ÎCCJ, decizie (scj.ro #86339)

La originea cauzei se află două cereri (nr. 23.782/06 și 46.629/06) îndreptate împotriva României, prin care 2 cetățeni ai acestui stat, domnii Marius-Georgian Constantin și Florin Stoian (reclamanții), au sesizat Curtea la 1 iunie 2006 și, respectiv, 9 noiembrie 2006, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

Reclamanții au fost reprezentați de domnul Niculae Constantin (primul reclamant) și de domnul Nicolae Trăistaru (al doilea reclamant), avocați în București. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

La 12 februarie 2008, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului plângerile având ca obiect lipsa unui proces echitabil (art. 6 § 1, 2 și 3 din Convenție) și folosirea agenților provocatori. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, acesta a hotărât, de asemenea, ca admisibilitatea și fondul să fie examinate împreună. ÎN FAPT I. Circumstanțele cauzei

Reclamanții s-au născut în anul 1979 și, respectiv, în anul 1971. Primul reclamant locuiește în București, iar al doilea în Afumați, județul Ilfov.

La 11 noiembrie 2003, procurorul a început urmărirea penală împotriva lui "George" și a lui "Florin", identificați ulterior ca fiind reclamanții, pe baza unor informații potrivit cărora aceștia făceau trafic de droguri. Nu au fost precizate alte detalii în rezoluția de începere a urmăririi penale emisă de procuror. A. Evenimentele din 18 noiembrie 2003

La 18 noiembrie 2003, Direcția de combatere a crimei organizate și antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (poliția) a solicitat o autorizație de la parchet pentru folosirea unui investigator sub acoperire și pentru obținerea a două grame de heroină în vederea dovedirii pretinsei implicări a reclamanților în traficul de droguri. Aceasta a făcut trimitere la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (Legea nr. 143). În aceeași zi, secția de combatere a criminalității organizate și a traficului de droguri a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (parchetul) a autorizat operațiunea pentru 10 zile și a acordat cele două grame de heroină investigatorului acoperit (denumit Alex 1 în cadrul procedurii interne).

Poliția a stabilit operațiunea de supraveghere în parcarea de la McDonald's Dristor (București), unde urma să se desfășoare operațiunea de trafic. Între timp, G.M., un colaborator al poliției (denumit Alex 2 în cadrul procedurii interne) a stabilit o întâlnire cu primul reclamant, pe care îl cunoscuse anterior.

La ora 13,45, Alex 1 a sosit cu mașina în zona parcării împreună cu Alex 2. Primul reclamant și un alt bărbat se aflau într-o altă mașină. Alex 2 a ieșit din mașină și s-a apropiat de reclamant; trebuia să îi spună că Alex 1, pe care reclamantul nu îl cunoștea, dorea să cunoască o persoană care îi putea vinde două grame de heroină. După o scurtă discuție, Alex 2 s-a întors însoțit de primul reclamant; apoi, acesta din urmă a plecat cu mașina împreună cu Alex 1. Poliția a urmărit mașina până când aceasta a oprit în fața unui bloc pe str. Zizin. Reclamantul a telefonat de pe telefonul mobil al lui Alex 1. A ieșit din mașină și a intrat în clădire, unde a rămas timp de 10-15 minute. Apoi, s-a întors cu al doilea reclamant la mașina lui Alex 1. Primul reclamant s-a așezat pe scaunul din dreapta din față, în timp ce al doilea reclamant a rămas în picioare aproape de ușa dreaptă din față a mașinii. Alex 1 i-a dat bani primului reclamant; acesta din urmă i-a dat banii celui de-al doilea reclamant, care i-a luat și a plecat.

În acel moment, polițiștii au ieșit din mașinile lor și au strigat: "Poliția, stați pe loc!". Al doilea reclamant a început să fugă, abandonându-și geaca și banii. A reușit să scape intrând în una dintre clădirile învecinate.

Primul reclamant a fost legitimat și percheziționat. Șaisprezece tablete de metadonă au fost găsite asupra sa. Acesta a admis că tabletele îi aparțineau și a declarat că era un toxicoman care urma o cură de dezintoxicare și că era autorizat să ia metadonă. Un pachet mic conținând 1,5 g de heroină era vizibil în mașină în apropiere de schimbătorul de viteze. Polițiștii l-au confiscat.

În aceeași zi, s-a efectuat o percheziție în apartamentul de unde venise al doilea reclamant și în care acesta locuia cu S.F., concubina sa. Nu s-au găsit droguri.

Primul reclamant a fost reținut pentru 24 de ore, dar a fost eliberat la 19 noiembrie 2003. În timpul reținerii, acesta a fost dus la spital, sub suspiciunea că ar fi înghițit un pachet de heroină. Tratamentul nu a confirmat suspiciunile.

Al doilea reclamant a fost depistat la 18 mai 2004, după ce a fost recunoscut pe stradă de Alex 1. Acesta a fost reținut de poliție. La 20 mai 2004, Tribunalul București a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Ulterior, arestarea sa preventivă a fost prelungită de tribunal la fiecare 30 de zile până la finalizarea procedurii în fața primei instanțe. B. Declarațiile reclamanților în cursul urmăririi penale

La 18 noiembrie 2003, primul reclamant a dat o declarație la poliție, în prezența unui apărător. Acesta a recunoscut că a intermediat vânzarea de droguri dintre Alex 1 și al doilea reclamant. A declarat că a luat banii de la Alex 1 și i-a dat celui de-al doilea reclamant, care apoi a pus o pungă mică cu heroină în apropierea schimbătorului de viteze. A declarat, de asemenea, că a obținut tabletele de metadonă de la o asistentă medicală din Spitalul Bagdasar în schimbul unui pachet de cafea.

Dosarul de urmărire penală conține o a doua declarație asemănătoare, care nu este datată și care este semnată numai de primul reclamant. Acesta a declarat că i-a fost luată în aceeași zi, la momentul arestării sale.

Cu toate acestea, în ziua următoare, în prezența apărătorului său, primul reclamant și-a schimbat poziția și a declarat în fața Tribunalului București că nu era traficant de droguri și că nu se mai drogase de 2 ani. A declarat, de asemenea, că G.M. i-a cerut să îl determine pe al doilea reclamant să iasă din casa acestuia și să meargă până unde se afla poliția. A acceptat să colaboreze numai pentru că a înțeles că era o operațiune sub acoperire a poliției. Acesta a afirmat în continuare că a avut loc un schimb de bani pentru o pungă mică între Alex 1 și al doilea reclamant. A confirmat, de asemenea, că cele 16 tablete de metadonă erau pentru propria utilizare și că le-a obținut fără rețetă.

La momentul audierii de către procuror, la 5 și 7 iulie 2004, primul reclamant a adoptat aceeași poziție ca în fața tribunalului. A explicat că a dat declarația din 18 noiembrie 2003 crezând că va fi parte în ancheta penală doar în calitate de martor, nu ca acuzat.

La 19 mai 2004, al doilea reclamant i-a declarat procurorului că el nu i-a înmânat nimic primului reclamant, că nu știa ce conținea micul pachet găsit în mașină și că a acceptat să îl însoțească pe primul reclamant la mașină numai pentru că acesta din urmă i-a spus celui de-al doilea reclamant că avea bani pentru S.F., concubina celui de-al doilea reclamant. A declarat, de asemenea, că, la acel moment, nu știa că S.F. era traficantă de droguri. La 1 martie 2004, S.F. a fost, de asemenea, arestată pentru trafic de droguri în cadrul unei investigații separate.

Al doilea reclamant și-a menținut declarațiile anterioare la 20 mai 2004 în fața Tribunalului București și la 7 iulie 2004 în cursul unei audieri în fața procurorului.

La 12 iulie 2004, parchetul i-a trimis în judecată pe reclamanți pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere și trafic ilicit de droguri periculoase conform Legii nr. 143. Acesta a stabilit, pe baza dovezilor adunate, că al doilea reclamant dăduse punga mică de heroină primului reclamant, care i-o înmânase lui Alex 1, și că în schimb Alex 1 îi dăduse banii, pe care acesta i-a predat apoi celui de-al doilea reclamant.

Procurorul a observat că primul reclamant a fost găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și consum de droguri în 2001 și că al doilea reclamant nu avea cazier judiciar. C. Procedura în fața Tribunalului București

Reclamanții au fost audiați la 7 septembrie 2004. Primul reclamant a reiterat că a acceptat să îl contacteze pe al doilea reclamant numai ca urmare a faptului că fusese informat despre operațiunea sub acoperire a poliției. Al doilea reclamant și-a menținut poziția și a negat săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

Investigatorul sub acoperire și colaboratorul poliției au susținut versiunea procurorului cu privire la fapte și au afirmat că primul reclamant nu fusese înștiințat în legătură cu operațiunea poliției.

Unii dintre martorii care dăduseră declarații nefavorabile în privința reclamanților pe parcursul urmăririi penale și-au schimbat declarațiile în fața instanței și au pretins că au semnat fără să citească declarațiile redactate în întregime de către polițiști.

În ședința publică din 20 mai 2005, după mai multe adrese rămase fără răspuns din partea parchetului, avocații reclamanților nu au mai insistat pentru obținerea de informații cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu pachetul de heroină acordat lui Alex 1 în vederea desfășurării operațiunii sub acoperire.

La 25 mai 2005, Tribunalul București a pronunțat sentința de achitare a reclamanților. Acesta a considerat că elementele din dosar indicau faptul că, la 18 noiembrie 2003, poliția a încercat să provoace o vânzare de droguri și a eșuat. În consecință, heroina primită de Alex 1 de la parchet a fost plasată în mașină pentru a dovedi pretinsa săvârșire a infracțiunii. Tribunalul a observat, de asemenea, că urmărirea penală a fost pornită nelegal, la 11 noiembrie, deoarece la data respectivă nu existau informații relevante cu privire la pretinsul comportament infracțional al reclamanților, iar faptele care erau cercetate au avut loc abia la 18 noiembrie. În plus, tribunalul a observat că schimbul de bani pentru droguri nu era dovedit și că martorii nu puteau susține versiunea procurorului. Tribunalul a dispus punerea în libertate a celui de-al doilea reclamant. D. Procedura în căile de atac

La 3 octombrie 2005, procedura în apel a debutat în fața Curții de Apel București, ca urmare a apelului formulat de parchet. Curtea de apel a ascultat concluziile procurorului și ale avocaților reclamanților. Reclamanții au beneficiat de dreptul de a se adresa instanței în temeiul ultimului cuvânt al inculpatului. Nu au fost solicitate alte probe de către părți și nici nu au fost administrate alte probe de către instanță.

La 10 octombrie 2005, curtea de apel l-a condamnat pe primul reclamant la 7 ani închisoare, iar pe al doilea reclamant la 6 ani închisoare. Instanța a considerat că ar fi trebuit să i se acorde mai multă importanță descrierii detaliate a evenimentelor făcută de investigatorul acoperit și de colaborator, deoarece se corobora cu rapoartele poliției cu privire la arestarea în flagrant delict și astfel declarațiile acestora reflectau adevărul. Instanța a decis că primul reclamant nu a spus adevărul în declarațiile sale și că acesta a pretins că a fost înștiințat despre acțiunea sub acoperire a poliției numai pentru că știa din propria experiență că legea proteja colaboratorii. Aceasta a concluzionat, de asemenea, că scopul celui de-al doilea reclamant a fost să tergiverseze cercetările. Instanța a considerat schimbarea poziției martorilor drept dovadă a relei- credințe a acestora. Curtea de apel a anulat interpretarea tribunalului privind utilizarea mijloacelor de constrângere după cum urmează: "Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 68 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, cât timp nu a rezultat din probele administrate în cauză că inculpatul Constantin Marius Georgian a fost amenințat sau constrâns să săvârșească fapta. De asemenea, nu a rezultat că inculpatul a fost determinat de organele de poliție să săvârșească infracțiunea, [...] a fost de acord să intermedieze vânzarea de droguri [...], însă în fața instanței nu a mai recunoscut rolul său de intermediar." Instanța s-a pronunțat cu privire la argumentele referitoare la originea heroinei găsite după cum urmează: "[...] Constantin Marius Georgian în persoană a declarat, la momentul prinderii sale de către poliție și în declarațiile ulterioare, că drogurile găsite în mașină i-au fost date de către Stoian Florin, în schimbul sumei de 6.000.000 ROL."

Primul reclamant a fost condamnat și pentru posesia ilegală a 16 tablete de metadonă.

Instanța a dedus arestarea preventivă a celui de-al doilea reclamant de la "19 mai 2004 la 25 mai 2004". De asemenea, aceasta a confiscat, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143, cele 8 tablete de metadonă și 1,48 g de heroină rămase, în urma testelor de laborator, de la primul și, respectiv, al doilea reclamant.

La 11 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat condamnarea, în urma judecării recursului declarat de reclamanți. De asemenea, aceasta a corectat eroarea materială din hotărârea pronunțată în apel, cu privire la arestarea preventivă a celui de-al doilea reclamant și, printr-o încheiere interlocutorie din 14 iulie 2006, a constatat că acesta a fost reținut de la 19 mai 2004 la 25 mai 2005. E. Alte proceduri

La 7 iulie 2004, la 2 iunie și la 16 august 2006, reclamanții au depus o plângere penală împotriva lui G.C., a procurorilor responsabili de anchetarea lor, a investigatorului acoperit și a martorilor, susținând că aceștia au depus mărturie mincinoasă în fața autorităților însărcinate cu cercetarea penală. În plus, în plângerea din 7 iulie 2004, primul reclamant s-a plâns că mai multe probe aduse de el au dispărut din materialul de urmărire penală. La 11 octombrie 2004, la 23 mai și la 13 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui G.C și a lui Alex 1. La 25 februarie 2008, Parchetul de lângă Tribunalul București a pronunțat o rezoluție similară cu privire la martori. II. Dreptul intern și internațional relevant

Art. 68 din Codul de procedură penală prevede după cum urmează:

Dispozițiile relevante din Legea nr. 143 dispun după cum urmează:

Textele Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor speciale de investigație sunt detaliate în Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), nr. 74.420/01, pct. 35-37, CEDO 2008-… ÎN DREPT I. Conexarea cauzelor

Având în vedere caracterul similar al cauzelor atât în fapt, cât și în drept, Curtea consideră necesar să le conexeze și să le examineze împreună. II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție

Reclamanții s-au plâns că nu au beneficiat de un proces echitabil în cadrul procesului penal desfășurat împotriva lor, pretinzând o încălcare a art. 6 § 1, 2 și a art. 6 § 3 a), b) și c) din Convenție, care dispun după cum urmează: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției. 2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;".

În special, reclamanții s-au plâns că au fost determinați să săvârșească o faptă penală de către investigatorul acoperit și de colaboratorul acestuia, care au acționat ca agenți provocatori.

Aceștia au considerat că procurorul nu a respectat cerințele procedurale la momentul emiterii rechizitoriului; că acuzarea s-a bazat pe probe adunate prin presiuni asupra martorilor pentru a depune mărturie mincinoasă; că primul reclamant nu a fost asistat de un apărător atunci când a făcut prima declarație și atunci când procurorul l-a informat cu privire la acuzațiile aduse la 18 noiembrie 2003 și nu a fost citat în mod corespunzător în cursul investigațiilor; și că al doilea reclamant nu a fost informat despre actele de urmărire penală între 18 noiembrie 2003 și 19 mai 2004.

De asemenea, aceștia s-au plâns de modul în care Curtea de Apel a schimbat interpretarea faptelor, fără să readministreze probele și fără să clarifice proveniența banilor dați de Alex 1 sau ce s-a întâmplat cu banii și cele două grame de heroină acordate de procuror investigatorului acoperit. De asemenea, al doilea reclamant a precizat că curtea de apel nu a dispus examinarea amprentelor de pe punga de heroină pentru a stabili dacă acesta atinsese punga respectivă.

În plus, primul reclamant s-a plâns că fusese autorizat să dețină metadonă în calitate de consumator de droguri aflat în cură de dezintoxicare și a fost astfel condamnat pentru o infracțiune pe care nu o săvârșise.

În cele din urmă, reclamanții s-au plâns că modul în care curtea de apel a interpretat probele le-a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție. A. Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, Curtea constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibil. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părților a) Guvernul

Guvernul a afirmat că un sistem care să permită operațiuni sub acoperire ale poliției exista și în alte țări europene și era recomandat de Consiliul Europei și de Uniunea Europeană în anumite situații.

În ceea ce privește faptele din prezenta cauză, Guvernul a negat utilizarea mijloacelor de constrângere din partea poliției, argumentând că informațiile deținute înainte de operațiunea sub acoperire au arătat că primul reclamant fusese predispus la săvârșirea unei fapte penale [s-a făcut trimitere la Cauza Sequeira împotriva Portugaliei (dec.), nr. 73.557/01, CEDO 2003-VI]. Guvernul a subliniat că al doilea reclamant nu a avut niciun contact direct cu investigatorul acoperit.

Guvernul admite că se pare că primul reclamant a fost interogat o dată de către procuror în absența apărătorului său. Cu toate acestea, consideră că dreptul la apărare al reclamantului nu a fost încălcat prin faptul respectiv, deoarece acesta nu a făcut declarații incriminatoare. În plus, consideră că episodul respectiv a rămas un episod izolat, întrucât reclamantul a fost asistat de apărătorul său pe parcursul celorlalte audieri mai complexe. De asemenea, Guvernul a subliniat că al doilea reclamant nu a fost informat cu privire la investigații, deoarece acesta s-a ascuns de la 18 noiembrie 2003 până în mai 2004.

Guvernul a respins susținerile cu privire la un proces inechitabil în fața curții de apel. Potrivit acestuia, instanța a oferit o interpretare detaliată a probelor și a explicat amănunțit concluziile la care a ajuns. În plus, decizia a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În afară de aceasta, spre deosebire de Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (9 iunie 1998, Culegere de hotărâri și decizii, 1998-IV), în speță, instanțele nu și-au întemeiat decizia numai pe mărturiile investigatorilor sub acoperire. Reclamanții au fost audiați de tribunal (Guvernul a făcut trimitere, a contrario, la Cauza Ilișescu și Chiforec împotriva României, nr. 77.364/01, 1 decembrie 2005) și au avut posibilitatea de a supune investigatorul acoperit unui interogatoriu (a se vedea, a contrario, Dănilă împotriva României, nr. 53.897/00, 8 martie 2007). Potrivit Guvernului, era suficient ca prima instanță să examineze probele în mod direct.

Guvernul a subliniat că, în ceea ce privește originea drogurilor, curtea de apel a clarificat îndoielile, deoarece a stabilit că pachetul a fost dat lui Alex 1 de către al doilea reclamant în schimbul banilor. În plus, Guvernul a afirmat că apărătorii reclamanților nu au solicitat probe suplimentare în fața curții de apel.

De asemenea, Guvernul a afirmat că atât instanțele, cât și procurorii au examinat susținerile reclamanților cu privire la mijloacele de constrângere din partea agenților de poliție și le-a respins prin pronunțarea de decizii motivate în mod corespunzător.

În cele din urmă, Guvernul a argumentat că primul reclamant nu a prezentat o rețetă valabilă pentru metadonă. În orice caz, instanța de apel și cea de recurs i-au răspuns cererii. b) Reclamanții

Primul reclamant a reiterat că a fost informat chiar de la început despre operațiunea sub acoperire și că i s-a solicitat colaborarea la organizarea unui flagrant pentru cel de-al doilea reclamant. Potrivit acestuia, Alex 1 a acționat ca agent provocator și a folosit cele două grame de heroină ca să le însceneze fapta reclamanților. Acesta a subliniat că instanțele nu au putut să stabilească ce s-a întâmplat cu heroina respectivă. În cele din urmă, el a susținut că a prezentat o autorizație valabilă pentru posesia de metadonă la momentul respectiv.

Al doilea reclamant nu și-a prezentat argumentele în termenul stabilit de Curte. 2. Motivarea Curții

Curtea observă că, pentru a contesta caracterul echitabil al procesului, reclamanții au prezentat două argumente. În primul rând, aceștia au susținut că au săvârșit infracțiunea numai din cauza intervenției agenților provocatori, primul reclamant pretinzând că a știut despre operațiunea sub acoperire a poliției, iar al doilea reclamant că a acceptat să îl însoțească pe primul reclamant la mașină numai pentru a primi banii concubinei sale. În al doilea rând, aceștia au susținut că, la momentul condamnării lor, curtea de apel nu a efectuat o examinare amănunțită a probelor.

Curtea reamintește jurisprudența sa recentă privind art. 6 în care a dezvoltat conceptul de înscenare ca fiind distinct de folosirea tehnicilor legale ale activităților sub acoperire și a reafirmat obligația instanțelor interne de a efectua o examinare atentă a materialului de urmărire penală atunci când un acuzat invocă utilizarea mijloacelor de constrângere din partea agenților de poliție. În acest context, Curtea a stabilit, de asemenea, că funcția sa în temeiul art. 6 § 1 nu este să determine dacă anumite probe au fost obținute în mod nelegal, ci, mai degrabă, să examineze dacă o asemenea "nelegalitate" a avut drept consecință încălcarea altui drept protejat de Convenție; astfel, trebuie să examineze calitatea evaluării de către instanțele interne a pretinsei înscenări și să se asigure că acestea au respectat în mod corespunzător drepturile acuzatului la apărare, în special respectarea principiului contradictorialității și de egalitate a armelor [a se vedea Ramanauskas, citată anterior, pct. 49-61, Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, pct. 34-35, 1 iulie 2008, și Bykov împotriva Rusiei (MC), nr. 4.378/02, pct. 88-93, 10 martie 2009].

Pentru a constata dacă agentul de poliție sub acoperire s-a limitat la "investigarea activității infracționale într-un mod în principal pasiv" în prezenta cauză (a se vedea Ramanauskas, citată anterior, pct. 55), Curtea ține seama de următoarele considerații. Nimic din trecutul reclamanților nu a sugerat o predispoziție spre traficul de droguri. Doar faptul că unul dintre ei era un consumator de droguri condamnat (a se vedea pct. 21) nu poate schimba concluzia Curții. Curtea observă că procurorul nu a oferit detalii și nici nu s-a referit la vreo probă obiectivă, cu privire la pretinsul comportament infracțional al reclamanților, în decizia sa de începere a urmăririi penale. În plus, nu s-a găsit heroină în posesia primului reclamant sau în casa celui de-al doilea reclamant (a se vedea pct. 10-12).

De asemenea, Curtea observă că părțile au oferit interpretări diferite ale evenimentelor care au avut loc la 18 noiembrie 2003. Potrivit Guvernului, primul reclamant a acceptat să intermedieze schimbul între investigatorul acoperit, a cărui identitate nu o cunoștea, și al doilea reclamant, iar drogurile găsite în mașina agentului proveneau din schimbul respectiv. Cu toate acestea, pretinzând provocarea din partea poliției, primul reclamant a declarat că a fost informat cu privire la operațiunea sub acoperire, în timp ce al doilea reclamant a pretins că a fost indus în eroare să accepte banii; ambii reclamanți susțin că cele două grame de heroină găsite de polițiști erau cele care au fost acordate de parchet pentru operațiunea sub acoperire.

În lumina acestei controverse și sub rezerva rolului său subsidiar cu privire la interpretarea probelor, Curtea va examina dacă reclamanții au putut să conteste în mod eficient aspectul provocării (a se vedea Ramanauskas, pct. 60-61, și Malininas, pct. 34, ambele citate anterior).

Tribunalul a hotărât că probele obținute de la reclamanți, investigatorul acoperit și martori au confirmat că a existat provocare din partea poliției și, prin urmare, a achitat reclamanții pentru acest motiv.

Cu toate acestea, pe baza acelorași probe, curtea de apel a anulat sentința și i-a condamnat pe reclamanți pentru trafic de droguri. Procedând astfel, curtea de apel nu a audiat persoanele cărora li s-au luat declarații în fața procurorului și a tribunalului. Aceasta a acordat mai multă importanță declarațiilor obținute de procuror și a considerat că declarațiile date în fața instanței nu au fost conforme cu realitatea.

Curtea reiterează că, atunci când i se solicită unei curți de apel să examineze cauza în fapt și în drept și să se pronunțe cu privire la aspectul vinovăției sau nevinovăției reclamantului, precum în cazul de față, aceasta nu poate, în ceea ce privește procesul echitabil, să stabilească faptele în mod corespunzător fără o examinare directă a probelor prezentate în persoană de către reclamant, în cazul în care acesta sau aceasta susține că nu a săvârșit fapta presupusă a constitui infracțiune (a se vedea Dănilă împotriva României, nr. 53.897/00, pct. 35, 8 martie 2007). În prezenta cauză, curtea de apel nu a examinat nicio probă și nici nu a audiat în mod direct reclamanții cu privire la fondul acuzațiilor; faptul că reclamanții nu au solicitat în mod expres examinarea unor probe suplimentare de către curtea de apel, după cum a subliniat Guvernul, nu împiedică instanța respectivă să ia măsuri pozitive în acest sens (a se vedea Dănilă, citată anterior, pct. 41). De asemenea, ultimul cuvânt al reclamanților în fața instanței nu poate fi echivalat cu dreptul acestora de a fi audiați de instanță în timpul procesului (a se vedea Constantinescu împotriva României, nr. 28.871/95, pct. 58, CEDO 2000-VIII).

În afară de aceasta, sub rezerva faptului că nu poate trece cu vederea că depozițiile unui martor în ședință publică și sub jurământ ar trebui întotdeauna să fie prioritare altor declarații făcute de același martor în cursul urmăririi penale, nici măcar atunci când cele două sunt contradictorii (a se vedea Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, pct. 78, Culegere 1996-II), Curtea nu este convinsă de raționamentul sumar al curții de apel pentru a justifica prioritatea acordată declarațiilor obținute de procuror. Curtea observă, în special, că bănuielile nutrite de curtea de apel privind lipsa de onestitate a martorilor nu erau justificate de constatările anchetatorilor în această privință. Faptul că reclamanții au fost audiați de tribunal și au avut posibilitatea de a supune martorii unei confruntări la acel moment al procedurii nu schimbă convingerea Curții în această privință.

În cele din urmă, spre deosebire de Guvern, Curtea nu este convinsă de răspunsul pe care autoritățile, în special instanțele, l-au dat acuzațiilor de constrângere din partea poliției (a se vedea Ramanauskas, citată anterior, pct. 61). Fie că primul reclamant era sau nu la curent cu acțiunea poliției și fie că al doilea reclamant a fost sau nu indus în eroare să accepte banii, faptele cauzei arată că, dacă nu ar fi existat solicitarea explicită a agentului de a cumpăra droguri, nu ar fi avut loc niciunul dintre evenimentele de la 18 noiembrie.

Curtea consideră că curtea de apel nu a examinat în mod corespunzător schimbarea de poziție a primului reclamant, considerând, fără explicații suplimentare, că a refuzat, în fața instanțelor, să admită implicarea sa în traficul de droguri.

În concluzie, având în vedere importanța și dificultățile sarcinii investigatorilor, Curtea consideră, ținând seama de considerațiile precedente, că acțiunile ofițerului de poliție sub acoperire și ale colaboratorului acestuia au avut drept consecință determinarea reclamanților să săvârșească fapta penală pentru care au fost condamnați, depășind simpla investigație pasivă a activității infracționale existente, și că instanțele interne nu au investigat suficient acuzațiile de provocare. Pentru aceste motive, procesul reclamanților a fost privat de caracterul echitabil impus de art. 6 din Convenție. În consecință, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție în această privință.

În afară de aceasta, Curtea consideră că, în urma concluziei de mai sus, nu este necesar să se mai examineze celelalte capete de cerere. III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

Curtea a examinat celelalte capete de cerere. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nicio pretinsă încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta. În special, al doilea reclamant s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție, că, datorită deducerii eronate a arestării sale preventive de către instanțele interne, ar trebui să ispășească un an suplimentar de detenție. Această eroare a fost, de fapt, corectată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 14 iulie 2006 (a se vedea pct. 31). În cele din urmă, invocând în esență art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, al doilea reclamant s-a plâns că nu putea să respecte ordinul de confiscare privind cele 1,48 g de heroină, întrucât heroina găsită la 18 noiembrie fusese deja predată investigatorilor și nu deținea alte droguri. Cu toate acestea, Curtea observă că ordinul de confiscare se referea la aceleași droguri care au fost confiscate de polițiști în timpul evenimentelor din 18 noiembrie (a se vedea pct. 30) și că nu au fost luate împotriva reclamanților alte măsuri care să aducă atingere drepturilor patrimoniale ale acestora în sensul art. 1.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

Articolul 41 din Convenție prevede: "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă." A. Prejudiciu

Primul reclamant a solicitat Curții să stabilească o sumă rezonabilă pentru prejudiciul material și moral. Al doilea reclamant a solicitat inițial, în cererea introductivă, cu titlu de prejudiciu material, suma de 252.000 euro (EUR) și suma de 300.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral; acesta nu a răspuns solicitării Curții, la 17 iunie 2008, pentru formularea pretențiilor sale în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții. După ce au expirat termenele stabilite pentru introducerea cererilor de satisfacție echitabilă și după ce reclamantul a fost avertizat că solicitarea sa ar putea fi respinsă, acesta a informat Curtea că își menținea pretențiile inițiale.

Guvernul a susținut că solicitarea primului reclamant pentru prejudiciul material ar trebui respinsă, întrucât acesta nu a adus probe cu privire la prejudiciul suferit. Cu privire la pretențiile celui de-al doilea reclamant, Guvernul a considerat că acestea ar trebui respinse, întrucât nu le-a prezentat în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții. Guvernul a făcut trimitere la Nițescu împotriva României (nr. 26.763/03, pct. 48, 21 aprilie 2009). În plus, acesta a susținut că sumele solicitate pentru pretinsul prejudiciu material erau excesive și nejustificate și că nu există nicio legătură de cauzalitate între aceste sume și actele autorităților. De asemenea, Guvernul consideră că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o reparație suficientă a prejudiciului moral pretins de reclamanți.

Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins de către primul reclamant; prin urmare, respinge acest capăt de cerere. Pe de altă parte, acordă primului reclamant 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

În cele din urmă, Curtea observă că al doilea reclamant, care a fost reprezentat de avocat, nu a respectat condițiile pentru prezentarea pretențiilor și nici nu a prezentat o justificare rezonabilă pentru nerespectarea termenelor. Prin urmare, Curtea îi respinge acestuia toate capetele de cerere. B. Cheltuieli de judecată

Reclamanții nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră potrivit ca rata dobânzilor moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, C U R T E A, 1. decide să conexeze cererile; 2. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 (echitatea procedurii penale și prezumția de nevinovăție) și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere; 3. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție ca urmare a utilizării mijloacelor de constrângere din partea poliției și a lipsei investigării acestui aspect de către autoritățile interne; 4. hotărăște că nu este necesar să se examineze celelalte capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenție; 5. hotărăște: a) ca statul pârât să îi plătească primului reclamant, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 10.000 EUR (zece mii euro) pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, ce vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plății; b) ca, începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, valabilă în această perioadă și majorată cu 3 puncte procentuale; 6. respinge cererea de reparație echitabilă pentru restul pretențiilor. Întocmită în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 29 septembrie 2009, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Josep Casadevall, Stanley Naismith președinte grefier adjunct