ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 349/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 349/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Încheierea de ședință nr. 1446 din 15 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.
Împotriva Încheierii nr. 1446 din 15 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a declarat revizuire de către Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 18 ianuarie 2019.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 3 lit. h) și art. 20 (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de revizuire, invocată din oficiu, și a reținut:
Prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, precum și dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Totodată, cuantumul taxei judiciare de timbru aferente cererii de revizuire este de 10 RON, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În cauză, se constată că la cererea de revizuire formulată de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare față de care revizuenta a fost citată pentru termenul de judecată din 26 februarie 2019 cu mențiunea de a depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 10 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 RON, obligație asupra căreia nu s-a conformat.
Astfel că, în raport de împrejurarea că cererea de revizuire nu a fost legal timbrată, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea cererii de revizuire formulate de revizuenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva Încheierii nr. 1446 din 15 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva Încheierii nr. 1446 din 15 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2019.