ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 482/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 5 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea de numire a unui curator special pentru pârâta S.C. A. S.A. în dosarul nr. x, formulata de numiții B., C., D., E., F., G.; în temeiul art. 58 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, a numit în cauză în favoarea pârâtei A. S.A. curator special în vederea asigurării apărării acesteia în cererea ce face obiectul dosarului nr. x; în mod aleatoriu, a numit curator special pentru S.C. A. S.A. în dosarul nr. x pe dna avocat H.; a stabilit onorar provizoriu în favoarea curatorului special în cuantum de 500 RON, care a fost stabilit în sarcina reclamantelor I. și J., care urmează a se cita cu mențiunea de a face dovada achitării, în solidar, a sumei de 500 RON cu titlu de onorariu provizoriu în favoarea dnei av. H. și de a depune dovada la dosar, sub sancțiunea suspendării cauzei în condițiile art. 242 C. proc. civ. în măsura în care nu se va face dovada achitării acestui onorariu la dosar, și a dispus a se cita dna avocat H. cu copie de pe încheierea de ședință, cu mențiunea de a exprima poziția procesuală în numele pârâtei, de a studia actele de la dosar și de a indica contul în care poate încasa suma cu titlu de onorariu; a prorogat discutarea cererii de intervenție formulată de dl K., cu privire la excepțiile formulate față de această cerere de intervenție și admisibilitatea în principiu a cererii.

Împotriva acestei încheieri au formulat apel reclamantele I. și J., înregistrat la data de 09 mai 2017, și pârâta S.C. A. S.A. Cluj- Napoca, la aceeași dată.

La data de 15 septembrie 2017, numita L. a formulat cerere de intervenție în nume propriu, solicitând admiterea cererii de intervenție în interes propriu, atât în principiu, cât și pe fondul cauzei, și, în consecință, obligarea intimatului K. să înceteze a tulbura activitatea societății A. S.A., prin sancționarea acestuia și, implicit, admiterea apelului societății A. și al reclamantelor I. și M., și, în consecință, respingerea cererii de numire a unui curator formulată de numitul K. pentru societatea S.C. A. S.A.

Reclamantele I. și M. au formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat admiterea în principiu și pe fond a cererii de intervenție și recalificarea acesteia ca fiind o cerere de intervenție accesorie, întrucât, prin maniera în care este redactată tinde să sprijine apărările invocate de Societatea "A." S.A., astfel că, se încadrează în dispozițiile art. 61 alin. (3) și art. 63 Noul C. proc. civ.

La data de 6 octombrie 2017, intervenienta L. a depus la dosar precizare prin care, în raport de prevederile art. 22 alin. (5) Noul C. proc. civ., a arătat faptul că a formulat o cerere de intervenție principală (supusă spre analiză instanței exclusiv din prisma prevederilor art. 61 și 62 C. proc. civ.), motiv pentru care a arătat că se opune expres recalificării acesteia în intervenție accesorie (dat fiind regimul juridic distinct), cum au solicitat reclamantele I. și M. în cuprinsul întâmpinării.

La termenul de judecată din 09 octombrie 2017, având în vedere precizările depuse de petenta L., prin care a solicitat a-i fi analizată cererea formulată ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5), precum și ale art. 62 C. proc. civ., raportat la poziția procesuală a părților litigante, instanța de apel a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de intervenție principală formulată în cauză.

Intimații, prin reprezentant, au solicitat respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de intervenție, în contextul în care, în temeiul art. 62 alin. (2), a declarat că nu este de acord cu depunerea, în calea de atac a apelului, a acestei cereri de intervenție, și, la rândul lor, apelantele I. și M., prin reprezentant, au considerat că cererea de intervenție în interes propriu formulată în calea de atac este inadmisibilă fără acordul expres al tuturor părților.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin încheierea de ședință publică de la 09 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de petenta L., și a stabilit termen pentru soluționarea apelului la 30.10.2017.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată și poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. Cu acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel (art. 62 din C. proc. civ.).

Exercitarea unei cereri de intervenție principale, în condițiile art. 62 noul C. proc. civ., s-a considerat, presupune primordial invocarea unui drept propriu al intervenientului, iar, pe de altă parte, este necesară respectarea termenului instituit de textul invocat.

Este adevărat, a reținut instanța, că, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ., intervenția accesorie poate fi făcută "până la încheierea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac", însă îndeplinirea exigenței instituite sub aspect temporal nu permite validarea întregului demers în lipsa celorlalte elemente necesare constituind tot o condiție de admisibilitate.

Intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta [art. 60 alin. (2) noul C. proc. civ..].

Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

Instanța este îndrituită să verifice condițiile de formă ale cererii de intervenție principală, care trebuie făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, deoarece, sub aspectul naturii juridice, intervenția voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, formulată de un terț, îndreptată împotriva părților inițiale, prin care se urmărește valorificarea unui drept subiectiv.

Prin intervenția principală, terțul trebuie să invoce un drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece este vorba de o acțiune veritabilă, calificată ca o acțiune civilă specială, dar exercitată în cadrul altei acțiuni, așa că trebuie verificată îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate, între care trebuie îndeplinită și condiția interesului terțului.

Instanța a considerat că trebuie reținut că între cele două cereri, cererea introductivă de instanță și intervenția principală, trebuie să existe o strânsa legătură de conexiune, impusă, de altfel, de norma de procedură, și de natură să justifice rezolvarea împreună a acestora, iar din această perspectivă nu se poate ignora împrejurarea că obiectul apelului este încheierea prin care s-a dispus numirea unui curator în temeiul art. 58 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., iar pretenția dedusă judecății de intervenientă prin cererea sa, care trebuie să îndeplinească exigențele unei cereri de chemare în judecată, are ca obiect o obligație de a face.

Analiza admisibilității cererii de intervenție presupune verificarea împrejurării dacă intre cele doua cereri există această legătură plecând de la dreptul subiectiv pretins de părțile din proces și de intervenienți deopotrivă, ceea ce, a reținut instanța, în prezenta cauză nu se verifică.

Astfel, s-a reținut, prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienta L. a solicitat "obligarea intimatului K. să înceteze a tulbura activitatea societății A. S.A prin sancționarea acestuia și implicit admiterea apelului societății A. și al numitelor I. și M.". Or, apelul declarat în cauza înregistrată sub nr. x vizează exclusiv încheierea pronunțată de instanța de fond, respectiv, "măsura dispusă prin încheierea din 05.04.2017 de numire în temeiul art. 58 alin. (1) teza a II-a a unui curator pentru S.C. A. S.A., la solicitarea numitului K.".

Instanța a mai reținut că nu trebuie omis că este necesar ca dreptul câștigat de către părțile litigante să aibă în acest sens repercusiune directă asupra dreptului pretins de către intervenientă, ceea ce, de asemenea, nu poate fi reținut având în vedere obiectul apelului declarat și limitele învestirii instanței de apel.

Admisibilitatea cererii de intervenție principală nu se poate raporta doar la cerința strânsei legături cu cererea principală prin simpla aparență, fiind necesară îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și pentru cererea de intervenție, iar, din această perspectivă, justificarea interesului în exercitarea acestui demers apare ca fiind esențială.

Instanța a considerat că nu poate fi ignorat, pe de o parte, cadrul procesual, respectiv, împrejurarea că instanța de apel este învestită cu soluționarea apelului împotriva unei încheieri pronunțate în cursul procesului, astfel că, verificarea condițiilor se analizează în acest context, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost instituit un termen pentru introducerea cererii de intervenție în interes propriu, respectiv, numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond și numai cu acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel, conform art. 62 din C. proc. civ.

Justificarea interesului trebuie realizată atât în relație cu cererea principală, cât și în relație cu cererea de intervenție în interes propriu, iar în cauză interesul intervenientei în raport de cadrul procesual stabilit în apel nu este demonstrat.

Interesul, calificat ca una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și de obiectivare a fiecăruia dintre elementele care alcătuiesc acțiunea, se analizează prin raportare la celelalte condiții, dar poate și trebuie să fie justificat și în mod independent, iar aserțiunile referitoare la numeroasele litigii dintre părți nu pot justifica interesul intervenientei.

Interesul, chiar și în ipoteza în care nu se corelează cu un drept subiectiv civil, trebuie să fie juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret, iar intervenienta nu a relevat nici care este dreptul ocrotit în ceea ce o privește, în mod direct în relație cu litigiul principal în care se contestă desemnarea unui curator în condițiile art. 58 alin. 1 teza a IIa C. proc. civ., și nici independent de acest litigiu.

Admițând că există un interes legitim juridicește protejat prin dispoziții legale, intervenienta trebuie să facă dovada împrejurării că interesul său este născut și actual și că este direct și personal, ceea ce nu s-a realizat.

Un interes trecut sau unul eventual nu pot justifica un demers procesual, starea de fapt existentă arătând că în raport de cadrul procesual existent intervenienta nu poate justifica un interes care să îndeplinească toate aceste exigențe. Paralizarea unor eventuale demersuri viitoare ale persoanei menționate în cuprinsul cererii de intervenție nu poate produce efecte asupra încheierii pronunțate de prima instanță și care constituie obiectul apelului.

Mai mult, a reținut instanța de apel, intervenienta a comunicat la data de 06.10.2017 instanței înscrisul denumit "precizare" indicând că, în raport de prevederile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., se opune expres recalificării cererii de intervenție promovate în intervenție accesorie, în continuare, fiind redat conținutul textului de la art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut că reclamantul, respectiv, intervenientul din cererea de intervenție în interes propriu, este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale învestirii sale, iar intervenienta în speță a invocat incidența prevederilor care reglementează intervenția în interes propriu și a invocat doar un interes generic, determinat de existența stării conflictuale generată de numeroasele litigii, din care unele soluționate irevocabil.

În considerarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., care consacră și principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 152 C. proc. civ., instanța a mai reținut că este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii, însă, fiind limitată la soluționarea cauzei exclusiv în limitele învestirii și de raportarea la conținutul art. 22 alin. (5), text care stabilește că judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. Așadar instanța nu poate determina schimbarea cadrului procesual și nu poate solicita schimbarea obiectului sau cauzei litigiului pentru a fi îndeplinite anumite condiții.

Instanța a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de intervenție în interes propriu în raport de limitele învestirii și în relație cu cadrul procesual existent, limitele învestirii instanței de apel și raporturile de drept despre care intervenienta a susținut că stau la baza demersului său judiciar, reținând că, interconexiunea dintre calitate și interes și existența lor relativ autonomă rezultă din împrejurarea că uneori cel care acționează în justiție o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care are obligația corelativă respectivului drept, însă, a reținut instanța, nici din această perspectivă nu au fost identificate elementele care să justifice interesul în exercitarea demersului.

Astfel, instanța de apel a apreciat că este inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de petenta L., întrucât, nu sunt respectate exigențele de admisibilitate nici din perspectiva momentului procedural până la care poate fi declanșat un astfel de demers, dat fiind exprimarea opoziției exprese a părții adverse, potrivit art. 62 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., cât și din perspectiva neîndeplinirii exigențelor de admisibilitate a oricărei cereri de chemare în judecată, respectiv, lipsa interesului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intervenienta în nume propriu L., solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii cererii de intervenție principale.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, și care poate fi încadrat în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., recurenta- intervenientă a solicitat a se observa faptul că acordul cerut de prevederile art. 62 alin. (3) Noul C. proc. civ. a fost exprimat în scris de către intimatele I. și M. prin întâmpinarea din 06.10.2017, și nu există nicio opoziție din partea societății A. S.A., iar în ceea ce-l privește pe intimatul K., acesta nu este parte în dosar, întrucât: recurenta- intervenientă a promovat cererea de intervenție în cadrul dosarului în care se soluționează apelul promovat de societatea A. S.A. și, respectiv, de reclamantele I. și M. împotriva unei încheieri date în cadrul dosarului nr. x, dosar în care K. nu este parte, ca atare, nu este parte nici în prezentul dosar (neavând calitate procesuală), și, în raport de acest aspect, acordul sau opoziția acestuia sunt lipsite de vreun efect juridic cât timp acesta nu deține calitate procesuală (activă sau pasivă).

Față de aceste aspecte, recurenta- intervenientă în nume propriu apreciază că există acordul părților pentru analiza admisibilității cererii sale de intervenție în interes propriu, instanța în mod greșit respingând cererea sa ca inadmisibilă, în condițiile în care acordul părților există, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii de intervenție principală, cerere formulată în cadrul dosarului nr. x

În ceea ce privește aspectele de analiză a admisibilității în principiu a cererii de intervenție, contrar soluției instanței de apel, recurenta- intervenientă în nume propriu L. a susținut că, plecând de la reglementările C. proc. civ.- art. 62- în analiza admisibilității cererii de intervenție în interes propriu, rezultă faptul că instanța trebuie să identifice existența a două condiții: interesul, și, respectiv, dreptul propriu al celui care intervine.

Astfel, a arătat recurenta, în ceea ce o privește, justifică și a probat existența interesului în cuprinsul cererii de intervenție, acesta fiind legitim, născut și actual, derivat din calitatea sa de acționar al S.C. A. S.A.- calitate care îi conferă dreptul de a proteja societatea de atitudinea abuzivă a anumitei persoane, care acționează contrar interesului societar; iar, dreptul invocat de recurentă prin petit este în strânsă legătură cu dreptul dedus judecății, cât timp cauza apelului (apelul formulat împotriva soluției de numire a unui curator) este o consecință a atitudinii culpabile a numitului K. față de Societatea A. S.A., respectiv, acționarii acesteia- atitudine care se impune a fi sancționată, și nu protejată.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin recursul declarat în cauză, se atacă încheierea de ședință din data de 09 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție în nume propriu formulată de recurenta- intervenientă L..

Analizând cererea de intervenție formulată, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 62 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ.

Potrivit textului legal menționat, oricine are interes poate interveni într-un proces, care se judecă între părțile originare.

Intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Prin urmare, pentru a fi admisibilă cererea de intervenție fie trebuie să existe o identitate de drepturi pretinse, fie între cele două drepturi să existe o strânsă legătură suficientă pentru a justifica rezolvarea împreună a celor două cereri.

Art. 62 din Noul C. proc. civ., prevede la alin. (1) că cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, iar la alin. (3) se menționează faptul că intervenția principală se poate face și în instanța de apel, dar cu acordul expres al părților.

Ca natură, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale.

Înalta Curte, analizând prima critică din recurs, constată că nici intimatele I. și M., și nici Societatea A. S.A., ca, de altfel, nici ceilalți intimați, nu și-au exprimat în scris acordul în sensul că sunt de acord cu cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurenta- intervenientă L. direct în apel.

Verificând cuprinsul întâmpinării la cererea de intervenție formulată de intimatele I. și M., se constată că acestea au solicitat admiterea în principiu și pe fond, a cererii de intervenție, și recalificarea acesteia ca fiind o cerere de intervenție accesorie, întrucât, prin maniera în care este redactată, tinde să sprijine apărările invocate de Societatea "A." S.A., astfel că, în opinia lor, se încadrează în dispozițiile art. 61 alin. (3) și art. 63 Noul C. proc. civ.

Prin precizarea formulată și depusă la dosar la data de 6 octombrie 2017, recurenta- intervenientă în nume propriu a precizat că nu este de acord cu această solicitare de recalificare a cererii de intervenție în interes propriu în cerere de intervenție accesorie, arătând că se opune unei asemenea recalificări.

Mai mult decât atât, din analiza încheierii de la 09 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x, se reține că intimații s-au opus introducerii direct în apel a acestei cereri ("Reprezentanta intimaților solicită respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de intervenție, în contextul în care, în temeiul art. 62 alin. (2) Noul C. proc. civ., a declarat că nu este de acord cu depunerea, în calea de atac a apelului, a acestei cereri de intervenție") și că niciuna dintre părți nu a învestit instanța de apel cu o solicitare de recalificare a cererii de intervenție în interes propriu formulată de L., de altfel, și reprezentantul apelantelor I. și M. considerând că cererea de intervenție în interes propriu formulată direct în calea de atac este inadmisibilă fără acordul expres al tuturor părților.

Ca atare, prima instanță în mod legal și corect a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în nume propriu formulată de recurenta L., reținând incidența dispozițiilor art. 64 alin. (4) din Noul C. proc. civ., pe considerent că nu există acordul părților în acest sens.

Recurenta - intervenientă în nume propriu a invocat nelegalitatea încheierii recurate cu privire la modul în care a fost soluționată cererea sa de intervenție principală formulând critici și în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a analizat existența celor două condiții de admisibilitate a cererii de intervenție: interesul și, respectiv, dreptul propriu al celui care intervine.

În esență, recurenta susține că justifică și a probat existența interesului său, care este legitim, născut și actual, derivat din calitatea sa de acționar al Societății A. S.A., iar dreptul invocat este în strânsă legătură cu dreptul dedus judecății, cât timp cauza apelului este o consecință a atitudinii culpabile a intimatului K. față de societatea- intimată A. S.A., atitudine care se impune a fi sancționată, și nu protejată.

Critica este nefondată.

Curtea de Apel Cluj, pentru a pronunța soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție principală, a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile, respectiv, existența unui interes propriu al terțului intervenient.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 61 alin. (1) și (2) Noul C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

În plus, cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate a acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 32 Noul C. proc. civ., care statuează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre alte cerințe pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, prevederile art. 33 Noul C. proc. civ. stabilesc că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Aceleași norme procedurale prevăd că, și dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În speță, instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței interesului propriu al terțului intervenient, cerință obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, reținere criticată de către recurentă prin calea de atac promovată.

Din cuprinsul normelor legale menționate anterior rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși, trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Se poate aprecia că susținând una dintre părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a-i compromite propriile drepturi.

De asemenea, se reține că dacă dreptul terțului este amenințat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenție, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual.

Prin urmare, în cazul intervenției voluntare principale, în cazul prevenirii încălcării unui drept subiectiv amenințat sau al preîntâmpinării producerii unei pagube iminente, terțul urmărește să obțină un folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va confirma o situație ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe cu situația juridică dedusă judecății, nu vor fi afectate.

În litigiul pendinte, cererea de intervenție a fost formulată în cadrul apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 5 aprilie 2017 de numire, în condițiile art. 58 alin. (1) teza a II-a din Noul C. proc. civ., a unui curator pentru S.C. A. S.A. Cluj- Napoca (intimată, s.n.), la cererea intimatului K., în timp ce prin cererea de intervenție în interes propriu formulată, recurenta- intervenientă în nume propriu L. a solicitat "obligarea intimatului K. să înceteze a tulbura activitatea A. S.A. prin sancționarea acestuia și, implicit, admiterea apelului societății și al numitelor I. și M.".

Astfel fiind, așa cum corect a reținut și prima instanță, recurenta- intervenientă nu cere pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății în dosarul nr. x și nici nu cere un drept aflat în strânsă legătură cu acesta.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de recurenta- intervenientă în nume propriu L..

Pentru aceste considerente, cum motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 62 alin. (2) și (3) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta în nume propriu L. împotriva încheierii de ședință publică de la 09 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2018.