pe romi cu biciul și chiar l-a lovit pe Aurel Pardalian Lăcătuș. În lupta ce a urmat, Chețan Crăciun, care intervenise pentru a-și apăra tatăl, a fost înjunghiat în piept de către Rapa Lupian Lăcătuș. Romii au fugit, iar Chețan Crăciun a fost dus la spital, unde a decedat după aproximativ o jumătate de oră. În acest timp, romii s-au refugiat în casa aparținând reclamanților Lucreția și Iulius Moldovan, sătenii înconjurând curtea casei acestora. Doi lucrători de poliție, șeful poliției locale Moga și sergentul Șușcă, au sosit la fața locului câteva minute mai târziu, chemați de unii săteni. Se pare că polițiștii erau sub influența alcoolului. Înaintea și după sosirea poliției, sătenii au aruncat pietre, bucăți de lemn și bulgări de pământ înspre casă și au strigat "Dați foc la casă! Să ardă ca șobolanii!". Un sătean a început să arunce cu materiale inflamabile spre casă, fiind urmat curând de alții, inclusiv de copii. Când focul s-a răspândit, doi dintre romi au ieșit din casă. Rapa Lupian Lăcătuș a fost imediat imobilizat de domnul Moga, în vreme ce Aurel Pardalian Lăcătuș a reușit să fugă. Mircea Zoltan a fost împiedicat să părăsească imobilul de către un sătean, fiind lovit de un altul cu pumnul și cu o lopată, acte ce au condus în final la decesul său în incendiu. Corpul său carbonizat a fost găsit în ziua următoare în casa incendiată, raportul de expertiză medico-legală stabilind drept cauză a morții insuficiența respiratorie, fiind carbonizat 100%.

Pentru a scăpa de furia sătenilor, șeful poliției locale Moga l-a dus pe Rapa Lupian Lăcătuș la cimitir, după ce a încercat fără succes să pătrundă în curțile unor imobile învecinate, porțile de acces fiind încuiate. Instanța a reținut că "lucrătorul de poliție [Moga], dându-și seama că prezența sa este inutilă, și-a abandonat prizonierul mulțimii dezlănțuite". Conform raportului de expertiză medico-legală, Rapa Lupian Lăcătuș a avut o moarte violentă datorată șocului traumatic și hemoragic, în urma unui politraumatism cu ruptură hepatică, hemiperitoneu și hematoame periferice, evidențiate pe 70% din suprafața corpului.

Aurel Pardalian Lăcătuș a fost prins de mulțime în apropierea căminului cultural, fiind omorât în bătaie. În urma autopsierii cadavrului, s-a stabilit că a decedat în urma loviturilor directe cu obiecte necontondente, ce i-au provocat un număr de 89 de leziuni corporale (multiple fracturi ale brațelor, coastelor și toracelui, precum și leziuni traumatice și contuzii multiple).

În timpul procesului, toți civilii inculpați au declarat că, pe lângă ofițerii Moga și Șușcă, alți doi polițiști au sosit de la Luduș și au încurajat mulțimea să incendieze casele. Două autoturisme ale poliției au sosit, de asemenea, la Hădăreni, iar ocupanții acestora au anunțat prin portavoce să se incendieze numai casele izolate ale țiganilor, pentru a nu se produce accidente. La întrunirea ce a avut loc a doua zi în piața satului, locotenent colonelul Palade a declarat că se va încerca mușamalizarea cazului și identificarea unui țap ispășitor.

Toți inculpații au declarat că au fost arestați pentru prima oară în 1994, dar numai pentru câteva ore sau zile, fiind eliberați ulterior pentru a li se permite să culeagă recolta, motiv ce li s-a părut ciudat, de vreme ce majoritatea nu erau agricultori. Aceștia au arătat, de asemenea, că li s-au adresat foarte puține întrebări și că organul de urmărire penală a încercat chiar să facă presiuni asupra lor. Ei nu au mai fost interogați până în 1997, când au fost arestați din nou.

Instanța a reținut în continuare că sătenii au declarat că în noaptea respectivă satul urma să fie "curățat de țigani", intenție ce s-a materializat, și că "locuitorii majoritari din Hădăreni au fost susținuți în mod direct sau indirect în acțiunile ulterioare omorurilor și de oficiali sosiți în Hădăreni, care nu numai că nu au stopat activitatea nocturnă de incendiere și distrugere, dar au fixat cordoane de jandarmi în jurul zonelor vizate".

Instanța a stabilit că faptele nu au fost premeditate, însă toți cei prezenți au acționat împreună, în diferite moduri (atac, omor, incendiere, distrugere etc.) pentru a-și atinge scopul declarat de a elimina comunitatea romilor din localitate.

Instanța a reținut, de asemenea, caracterul defectuos al actelor de urmărire penală: "Considerăm ca o atitudine negativă inclusiv efectuarea defectuoasă a actelor procesuale și procedurale ... precum și depunerea și întocmirea cu întârziere a rapoartelor de autopsie privind toate victimele (Chețan Crăciun, Lăcătuș Rapa Lupian și Zoltan Mircea au decedat la 21 septembrie 1993, iar rapoartele au fost efectuate în octombrie și noiembrie 1993; de menționat este faptul că nici unul din cele 4 rapoarte de expertiză medico-legală nu cuprind datele certe ale efectuării, ci numai luna aferentă ...) [mai mult chiar] adunarea electorală ținută pe stadionul din localitate la care au participat politicieni, reprezentanți ai poliției și ai justiției ... au făcut apel la populație în sensul ascunderii adevărului și tergiversării soluționării cauzei."

Prima instanță a constatat, de asemenea, că reprezentantul parchetului nu a fost de acord cu extinderea procesului penal cu privire la alte persoane sau cu începerea urmăririi penale împotriva "altor persoane". În consecință, instanța este ținută de cadrul procesual stabilit prin actul de sesizare, conform art. 317 din Codul de procedură penală.

Instanța a condamnat 5 civili pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în temeiul art. 174 raportat la art. 176 din Codul penal, și 12 civili, printre care și primii 5, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Printre cei condamnați pentru distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice s-a aflat și V.B., viceprimarul localității Hădăreni. Instanța a aplicat inculpaților pedepse cu închisoarea, variind de la un an la 7 ani, constatând că cei cărora le-au fost aplicate pedepse mai mici de cinci ani beneficiază de grațierea unei jumătăți din pedeapsă, în baza Legii nr. 137/1997. Instanța a justificat cuantumul pedepselor aplicate după cum urmează: "Față de caracteristicile speței, pedepsele aplicate inculpaților în ceea ce privește cuantumul ar putea părea blânde sau în disproporție cu cele săvârșite. Considerăm că atâta vreme cât persoanele care au avut un aport mult mai substanțial la faptele penale deduse judecății nu au fost trimise în judecată și, chiar mai mult, nu au fost cercetate pentru acțiunile lor ilicite, deși existau probe certe, inculpații trimiși în judecată nu pot să răspundă pentru întreaga vină, ci, în contextul reținerii unei vini deosebite, doar pentru faptele lor."

În data de 17 iulie 1998, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a apelat sentința anterior menționată, solicitând, printre altele, majorarea pedepselor aplicate inculpaților. În data de 15 ianuarie 1999, Curtea de Apel Târgu Mureș a condamnat un al șaselea civil, P.B., pentru omor deosebit de grav, în temeiul art. 174 raportat la art. 176 din Codul penal, la șase ani de închisoare și a mărit pedeapsa unuia dintre inculpați, N.G., la șase ani închisoare, în temeiul art. 174 din Codul penal; celorlalți inculpați le-au fost reduse pedepsele, în temeiul art. 174: în ce îi privește pe inculpații V.B. și S.I.P., de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare, inculpaților V.B.N. și S.F., de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare, iar inculpaților N.B., I.B. și O.V., de la 3 la 2 ani închisoare. De asemenea, a dispus încetarea procesului penal față de viceprimarul V.B.

Curtea de Apel a redus cuantumul pedepselor celor condamnați pentru distrugere, în temeiul art. 217 din Codul penal.

În data de 22 noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție a menținut condamnările pentru distrugere, dar a schimbat încadrarea juridică a faptei deduse judecății din infracțiunea de omor deosebit de grav în cea de omor calificat pentru inculpații V.B., P.B. și S.I.P., condamnându-i la 5 ani închisoare. De asemenea, instanța de recurs i-a achitat pe inculpații P.B. și N.G.

Printr-un decret din 7 iunie 2000, Președintele României a grațiat executarea pedepselor inculpaților S.I.P. și P.B., condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, act în baza căruia inculpații au fost eliberați. D. Plângerea privind refuzul începerii urmăririi penale împotriva agenților statului

În data de 22 august 1999, față de elementele probatorii relevate în cursul procesului penal reclamanții au formulat plângere la Secția Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva rezoluției din 22 august 1995, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii de poliție implicați în incidentul din 20 septembrie 1993.

În data de 14 martie 2000 procurorul șef al Secției Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a menținut rezoluția atacată. E. Reconstrucția caselor distruse în urma incidentului și condițiile de viață ale victimelor

Prin Hotărârea Guvernului nr. 636/1993 , a fost alocată suma de 25.000.000 lei (ROL) 1 ) în vederea reconstrucției celor 18 case incendiate în data de 20 septembrie 1993. Guvernul a decis ca această sumă să fie, de asemenea, folosită ca ajutor financiar pentru familiile afectate, pentru a le ajuta să înlocuiască obiectele de strictă necesitate distruse în timpul incendiului. Cu toate acestea, numai patru case au fost reconstruite din aceste fonduri; niciuna dintre familii nu a primit ajutor financiar.

În baza unei hotărâri de guvern din 30 noiembrie 1993 a fost creată o comisie de coordonare a lucrărilor de reconstruire a caselor, din care făceau parte primarul comunei Chețani, G.G., și viceprimarul V.B.

Printr-o scrisoare din 30 iunie 1994 adresată Guvernului, prefectul județului Mureș a arătat că este necesară alocarea unei sume adiționale de 53.000.000 lei (ROL) 2 ) în vederea reconstruirii celorlalte zece case.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 773/1994 , a fost alocată suma adițională de 32.000.000 lei (ROL) 3 ), ce fusese afectată de dezastrele naturale din perioada martie-septembrie 1994. Alte 4 case au fost reconstruite. Reclamanții au depus fotografii care arată că aceste case au fost reconstruite prost, prezentând găuri între ramele ferestrelor și pereți, acoperișurile acoperind numai parțial imobilele.

Printr-o scrisoare datând din 30 noiembrie 1994 adresată prefectului județului Mureș, Petru Rostaș, socrul reclamantei Otilia Rostaș a solicitat ca locuința ei să fie reconstruită cu prioritate întrucât de la incident a locuit împreună cu cei patru copii ai săi în cotețul găinilor.

Printr-o scrisoare datând din 8 noiembrie 1995, Liga Pro Europa, o asociație care apără drepturile omului cu sediul în Târgu Mureș, a informat prefectul că 6 case nu au fost încă reconstruite și în consecință șase familii vor fi nevoite să petreacă încă o iarnă fără locuință. Mai mult, potrivit susținerilor acesteia, majoritatea victimelor s-a plâns de calitatea slabă a caselor reconstruite, invocând proasta administrare a fondurilor alocate în acest scop. Printr-o scrisoare adresată prefectului în cursul anului 1995, primarul comunei Chețani (de care aparține satul Hădăreni), G.G., membru al comisiei de coordonare a reconstrucției caselor, a comunicat că din totalul de 14 case incendiate, 8 au fost reconstruite sau aproape reconstruite. În ceea ce privește celelalte 6 case, el a comunicat că 3 dintre acestea prezintă "probleme speciale", datorate parțial "comportamentului celor trei familii", "gravității actelor comise și atitudinii populației din Hădăreni față de aceste familii". În special una dintre casele ce urmau a fi reconstruite se află pe un teren situat în apropierea familiei victimei (Chețan Crăciun), de etnie română, care refuză să trăiască în vecinătatea unei familii de etnie romă. O altă problemă menționată de primar a reprezentat-o imobilul defunctei mame a doi dintre "criminalii" de etnie romă, care au murit în cursul incidentelor din anul 1993. Se pare că, după incidente, familia Lăcătuș s-a mutat în orașul Luduș și, în consecință, primarul a propus să le fie construită o casă într-un loc ales de ei.

Până în prezent, șase imobile nu au fost reconstruite, dintre care două aparțin reclamanților Petru (Dîgăla) Lăcătuș și Maria Floarea Zoltan. Potrivit raportului de expertiză tehnică prezentat de Guvern, avariile provocate caselor reclamanților Petru (Gruia) Lăcătuș și Moldovan Maria nu au fost reparate, iar în ceea ce privește imobilele aparținând reclamanților Iulius Moldovan și Otilia Rostaș, acestea au fost reconstruite, dar necesită lucrări de finisare.

În data de 2 septembrie 1997, reclamantul Iulius Moldovan a adresat o scrisoare Președintelui României, prin care l-a informat că 6 imobile, printre care și al său, nu au fost încă reconstruite. El a solicitat Președintelui să aloce sumele necesare reconstrucției caselor, întrucât el și familia sa locuiau în condiții precare în casa familiei Rostaș: 15 persoane, printre care 9 copii, trăiau în două camere și dormeau pe jos, copiii fiind în permanență bolnavi.

Reclamanții susțin că, în general, după evenimentele din septembrie 1993 au fost nevoiți să locuiască în cotețe de găini, în cocini, în beciuri fără ferestre sau în condiții deplorabile sau de frig extrem: 16 persoane într-o singură încăpere fără încălzire, 7 persoane într-o singură încăpere cu podea de pământ, familii dormind pe pământ sau direct pe ciment, fără a avea îmbrăcăminte adecvată, căldură sau pături, 15 persoane într-o bucătărie de vară cu podea de ciment (Melenuța Moldovan) etc. Aceste condiții au persistat timp de mai mulți ani, iar în unele cazuri continuă încă.

Ca o consecință, reclamanții și familiile lor s-au îmbolnăvit. În special, reclamantul Petru (Gruia) Lăcătuș s-a îmbolnăvit de diabet și a început să-și piardă vederea. F. Soluționarea acțiunii civile

În urma Deciziei din 23 iunie 1998 privind disjungerea laturii civile de cea penală a cauzei, în data de 12 ianuarie 2001 Tribunalul Mureș a soluționat acțiunea civilă disjunsă. Instanța a reținut că persoanele vătămate au solicitat atât daune materiale, pentru distrugerea imobilelor de locuit și a bunurilor aflate în interiorul acestora (mobilier etc.), cât și daune morale. Instanța a reținut în continuare că, în timpul evenimentelor din 20 septembrie 1993, optsprezece imobile aparținând comunității rome din Hădăreni au fost parțial sau în totalitate distruse și trei romi au fost uciși, instanța penală stabilind responsabilitatea a 12 săteni cu privire la aceste acte. Întemeindu-se pe concluziile unui raport de expertiză, instanța a acordat daune materiale pentru casele care nu fuseseră reconstruite între timp și pensii de întreținere pentru copiii romilor uciși în timpul evenimentelor. Pe baza unui raport de expertiză, instanța a acordat daune materiale corespunzător distrugerii totale sau parțiale a caselor a 6 romi, printre aceștia aflându-se al treilea și al cincilea reclamant. Instanța a respins cererile celorlalți reclamanți de acordare a daunelor materiale pentru casele reconstruite, reținând, în baza aceluiași raport de expertiză, că valoarea acestora era fie identică, fie mai mare decât cea a imobilelor incendiate. De asemenea, instanța a respins capetele de cerere privind acordarea de daune materiale pentru obiectele personale și piesele de mobiler incendiate, pe motiv că reclamanții nu au prezentat înscrisuri care să confirme valoarea bunurilor lor și nu erau înregistrați ca și contribuabili capabili să achiziționeze asemenea bunuri de valoare. Instanța a statuat printre altele că: "Partea civilă Iulius Moldovan nu a făcut dovada existenței certe a bunurilor mobile. El a arătat în fața instanței că se ocupa cu comerțul de ovine realizând câștiguri importante și având la domiciliu cantități importante de produse, de exemplu o tonă de lână în podul casei. Cu toate acestea, din relațiile solicitate Percepției Rurale a comunei Chețani rezultă că partea civilă nu a fost înregistrată în evidențele fiscale cu nici un fel de venituri ... Despăgubirile solicitate de partea civilă pentru bunurile mobile distruse nu au fost dovedite. În opinia părților civile, simplele lor susțineri, precum și listele depuse și declarațiile celorlalte părți civile sunt suficiente. Instanța, având în vedere contextul în care s-au produs distrugerile, împrejurarea că fiecare parte civilă a avut de suferit, va înlătura ca vădit nesincere declarațiile părții civile făcute cu referire la bunurile mobile aparținând celorlalți. Nu în ultimul rând, categoriile de bunuri pretins a fi distruse, numărul mare al acestora pretins a se fi aflat în posesia fiecărei părți civile denotă o stare de prosperitate cu mult peste ceea ce o familie cu venituri medii poate realiza. Nici una din părțile civile nu a făcut dovada câștigurilor constatate ce permiteau achiziționarea atâtor bunuri. Așa cum arătam, de exemplu, victimele nu realizau nici un fel de venit. De asemenea starea imobilelor, materialele din care acestea erau construite, numărul camerelor sunt dovada evidentă a lipsei resurselor financiare. Trebuie subliniat că nu astfel de evenimente constituie o sursă de venit, ci munca ..."

Instanța a respins, de asemenea, capetele de cerere privind acordarea daunelor morale, reținând că reclamanții nu și-au fundamentat pretențiile, iar infracțiunile deduse judecății nu sunt de natură a produce prejudicii morale.

Instanța a obligat sătenii condamnați penal să plătească despăgubirile acordate.

Față de o serie de erori procedurale strecurate în hotărârea Tribunalului Mureș reclamanții au declarat apel.

În data de 17 octombrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat existența mai multor erori procedurale intervenite în cursul judecății în fața Tribunalului Mureș, respectiv: dezbaterile au avut loc în absența inculpaților și a apărătorilor acestora, lipsa de procedură cu unul dintre reclamanții inițiali, Adrian Moldovan, neacordarea cuvântului în dezbateri procurorului de ședință, nefinalizarea unora dintre rapoartele de expertiză încuviințate de instanță, precum și starea de confuzie creată cu privire la numărul și numele victimelor și ale copiilor acestora. Curtea de apel a statuat în sensul că toate aceste erori procedurale sunt de natură a atrage nulitatea absolută a întregii proceduri și a desființat în consecință, integral, sentința apelată, dispunând rejudecarea cauzei.

Tribunalul Mureș s-a pronunțat asupra acțiunii civile, ulterior rejudecării, în data de 12 mai 2003. Instanța a reținut că persoanele vătămate au solicitat atât daune materiale pentru distrugerea imobilelor de locuit și a bunurilor aflate în interiorul acestora (mobilier etc.), cât și daune morale. Instanța a reținut în continuare că în timpul evenimentelor din 20 septembrie 1993 18 imobile aparținând comunității rome din Hădăreni au fost parțial sau în totalitate distruse și 3 romi au fost uciși. Datorită acestor evenimente, statul a alocat resurse financiare în vederea reconstruirii imobilelor de locuit. Bazându-se pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în anul 1999 și actualizat în anul 2003, instanța a obligat civilii condamnați penal să plătească despăgubiri după cum urmează: a) Părții civile Iulius Moldovan i-a fost acordată suma de 130.000.000 lei (ROL) 4 ), actualizată în funcție de indicele de inflație, cu titlu de daune materiale pentru imobilul distrus. Instanța a audiat martori care au confirmat că diferite bunuri aparținând reclamantului, inclusiv piese de mobilier, obiecte personale și veniturile rezultate în urma vânzării unui număr de peste 260 de oi, au fost distruse în incendiu. Cu toate acestea, instanța a refuzat să acorde despăgubiri, pe motiv că prejudiciul suferit este imposibil de evaluat. b) Referitor la partea civilă Otilia Rostaș, instanța a reținut că imobilul său nu figurează pe lista imobilelor total sau parțial distruse, întocmită de Primăria Comunei Chețani. Instanța a procedat la audierea martorilor, care au confirmat distrugerea parțială a acoperișului și a structurii de lemn a imobilului, însă a reținut că nu există elemente probatorii care să permită evaluarea prejudiciului cauzat și, în consecință, a respins cererea de acordare a daunelor materiale. c) Părții civile Petru (Gruia) Lăcătuș i-a fost acordată, cu titlu de daune materiale pentru casa distrusă, suma de 16.000.000 lei (ROL) 5 ). Instanța a reținut că s-a solicitat și obligarea inculpaților la plata contravalorii bunurilor mobile distruse prin incendiere - piese de mobilier, 3 autoturisme, bijuterii și bani -, însă a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. d) În ceea ce privește partea civilă Melenuța Moldovan, instanța i-a acordat suma de 28.000.000 lei (ROL) 6 ) pentru casa distrusă. Instanța a audiat doi martori, care au confirmat că reclamanta deținea bunuri mobile care au fost distruse în incendiu, însă a refuzat să acorde despăgubiri pentru acestea, în lipsa elementelor probatorii privind valoarea acestora. e) Părții civile Maria Moldovan i-a fost acordată suma de 600.000 lei (ROL) 7 ) pentru casa distrusă. Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea inculpaților la plata contravalorii bunurilor mobile distruse prin incendiere, în lipsa elementelor probatorii privind valoarea acestora. f) Părților civile Petru (Dîgăla) Lăcătuș, Floarea Maria Zoltan și Monica Simona Lăcătuș, fratele și surorile victimelor decedate, le-a fost acordată suma de 60.000.000 lei (ROL) 8 ), actualizată în funcție de indicele de inflație, pentru casa distrusă. Instanța a respins capetele de cerere privind obligarea inculpaților la plata contravalorii bunurilor mobile distruse prin incendiere, cu motivarea că nu erau întemeiate. Instanța a respins ca neîntemeiată și cererea privind rambursarea cheltuielilor de înmormântare a victimelor. g) Floarea Maria Zoltan, soția supraviețuitoare a uneia dintre victimele ucise prin incendiere, a solicitat plata unei rente în favoarea copilului său minor. Instanța a reținut că, deși partea civilă a susținut că soțul său s-a ocupat de confecționarea de cojoace, nu a adus dovezi cu privire la cuantumul veniturilor realizate de acesta și, în consecință, a decis să se raporteze la venitul minim pe economie, ca bază de calcul a alocației lunare, respectiv 2.500.000 lei (ROL) 9 ). În plus, a constatat a fi imposibil de stabilit cuantumul sumei alocate lunar de către soțul reclamantei pentru întreținerea minorului, motiv pentru care s-a raportat la prevederile Codului familiei care stabilesc un plafon minim de o pătrime din salariul minim, care reprezintă 625.000 lei (ROL) 10 ). În sfârșit, ținând cont de faptul că s-a reținut în sarcina victimelor acțiunea de provocare a inculpaților, instanța a decis să reducă la jumătate cuantumul anterior menționat, stabilind astfel în favoarea minorului o alocație lunară în cuantum de 312.500 lei (ROL) 11 ). De asemenea, instanța a respins cererile privind plata de daune morale, reținând că nu au solicitat administrarea unui minim de probatoriu cu privire la existența acestora, iar infracțiunile deduse judecății nu sunt de natură a produce prejudicii morale.

Împotriva acestei sentințe inculpații și părțile civile au declarat apel, Curtea de Apel Târgu Mureș pronunțându-se în data de 27 februarie 2004. Instanța de control judiciar a reținut că, potrivit dispozițiilor Codului civil, ale Codului de procedură civilă și ale Codului de procedură penală, este ținută de soluția dată pe latura penală a cauzei. Făcând referire la doctrina recentă în materia dreptului civil și la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Akdivar împotriva Turciei din 16 septembrie 1996 (Reports of Judgements and Decisions 1996-IV), instanța a reținut că, "Prin acțiunile lor, inculpații au adus atingere drepturilor de proprietate ale părților vătămate, atingere pentru care s-a dispus repararea materială a prejudiciului cauzat, dar din punct de vedere moral o parte din aceste părți sunt îndreptățite a primi în completare și daune cu caracter moral. O parte din acestea au fost lipsite, în urma prejudiciului încercat din punct de vedere afectiv, de siguranța ce o aveau în locuințele distruse, de confortul de care se bucurau, prin dotarea acestor locuințe, toate aceste bunuri mobile și imobile fiind rezultatul muncii lor depuse, ele fiind legate afectiv de aceste bunuri care le asigurau un trai de viață obișnuit din punctul de vedere al personalității lor ... Așa cum s-a arătat în prezentele considerente, inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost condamnați în stare de provocare, fapt ce a determinat instanțele de judecată să rețină față de fiecare în parte incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal. Tocmai acest aspect și cele menționate anterior conduc la concluzia că părțile civile enumerate în continuare sunt îndreptățite să primească daune morale, însă nu în cuantumul solicitat de fiecare în parte ..." Instanța a acordat următoarele sume: 100.000.000 lei (ROL) 12 ) părții civile Floarea Maria Zoltan, întrucât a reținut că aceasta a fost nevoită să părăsească localitatea și să rătăcească fără locuință, prin țară și străinătate; 50.000.000 lei (ROL) 13 ) părții civile Iulius Moldovan, întrucât a fost profund afectat de evenimente, și-a pierdut averea, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat substanțial; 30.000.000 lei (ROL) 14 ) părții civile Otilia Rostaș, întrucât a fost supusă unei traume psihice și afective din aceleași motive; 20.000.000 lei (ROL) 15 ) părții civile Melenuța Moldovan, pe baza acelorași criterii avute în vedere în cazul părții civile Otilia Rostaș; 15.000.000 lei (ROL) 16 ) părții civile Maria Moldovan, datorită traumei psihice suferite ca urmare a distrugerii parțiale a casei sale, și suma de 70.000.000 lei (ROL) 17 ) părții civile Petru (Dîgăla) Lăcătuș pentru trauma psihică suferită și sentimentul de nesiguranță creat de distrugerea casei părinților săi. Nu au fost acordate despăgubiri părții civile Petru (Gruia) Lăcătuș.

Părțile civile au recurat decizia sus-menționată, recursurile lor fiind respinse prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 25 februarie 2005. II. Drept și jurisprudență internă pertinentă Codul de procedură civilă

Art. 244 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001, prevede că instanța poate suspenda judecata: "... 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea." Codul de procedură penală #SLINK#CPP PRL 1000000 1997 10!!Articolul 10#ELINK# lit. c) "Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] c) fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat; [...]". #SLINK#CPP PRL 1000000 1997 15!!Articolul 15#ELINK# "Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului [...]. Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată [...]." #SLINK#CPP PRL 1000000 1997 22!!Articolul 22#ELINK# alin. 1 "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia." #SLINK#CPP PRL 1000000 1991 346!!Articolul 346#ELINK# alin. 1 și 3 "În caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile. [...] Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită de inculpat." Codul civil

Art. 999 și 1000 din Codul civil prevăd că orice persoană ce a suferit un prejudiciu se poate îndrepta împotriva persoanei care, din neglijență, l-a produs.

Art. 1003 din Codul civil statuează că în situația în care delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire. Jurisprudență internă

Guvernul a înaintat o serie de hotărâri în care instanțele interne au decis că soluția organului de urmărire penală bazată pe dispozițiile art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, de neîncepere a urmăririi penale datorită absenței intenției - element subiectiv al infracțiunii, nu împiedică instanța civilă să cerceteze temeinicia acțiunii civile generate de actul comis de persoana în cauză.

Guvernul a înaintat o singură speță, datând din 1972, în care Curtea Supremă de Justiție a decis că soluția organului de urmărire penală, bazată pe art. 10 lit. a) și c) din Codul de procedură penală, de neîncepere a urmăririi penale întrucât fapta reclamată nu există sau nu a fost comisă de făptuitor, nu trebuie să împiedic