ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 45/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 2/22.03.2012, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Colegiul Medicilor din România a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în dosarul nr. x/2011.

Prin hotărârea arbitrală nr. 10/11.06.2015 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul CNAS a fost admisă cererea reclamantei Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, prin care s-a dispus completarea dispozitivului hotărârii arbitrale nr. 2/22.03.2012, în sensul că a fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova la plata sumei de 445.576,52 RON reprezentând suma calculată potrivit art. 7 alin. (7) lit. a) din Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești pentru anul 2010, prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferentă lunilor mai, iunie, iulie, august și septembrie 2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 septembrie 2015, sub nr. x/2.09.2015 reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 2/22.03.2012.

Prin încheierea din 9.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență funcțională a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel București, dispunându-se înaintarea cauzei în vederea judecării la secția Civilă a aceleași Curți.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin sentința civilă nr. 69 din 9 mai 2016 a respins ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a declarat recurs.

În susținerea memoriului de recurs, recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova se raportează, generic, în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile Noului C. proc. civ., respectiv, la art. 483-502 C. proc. civ., criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală, în esență, considerând că unitatea sa a respectat prevederile Capitolului II din Contractul nr. x/2010, privind obiectul contractului.

În cauză, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Dolj nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 septembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 3 octombrie 2016, părțile neformulând puncte de vedere la raport.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect sentința, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 22.03.2012 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul C.N.A.S. în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

În raport de prevederile legale evocate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cu prezentul recurs, respectiv, sentința civilă nr. 69 din 9 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, ca nefondată, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nefiind o hotărâre pronunțată potrivit alin. (3) al art. 613 C. proc. civ.

Cum sentința civilă nr. 69 din 9 mai 2016 a Curții de Apel București nu face parte din categoriile enunțate de art. 613 alin. (4) C. proc. civ., ci este o sentință prin care s-a respins acțiunea în anulare, ca nefondată, și care, în temeiul legii, constituie o hotărâre definitivă, în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este evident că aceasta nu poate forma obiect al unui recurs.

În speță, instanța de control judecătoresc arbitral a dat o calificare greșită căii de atac și posibilității exercitării acesteia, statuând, în mod greșit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinței astfel pronunțate.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Pentru aceste considerente, și având în vedere, pe de o parte, că acțiune pendinte este o acțiune în anulare sentință arbitrală, de natura celei enumerate la art. 608 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că prin sentința pronunțată, s-a respins acțiunea în anulare ca nefondată, nefiind, deci, o hotărâre pronunțată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., se constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

În acest context, Înalta Curte constată că sentința care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 69 din 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.