ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2019

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 29 decembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 19 mai 2013, în comuna Balotești, județul Ilfov, înregistrată în Registrul Stării Civile al comunei Balotești sub nr. x din 19 mai 2013, din culpă comună, păstrarea numelui dobândit prin căsătorie de către pârâtă, în măsura în care aceasta își manifestă voința în acest sens și constatarea încetării regimului matrimonial al separației de bunuri, ales prin convenția matrimonială încheiată la data de 10 mai 2013 și autentificata sub nr. x/10 mai 2013 la BNP C., D., E. și F.. Pe calea cererii reconvenționale, pârâta B. a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, respectiv numele G., obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 100.000 euro în echivalent RON la cursul BNR de la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu titlu de compensație din participarea efectivă la activitatea profesională a reclamantului, în termen de 30 de zile de la data pronunțării unei hotărâri definitive în prezenta cauză, sub sancțiunea unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere și obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 400.000 euro în echivalent RON la cursul BNR de la data introducerii cererii de chemare în judecată cu titlu de despăgubiri acordate în temeiul art. 388 C. proc. civ. în termen de 2 luni de zile de la data pronunțării unei hotărâri definitive în prezenta cauză, sub sancțiunea unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere; Totodată, pârâta-reclamantă a solicitat constatarea nulității relative a întregii Convenții matrimoniale autentificate sub nr. x/10 mai 2013 de BNP E. sau, în subsidiar, numai a art. 5.3. din Convenția matrimonială autentificată sub nr. x/10 mai 2013 de BNP E. pentru eroare și repunerea părților în situația anterioară.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Buftea: Prin Sentința civilă nr. 3226 din 31 mai 2018, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București: Prin Sentința civilă nr. 8015 din 9 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea stabilirii instanței competente.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea conflictului de competență: Prin Sentința nr. 7F din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 mai 2019.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, iar intimatul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 5 noiembrie 2019, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Conform prevederilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." În conformitate cu principiul statuat prin textul de lege menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, declanșarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea căii de atac în condițiile legii. Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., republicat: "Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă." În raport de dispozițiile legale menționate, recursul declarat împotriva Sentinței nr. 7F din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este admisibil, față de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, stabilită ca atare de lege. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.