ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a solicitat instanței de contencios administrativ:

(i) Anularea Deciziei FGA nr. 1964 din 05.10.2016 ca fiind netemeinică și nelegală.

(ii) Obligarea intimatei FGA la plata sumei de 2.619,91 RON, dintre care:

- 1.477,67 RON, reprezentând despăgubire achitată de A. către asiguratul Casco;

- 475,81 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 03.12.2015;

- 666,43 RON, reprezentând cheltuieli de judecată obținute în Dosarul x/2015

(iii) Obligarea intimatei FGA la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanta A. în vederea soluționării prezentului litigiu.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 14744/25.08.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/2015 (Proba 1), a fost admisă cererea în pretenții formulată de A. și s-a dispus obligarea societății B. la plata următoarelor sume:

- 1.477,67 RON, reprezentând despăgubire achitată de A. către asiguratul Casco;

- penalități de întârziere aferente debitului principal în valoare de 0,1%/zi de întârziere calculate de la data scadenței până la data plății efective a debitului;

- 666,43 RON RON, reprezentând cheltuieli de judecată obținute în Dosarul x/2015

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1903 din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a fost anulată Decizia nr. 1964/05.10.2016 emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea ce a făcut obiectul deciziei anulate.

De asemenea a fost obligat pârâtul la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs A. S.A. și Fondul de Garantare a Asiguraților.

Reclamanta A. S.A. a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A solicitat recurenta-reclamantă casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în tot a contestației formulate, astfel cum a fost formulată și precizată, dispunând obligarea FGA la plata sumei de 2.619,91 RON, plus cheltuielile de judecată ocazionate de calea de atac formulată.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a invocat caracterul contradictoriu al motivării primei instanțe în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a beneficia de plată, în condițiile în care a constatat că aceasta nu este creditor de asigurare, arătând că deși instanța de fond pleacă de la premisa că reclamanta nu este creditor de asigurare, consideră că are totuși un drept propriu la despăgubire.

Recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, precum și a dispozițiilor legale care reglementează plata indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile FGA.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, întrucât nu a pus în discuția părților aflate în litigiu problema încadrării reclamantei într-una din categoriile creditorilor de asigurare menționați la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, a susținut recurenta că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Mai înainte de a analiza orice cerere a recurentului-pârât depusă la instanța de recurs, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa de a completa taxa judiciară de timbru necesară soluționării recursului formulat, cu suma de 100 RON.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar alin. (2) prevede că:

"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cereri neevaluabile în bani cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În conformitate cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, "cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Din actele dosarului rezultă faptul că s-a pus în vedere recurentului să completeze taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, care este în valoare totală de 200 RON, din care recurentul a achitat suma de 100 RON, însă până la acest termen recurentul nu și-a îndeplinit obligația de completare a taxei de timbru a recursului, motiv pentru care Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.

2.1.2. Cu privire la recursul formulat de reclamanta A. SA

Înalta Curte reține că prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei contestate și obligarea intimatei FGA la plata sumei de 2.619,91 RON.

Prin sentința pronunțată de instanța de fond a fost anulată decizia emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea ce a făcut obiectul deciziei anulate.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de fond exclusiv cu privire la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de plată a sumei solicitate.

Înalta Curte nu poate primi critica formulată de reclamantă, întrucât instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă, întrucât ar însemna să se substituie autorității publice care nu a analizat îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru aprobarea unei astfel de cereri, având în vedere că autoritatea s-a limitat să constate că reclamanta a depășit deja plafonul prevăzut de lege. În aceste condiții, singura consecință admisibilă este aceea de obligare a autorității publice la reanalizarea cererii cu luarea în considerare a aspectelor tranșate în prezentul litigiu.

Reține Înalta Curte că instanța de contencios administrativ soluționează cererea în temeiul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din lege, instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Or, în cauză, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată doar pe considerentul depășirii plafonului de 450.000 RON, fără a se face nicio referire la temeinicia pretenției sau la corectitudinea sumei solicitate.

Din acest motiv, instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluționarea cererii de plată și nu la obligarea directă a acesteia la plata sumei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca insuficient timbrat recursul pârâtei și va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1903 din 23 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.