ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2018

HOTĂRÂRE
01.02.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr.

322/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Motru, reclamanții A. și B. au solicitat

obligarea pârâtelor SC C. SA, Sucursala D. și Ministerul Economiei

Comerțului și Turismului, la plata unor despăgubiri civile

reprezentând contravaloarea reparațiilor casei și anexelor

gospodărești proprietatea acestora din satul Steic, comuna Cătunele,

jud. Gorj, iar în situația în care aceste reparații nu mai pot fi

executate, valoarea de înlocuire la nou a imobilelor proprietatea

reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 174 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de

Judecătoria Motru, a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și

Relațiilor cu Mediul de Afaceri și, în consecință, a fost

respinsă cererea față de acesta, ca fiind formulată

față de o persoană fără calitate procesuală

pasivă.

A fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei-reclamantă reconvențional Societatea C. SA.

A fost

respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâta reclamantă-reconvențională Societatea C.

SA.

A fost admisă,

în parte, cererea principală precizată și a fost obligată

pârâta-reclamantă reconvențional Societatea C. SA la plata către

reclamanții-pârâți reconvențional a sumei de 322.707,6 lei ce

reprezintă despăgubiri și a sumei de 11.232 lei cheltuieli de

judecată.

A fost

respinsă, în rest, cererea principală.

A fost

respinsă cererea reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă reconvențional Societatea C. SA, ca

neîntemeiată.

Prin Decizia

nr. 1322 din data de 05 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul

Gorj, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de apelanta pârâtă SC C. SA.

Împotriva

acestei decizii, pârâta SC C. SA a formulat recurs.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, urmare a Adresei nr. x/263/2015

emisă la data de 06 decembrie 2017 de Tribunalul Gorj, secția I

civilă, și trimis spre soluționare, prin repartizare

computerizată aleatorie, completului C5.

Prin

rezoluția completului din data de 11 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată

la 1 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii

de recurs.

La acest

termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de

necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor

argumente:

Decizia

supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în

calea de atac a apelului, într-un litigiu având ca obiect pretenții cu

valoare mai mică de 200.000 lei.

Potrivit

primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, "În procesele pornite începând cu

data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în

bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv."

Prin Decizia

nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017,

Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este

neconstituțională.

În ceea ce

privește efectele acestei decizii a Curții Constituționale,

distinct de chestiunea aplicării în timp a acesteia, trebuie stabilit

dacă, din considerentele sale, se desprinde concluzia că Înalta Curte

de Casație și Justiție soluționează recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în

litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000

lei inclusiv [litigii soluționate în primă instanță de

către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.

civ.].

Obiectul

controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția

legală constatată ca fiind contrară Constituției, motiv

pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în

contextul absenței accesului la recurs în litigiile vizând cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, altele

decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea

nr. 2/2013.

Curtea

Constituțională a constatat că, prin impunerea unui prag valoric

al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu

asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la

această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului

la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1)

și art. 21 alin. (3) din Constituție (parag. 29 din decizie).

Din considerentele

deciziei menționate nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la

calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces

echitabil, include imperativ accesul la un recurs soluționat de către

Înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și

art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în

care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile

vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea

Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este

asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste

litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii și nu prin accesul la o

anumită instanță.

În

absența unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce din decizia

Curții Constituționale o statuare asupra încălcării

dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la

instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa,

Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul

liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile

judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de

lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior

Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată

în M. Of. nr. 635/3.08.2017).

Chiar atunci

când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din

Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea

jurisprudenței (parag. 30 și 31 din decizie), Curtea

Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a

absenței accesului la calea de atac a recursului și nu a accesului la

Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe

acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în

competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație

și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa

că nu toate recursurile intră de plano în competența de

soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar,

în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale

în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până

la 200.000 lei inclusiv, nu se poate deduce concluzia că această

competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017,

publicate în M. Of. la data de 20 iulie 2017.

Competența

de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de

către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în

interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

În acest

context, se va constata că, în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor Codului de procedură civilă, curtea de apel este

instanța competentă să soluționeze recursurile declarate

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile

vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei

inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de

către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.

civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de

soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de

curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii

depășește pragul de 200.000 lei.

Astfel, în

ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a

dispozițiilor Codului de procedură civilă, în conformitate cu

art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție

judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor

curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile

prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în

vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea

unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența

sa".

Din norma de

competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează

recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile

curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în

mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare,

art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și

numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor

împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează

în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu

sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea

nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei

reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit

art. 122 C. proc. civ.: "Reguli noi de competență pot fi

stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici

dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu pot conduce la o

altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia

recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel,

potrivit textului menționat, "recursul urmărește să

supună Înaltei Curți de Casație și Justiție

examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă

că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare

natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul

căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce

privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de

instanța supremă, el se determină și circumscrie conform

normei de competență stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare,

potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a fi competentă

instanța supremă în soluționarea recursului, este necesar

să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere

expresă a legii în privința altor hotărâri.

În

speță însă, nu se regăsește niciuna dintre aceste

ipoteze, fiind vorba despre o decizie pronunțată de tribunal în apel,

în privința căreia nu există o dispoziție legală

expresă atributivă de competență în favoarea instanței

supreme.

În acest

context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată

către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparține

competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat

decizia în apel.

LEGII

Declină

competența de soluționare a recursului declarat de pârâta Societatea

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în favoarea

Curții de Apel Craiova.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1116/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Societatea B. SA, Ministerul Economiei și Agenția Națională pentru Resurse Miner
ÎCCJ 2018-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, reclamanții B. și A. au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și Agenț
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3085/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Societatea E. S.A., Ministerul Economiei și Agenția Națională pentru Resurse M
ÎCCJ 2018-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, la data de 20 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Societatea B. SA, Ministerul Economiei, Comerțu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3240/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 24.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Societatea B. S.A., Ministerul Economiei Comerțului și R
Sursă