ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 388/2018
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin
Sentința nr. 3729 din 17 martie 2017, pronunțată de
Judecătoria Craiova, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de
chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic
Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul A.,
având ca obiect plata sumei de 862,37 lei, reprezentând contravaloare servicii
medicale.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență
Craiova, apel respins de Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin
Decizia nr. 1879 din 2 octombrie 2017.
Împotriva acestei din urmă
decizii reclamantul a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Dolj la data
de 21 noiembrie 2017 și înaintat spre soluționare Înaltei Curți
de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, la data de 12 ianuarie 2018 și trimis, spre soluționare,
prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. x.
Prin rezoluția completului din
data de 15 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 13 februarie
2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți
de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a
rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale
materiale în soluționarea recursului de față, în raport de
dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 483 alin. (4) C. proc.
civ.
Analizând, excepția, Înalta Curte
de Casație și Justiție constată că este
întemeiată pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată cu recurs
a fost pronunțată de către Tribunalul Dolj într-un litigiu având
ca obiect o acțiune în pretenții.
Potrivit dispozițiilor art. 97 C.
proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judeca: "1.
recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum
și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2.
recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4.
orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență
citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de
Casație și Justiție soluționează recursuri declarate
împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar
în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența
ratione materiae a Înaltei Curți.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc.
civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca
regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate
împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin
excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva
altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în
discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei
Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a
pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de
drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte
soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în
competența altor instanțe.
O asemenea formulare de principiu nu
se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat,
de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune
a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce
relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă
diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor
de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod,
în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru
soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută
competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției
legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei
de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat
competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a
competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de
competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine
prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi
de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor
prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit
cărora "competența instanțelor judecătorești
și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun
și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de
Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile".
Nici această normă nu
conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de
Casație și Justiție soluționează toate recursurile
care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe,
formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat
consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru
soluționarea recursurilor.
Rațiunea normei rezidă în
explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii
legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege
competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop
îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe
de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza
finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se
aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta
Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a
legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă
acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în
soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de
competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din
Constituție prevede că acest rol se exercită de către
Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit
competenței sale".
Din considerentele expuse anterior,
rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie
diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume
că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a
recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și
numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor
împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută
în mod expres.
Pornind de la această
premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu
este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de
Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate
împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează
principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu
cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, curțile de apel sunt competente să
soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de
tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a
conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept
aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă.
Cum în speță,
judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea
acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă
că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care
reglementează competența în materia recursului a instanței
supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu
este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de
altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire
la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă
competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
În aplicarea acestor norme, competența
de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva
hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Dolj revine
instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova,
instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina
competența de soluționare a recursului, văzând și
dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Declină competența de
soluționare a recursului declarat de reclamantul Spitalul Clinic
Județean de Urgență Craiova împotriva Deciziei nr. 1879 din data
de 2 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Dolj, în favoarea
Curții de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 13 februarie 2018.
Procesat
de GGC - CL