ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 1.562 RON, reprezentând plată nedatorată încasată în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, ca rezultat al recalculării drepturilor salariale, conform deciziei directorului general al Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR) nr. 816 din data de 14 decembrie 2015 și a notei ANAR nr. 24484 din data de 14 decembrie 2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii, art. 92 și art. 194 C. proc. civ., art. 253 și art. 256 Codul muncii, coroborat cu art. 1341, art. 1470 și art. 1635 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 99 din data de 15 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul Suceava a reținut că obiectul principal al prezentei acțiuni îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată și încasată de la reclamantă în calitate de angajator.

A avut în vedere că, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Instanța a arătat că art. 269 alin. (2) Codul muncii nu conține niciun indiciu al intenției legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces

A reținut că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) Codul Muncii, persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator din momentul dobândirii personalității juridice.

Reținând prevederile art. 61 din Legea nr. 107/1996, Tribunalul Suceava a constatat că Administrația Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, fiind și titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Astfel, instanța a apreciat că sediul reclamantei vizat de dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această subunitate.

A mai reținut că dacă legiuitorul ar fi intenționat stabilirea competenței și în funcție de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităților fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar în conținutul normei din art. 269 alin. (2) Codul muncii, astfel cum a procedat în alte situații.

Tribunalul a considerat că tăcerea legiuitorului în această privință nu poate fi interpretată în sensul posibilității, pentru interpretul normei de a extinde aplicarea normei și la situații de excepție ce nu au fost reglementate în mod expres, în caz contrar, adăugându-se la lege.

Totodată, a apreciat că în cauză nu operează nici o alegere a instanței de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispozițiile art. 116 și art. 126 C. proc. civ. sunt incidente în cazul unei necompetențe relative sau de ordine privată, ceea ce nu este cazul în speță, competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, ce nu poate fi înlăturată de către părți.

Reținând că sediul principal al reclamantei Administrația Bazinală de Apă Siret este în județul Bacău, în raport de dispozițiile legale invocate, a constatat că excepția necompetenței sale teritoriale este întemeiată, iar Tribunalul Bacău este instanța competentă să soluționeze litigiul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la data de 2 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 411/D din data de 23 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bacău a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

A constatat că, în speță, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar lipsa personalității juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, în raport de dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că sediul reclamantei se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, a apreciat că această instanță este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul litigiu, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâtul A., se circumscrie materiei litigiilor de muncă, astfel cum acestea sunt definite în dispozițiile art. 231 Codul muncii și ale art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul reclamantul. De asemenea, prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 trimit la instanța competentă în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, text de lege aplicabil în situația în care calitatea de reclamant revine salariatului.

Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces. În reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul "unității", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În cauza pendinte, se constată că instanțele între care s-a ivit conflictul de competență nu au interpretat diferit norma de drept aplicabilă, ci divergența poartă asupra entității care are calitatea de reclamantă în litigiu și care a formulat acțiunea, ca angajator.

În speță, la dosarul Tribunalului Bacău se află precizările în cuprinsul cărora se menționează că are calitatea de reclamantă în cauză Administrația Bazinală Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în jud. Suceava.

În determinarea instanței competente să soluționeze cauza nu prezintă relevanță aceste precizări, câtă vreme ele nu provin de la persoana reprezentată, ci de la reprezentantul convențional al acesteia, care nu a făcut dovada că exprimă punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate.

Conform celor menționate în cererea de chemare în judecată și în împuternicirea aflată la fila nr. 9 din dosarul Tribunalului Suceava, acțiunea a fost formulată de reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, cu sediul în județul Bacău, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în Suceava, această din urmă entitate având calitatea doar de persoană împuternicită de reclamantă să o reprezinte în derularea litigiului și nu calitatea de parte în proces.

Calitatea de persoană împuternicită a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava de către reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret rezultă fără echivoc din împuternicirea atașată cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia se menționează că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava este împuternicită să reprezinte reclamanta în litigiile cu agenții economici și cu persoane fizice aflate pe aria administrativă a S.G.A. Suceava.

Faptul că reclamanta a împuternicit pentru derularea acțiunii o unitate care își are sediul în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava nu poate atrage competența acestui tribunal, ca instanță de la sediul reclamantului.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul acesteia.

În plus, dispozițiile în materie stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată de alegerea reclamantului angajator și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Reținând că sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, care are calitatea de reclamantă în cauză, se află în județul Bacău, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, ca instanța în circumscripția căreia se află sediul societății reclamante.