ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1327/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.06.2016, ulterior precizată la data de 10.10.2016, respectiv data de 23.11.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F., a solicitat instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța:

- să dispună obligarea pârâților de rând 2-3 - C. și F., în calitate de vânzători, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu pârâții de rând 4 și 5 - D. și E., în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul apartament nr. 14 înscris în CF x Câmpia Turzii, nr. top. x, identificat administrativ în Câmpia Turzii, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafața utilă de 27,94 mp, cu părți indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din construcția edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în conformitate cu antecontractul olograf intitulat "contract de vânzare-cumpărare", încheiat în data de 03.04.1995; în caz contrar, sentința ce se pronunța urmând a ține loc de act autentic;

- să dispună obligarea pârâților de rând 4 și 5 - D. și E., în calitate de vânzători, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu reclamantul, precum și cu pârâta de rând 1 - B., în calitate de cumpărători - moștenitori legali ai defunctei G., având ca obiect imobilul apartament nr. 14 înscris în CF x Câmpia Turzii, nr. top. x, identificat administrativ în Câmpia Turzii, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafața utilă de 27,94 mp, cu părți indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din construcția edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top. x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în conformitate cu antecontractul olograf intitulat "contract de vânzare-cumpărare", încheiat în data de 28.08.2000; în caz contrar, sentința ce se pronunța urmând a ține loc de act autentic;

- să constate că imobilul descris la cele două petite anterioare se include în masa succesorală a defunctei G., moștenitori legali ai acesteia fiind reclamantul și pârâta de rând 1, B.;

- să dispună înscrierea în cartea funciară în mod succesiv a dreptului de proprietate cu privire la acest imobil, cu înscrierea finală în cartea funciară în favoarea reclamantului și a pârâtei de rând 1, în indiviziune.

Prin Sentința civilă nr. 165 din 6 februarie 2017, Judecătoria Turda a admis cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și soția F., D. și E., având ca obiect pronunțare hotărâre care ține loc de act autentic. A obligat pârâții C. și soția F. să încheie cu pârâții D. și E. contract autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat din punct de vedere administrativ în mun. Câmpia Turzii, înscris în CF nr. x Câmpia Turzii (CF vechi x Câmpia Turzii), nr. top. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafața utila de 27,94 mp, cu părți indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din constricția edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top. x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în caz contrar, prezenta sentință urmând a ține loc de act autentic. A dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului descris mai sus în favoarea pârâților D. și E. A constatat că masa succesorală după defuncta G., decedată la data de 03.11.2015, cu ultimul domiciliu în mun. Câmpia Turzii, jud. Cluj, se compune ca activ succesoral din dreptul de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâților D. și E. de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia, cu privire la apartamentul descris mai sus, moștenitorii săi fiind reclamantul A. și pârâta B., în calitate de copii, cu o cotă succesorală de 14-a parte fiecare. A obligat pârâții D. și E. să încheie cu moștenitorii defunctei G.-A. și B. contract autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat din punct de vedere administrativ în Câmpia Turzii, înscris în CF nr. x Câmpia Turzii (CF vechi x Câmpia Turzii), nr. top. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafața utilă de 27,94 mp, cu părți indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din constricția edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top. x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în caz contrar, prezenta sentință urmând a ține loc de act autentic. A dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului descris mai sus în favoarea reclamantului A. și a pârâtei B., cu titlu de drept cumpărare, în cotă de VI-a parte fiecare. A obligat pârâta B. să achite reclamantului suma de 4.106,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cotă-parte din taxa judiciară de timbru.

Prin Decizia civilă nr. 1775 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamantul A. A admis apelul declarat de B. împotriva Sentinței civile nr. 165 din 06.02.2017 a Judecătoriei Turda, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat obligația pârâtei B. să achite reclamantului suma de 4.106,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut restul dispozițiilor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 12 martie 2018.

Prin adresa din 22 martie 2018, tribunalul a înaintat recursul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 martie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluția completului din data de 28 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 19 aprilie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apei, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți,

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 91 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 596 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apei judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urma, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1775/A din 12 decembrie 2017 a Tribunalului Cluj, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN