ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2020
Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A. a solicitat strămutarea judecării pricinilor care formează obiectul dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2020, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, pentru motive de bănuială legitimă.
Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia.
În cauză, se constată că, în susținerea cererii de strămutare, au fost invocate motive de bănuială legitimă, iar cererea privește strămutarea unor dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel București, în favoarea căreia va dispune declinarea competenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2020 ale Judecătoriei Sectorului 4 București, în favoarea Curții de Apel București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.