ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 16 mai 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze inserate în contractul de credit nr. x/14.12.2006 încheiat între părți, obligarea pârâtei la înlăturarea acestora din contract, compensarea sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, compensarea sumelor plătite ca rate lunare, constând în diferența de curs valutar din ziua plății și cursul de referință de la data contractării împrumutului, precum și a cheltuielilor de judecată. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, Directivei 93/13/CEE, Legii nr. 363/2007.

Prin sentința civilă nr. 13446 din 4 decembrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub dosarul nr. x/2015. Prin sentința civilă nr. 6648 din 10 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea reclamanților A. și B..

Apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 6648 din 10 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost constatat perimat de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 3779 din 18 octombrie 2017. Totodată, reclamanții A. și B. au fost obligați la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 421 alin. (2) din același cod, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate …", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent". Raportând evocatele texte legale la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 din același cod, care dispun că: "Necompetența este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad", și, totodată, văzând și dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, potrivit cărora, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze cererea de recurs pendinte. Dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători. În cauză, obiectul cererii de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. îl reprezintă decizia nr. 3779 din 18 octombrie 2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care a fost constatat perimat apelul reclamanților A. și B. declarat împotriva sentinței civile nr. 6648 din 10 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București. În aplicarea dispozițiilor legale mai sus invocate, se constată că competentă a soluționa calea extraordinară de atac este Curtea de Apel București, aceasta fiind instanța ierarhic superioară Tribunalului București. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 421 alin. (2) din același cod, dispoziții legale cu caracter imperativ, se va admite excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, și se va declina competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea Curții de Apel București.