ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2175/2018

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2381 din 11 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea în executarea contractului de asigurare, în tot pentru creanța principală și în parte, pentru creanța accesorie având ca obiect dobânda legală penalizatoare, introdusă de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea B. S.A. și a fost obligată pârâta Societatea B. S.A. să plătească reclamantei Societatea A. S.R.L. suma de 1.518.953,36 RON, cu titlu de despăgubire cuvenită în baza Poliței de asigurare a animalelor și păsărilor nr. x emisă la data de 31.01.2015, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare datorată de pârâtă conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, care se va calcula la suma la care a fost obligată pârâta, începând cu data de 06.09.2015 și până la data stingerii obligației principale.

S-a luat act că reclamanta va solicita pe cale separată cheltuielile efectuate pentru realizarea creanței sale decurgând din Polița de asigurare a animalelor și păsărilor nr. x emisă la data de 31.01.2015.

S-a constatat că pârâta Societatea B. S.A. a achitat onorariul suplimentar încuviințat în parte expertului cauzei, dna. expert contabil judiciar C., în cuantum de 500,00 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Societatea B. S.A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost respins. S-a dispus darea în debit a reclamantei A. S.R.L. pentru suma de 1980,48 RON, taxă judiciară de timbru datorată la fond. S-a constatat că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva deciziei civile nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, pârâtă B. S.A. se raportează la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, susține, în esență, că instanța de apel a apreciat cu încălcarea dispozițiilor legale faptul că în cazul dedus judecății s-a încheiat o nouă poliță de asigurare.

Instanța de apel a aplicat greșit și rigid dispozițiile art. 2200 C. civ., igno­rând cu desăvârșire instituția reînnoirii poliței de asigurare, concluzionând că "polița de asigurare pe care se întemeiază pretențiile reclamantei este una va­labilă, efectele acesteia producându-se exclusiv în condițiile acordului de voin­țe exteriorizat de părțile actului".

Instanța de apel, mai susține recurenta, s-a rezumat la raționamentul simplu potrivit căruia nu ne aflăm în fața unei reînnoiri a poliței de asigurare, ci a unei polițe noi pentru care nu a fost completată o cerere chestionar care să cuprindă informații inexacte. De asemenea, instanța de apel a invocat prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 care statuează faptul că asigu­rătorul nu își poate invoca propria culpă în vederea anulării contractului de asigurare.

Învederează și instanței de recurs că, întrucât polițele fuseseră suspendate pentru neplata primei de către reclamantă, la data de 10.11.2014, angajații B. au efectuat o nouă inspecție de risc la cele două puncte de lucru deținute de in­timată, întocmind două rapoarte de inspecție de risc, în care, ca și în situațiile prece­dente, reclamanta a declarat în mod fals că deține aviz PSI.

Apreciază că trebuie precizat faptul că declarațiile mincinoase au existat cu privire la ambele loca­ții, atât cea din Livada, cât și cea din Adrian (Polița nr. x/29.10.2013, Polița nr. x/01.02.2014, Polița nr. x/30.07.2014 - cu ocazia încheierii acestor po­lițe, intimata a declarat fals că deține aviz x din data de 10.01.2013).

Contravine dispozițiilor legale și ipoteza prin care se încearcă să se acopere declarațiile false cu privire la autorizațiile necesare, motivat de o pretinsă culpă/lipsă de diligentă a asigurătorului, dată fiind colaborarea și în legătura cu locația din Adrian, unde se declara­se de asemenea ca exista aviz PSI, dar raportat și la prevederile art. 6.1 din Condițiile de asigurare.

Nu în ultimul rând, mai susține, încălcând dispozițiile legale, instanța de apel a preluat integral susținerile intimatei, ignorând cu desărșire probatoriul sau interpretându-l trunchiat exclusiv în defavoarea B..

În opinia recurentei, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, in­stanța de apel a respins și motivul subsidiar de apel, în sensul în care dacă se va trece peste nulitatea poliței de asigurare se impunea schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii doar în parte a cererii de chemare în judecată, având în vedere acțiunile sau inacți­unile intimatei de agravare a pagubelor rezultate în urma incendiului, precum și suma ce i s-ar cuveni de drept intimatei ca indemnizație de asigurare conform contractului de asigurare.

Cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, reținând faptul că faptele (de natură penală săvârșite de către intimată) cauzează o răspundere în sarcina recurentei, care trebuia să își valori­fice drepturile mai diligent.

Mai mult, agravarea pagubelor de către intimată rezultă în mod univoc inclusiv din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar D., argumente, de asemenea, detaliate în cuprinsul motivelor de apel.

Instanța de apel, mai arată recurenta, a apreciat în mod eronat și cu încălcarea dispozițiilor legale faptul că raportul de expertiză tehnică în specialitatea efecte pirogene și incen­dii nu este opozabil instanței și intimatei, în condițiile în care acest mijloc de probă a fost solicitat de societatea pârâtă (și respins) atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel.

Sub un alt aspect, cuantumul indemnizației de asigurare, susține recurenta, a fost stabilit cu încălcarea dis­pozițiilor legale.

Daunele acordate de prima instanță reprezintă o îmbogățire fără justă cauză pentru asigurat, fiind depășite limitele prevăzute de art. 2217 C. proc. civ. și de condițiile de asigurare.

Instanța de apel nu putea să se rezume la aplicarea directă a limitei superioare a cuantumului daunelor (suma asigurată), ci trebuia să aibă în vedere și celelalte limite (care se aplică cumulativ).

Contractul de asigurare are ca scop acoperirea unei pagube produse din cauza unui risc asigurat, iar nu asigurarea unui mijloc de îm­bogățire pentru asigurat. Prin urmare, un principiu de bază în materia asigurări­lor de bunuri este acela că niciodată despăgubirea nu poate fi mai mare decât paguba suferită, ea nu poate fi izvor de îmbogățire pentru asigurat.

Subliniază că atât instanța de fond, cât și intimata confundă "suma asigurată" care este limita maximă pentru care se stabilește despăgubirea, cu indemnizația de asigurare care trebuie să reflecte valoarea bunului la momentul producerii riscului asigurat.

Totodată, mai susține recurenta, subasigurarea, incidentă în cazul dedus judecății, a fost ignorată de instanța de apel.

Apreciază că se impune ca instanța să ia în considerare și subasigurarea așa cum a fost descrisă inclusiv de expertul parte al B. în raportul de expertiză.

Cât privește cuantumul daunei ce ar fi trebuit achitat de către B., precizează că a arătat atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel faptul că raportul de expertiză contabilă întocmit în prezenta cauză, în fața primei instanțe, încalcă flagrant dispozițiile legale și depășește cu mult sfera unui raport de expertiză tehnică într-o anu­mită specialitate, făcând aprecieri, cel mai probabil sub presiunea intimatei, de natură juridică și subiectivă cu privire la fondul dreptului dedus judecății.

Or, aceste aprecieri subiective ale intimatei au facilitat pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice de către prima instanță.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Cluj.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu neîncadrare criticilor în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 28 februarie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar punct de vedere la raportul întocmit, susținând, în esență, neîncadrarea criticilor formulate în niciunul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și solicitând anularea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocate (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că pârâta S.C. B. S.A. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Așa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor (rapoarte de expertiză tehnică, rapoarte de inspecție de risc, declarațiile etc.), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Totodată, faptul că se invocă încălcarea unor dispoziții legale (ex: art. 2200, art. 2217 C. civ. etc.) sau că se enunță anumite dispoziții legale, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor ce preced, constatând că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247/2017 din 20 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.