ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2017

ÎCCJ, Decizia nr. 307/2017

HOTĂRÂRE
27.11.2017
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 307/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 307/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 927 din camera de consiliu de la 23 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii formulate de petenta Asociația A. privind strămutarea judecării Dosarului nr. x/300/2013/a1 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Asociația A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

Raportul a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere.

Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.

Decizia ce formează obiectul recursului nu este supusă niciunei căi de atac, conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd următoarele:

Art. 132 - (…) (3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva deciziei nr. 927 din camera de consiliu de la 23 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-27
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 306/2017
Decizia civilă nr. 306/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 883 din 16 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/20
ÎCCJ 2017-11-27
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 308/2017
Decizia civilă nr. 308/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 2072 din 8 decembrie 2016, pronunțate în Dosarul nr.
ÎCCJ 2017-11-27
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 309/2017
Decizia civilă nr. 309/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 2076 din 8 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr.
ÎCCJ 2017-11-27
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 303/2017
Decizia civilă nr. 303/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 813 din camera de consiliu de la 17 mai 2017, pron
ÎCCJ 2017-06-26
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 199/2017
Decizia civilă nr. 199/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 martie 2017, pronunțată
Sursă