ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2018

Decizia nr. 262/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 februarie 2015 pe rolul Judecătoriei Negrești Oaș, reclamanta Comuna Cămărzana a formulat acțiune în regres împotriva pârâtului A., fost primar al comunei, solicitând obligarea acestuia la acoperirea prejudiciului în cuantum de 140.000 RON.

Prin Sentința civilă nr. 1.221 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 140.000 RON reprezentând despăgubiri.

Prin Decizia nr. 329/AP din 22 iunie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 1.221 din 27 septembrie 2016 pronunțate de Judecătoria Negrești Oaș. A fost anulată sentința pronunțată și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâtul A. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Satu Mare la data de 22 noiembrie 2016.

Tribunalul Vrancea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Oradea.

Prin Adresa din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 decembrie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin Rezoluția completului din data de 19 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 30 ianuarie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Măsura dispusă de Curtea de Apel Oradea, de înaintare a cererii de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate învesti legal instanța supremă.

Pe de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel - 22 iunie 2017 și data publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017 raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).

În egală măsură, este lipsită de fundament măsura trimiterii recursului la instanța supremă, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea cu care a fost învestită prima instanță - judecătoria - a fost soluționată în apel de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție: "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezînvestire a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 329/AP din 22 iunie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - N