ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 206/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 206/2018
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu
Cărbunești la data de 2 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A.
și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. partajul averii
succesorale privind bunurile rămase la decesul defunctului D., decedat la
data de 27 ianuarie 2014 cu ultimul domiciliu în comuna Dănciulești,
județul Gorj, urmând să se stabilească masa bunurilor de
împărțit, cotele ce li se cuvin în calitate de coindivizări
și lichidarea stării de indiviziune privind atribuirea bunurilor ce i
se cuvin.
Prin Sentința civilă nr. 963
din 12 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu
Cărbunești, în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă, în parte,
acțiunea formulată de reclamanta A., decedată în cursul
judecății, continuată de E. și B., astfel cum a fost
precizată, în contradictoriu cu pârâtul C..
A fost omologat raportul de
expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar F. și a
atribuit bunurile conform variantei B din raportul de expertiză:
Lot reclamantă def. A.
Casă de locuit construită
din cărămidă și lemn, acoperită cu tablă,
compusă din 2 camere și sală închisă, cu suprafața de
29 mp;
Grajd-fânar construit din lemn,
acoperit din tablă, cu suprafața de 15 mp.
Pătul-magazie pentru lemne
construit din lemn, acoperit cu plăci din azbociment, cu suprafața de
9 mp; situate în comuna Dănciulești, sat Rădinești,
județul Gorj.
A fost obligată la plata sultei
pârâtului C. suma de 13.214,25 lei.
Lot pârât C.
A primit cu titlul de sultă suma
de 13.214,25 lei de la lotul reclamantei def. A.. A fost respinsă cererea
privind pasivul succesoral. A fost respinsă acțiunea formulată
de reclamanta B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de
calitate procesuală, A fost respinsă cererea
reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant
reconvențional C.. Au fost compensate parțial cheltuielile de
judecată și obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată
în cuantum de 1035 lei către reclamantă.
Soluția primei instanțe a
fost menținută de Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin
Decizia nr. 1503 din 27 septembrie 2017, prin care au fost respinse apelurile
formulate de apelanții reclamanți B. și E., atât împotriva
Sentinței civile nr. 963 din 12 aprilie 2017 pronunțată de
Judecătoria Târgu Cărbunești, în Dosarul nr. x/2015, cât și
împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 20 ianuarie 2016, în
contradictoriu cu apelantul-pârât C. și intervenienta G..
A fost respins și apelul formulat
de apelantul pârât C., atât împotriva Sentinței civile nr. 963 din 12
aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu
Cărbunești, în Dosarul nr. x/2015, cât și a încheierii de admitere
în principiu din data de 20 ianuarie 2016, în contradictoriu cu apelanții
reclamanți B. și E. și în contradictoriu cu intimata
intervenienta G..
Împotriva Deciziei nr. 1503 din data
de 27 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I
civilă, reclamanții B. și E. au declarat recurs, înregistrat la
Tribunalul Gorj, la data de 20 noiembrie 2017.
Prin adresă, Tribunalul Gorj a
înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare,
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, la data de 27 decembrie 2017 sub nr. x.
Prin rezoluția din 28 decembrie
2017, s-a fixat termen la 25 ianuarie 2018, în vederea discutării
competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție în soluționarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a
rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență,
pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Decizia supusă recursului a fost
pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca
obiect partaj judiciar.
Potrivit dispozițiilor art. 97 C.
proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de
apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4.
orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență
citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de
Casație și Justiție soluționează recursuri declarate
împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar
în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența
ratione materiae a instanței supreme.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc.
civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca
regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate
împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin
excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva
altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în
discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei
Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a
pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de
drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte
soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în
competența altor instanțe.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod,
în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru
soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută
competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea
conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a
sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de
competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C.
proc. civ.: "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai
prin modificarea normelor prezentului cod".
Nici dispozițiile art. 483 alin.
(3) C. proc. civ. nu conțin o formulare de principiu în sensul unei
competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține
instanței supreme.
Astfel, potrivit textului
menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei
Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile
legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile".
Ca atare, norma art. 483 alin. (3) C.
proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale
extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul
de legalitate.
În ceea ce privește obiectul,
respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el
se determină conform normei de competență stabilite de art. 97
pct. 1 C. proc. civ.
Ca atare, potrivit dispoziției
procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța
supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o
hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în
privința altor hotărâri.
În speță însă, nu se
regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o decizie
pronunțată de tribunal în apel, în privința căreia nu
există o dispoziție legala expresă atributivă de
competență în favoarea instanței supreme.
Pe de altă parte, o asemenea
competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea
curților de apel, având în vedere că, potrivit art. 96 pct. 3 C.
proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazuri
anume prevăzute de lege".
În absența unei norme privind
competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor
declarate împotriva hotărârilor pronunțate de către tribunale
și neputând fi identificată o uzanță în sensul art. 5 alin.
(3) C. proc. civ., în temeiul aceluiași text se impune recurgerea la
analogie și identificarea instanței competente în cauză "în
baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare".
În acest context, sunt relevante
dispozițiile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform
cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se
soluționează de către instanța ierarhic superioară
celei care a pronunțat hotărârea atacată."
Pe acest temei, în cazurile
prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul
împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în apel, procedând la
examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii
atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4)
teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Această soluție
legislativă se impune și în alte "situații
asemănătoare", cum este cazul recursului declarat în prezenta
cauză împotriva hotărârii pronunțate de către tribunal în
apel.
În acest context, neexistând o
legală învestire a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel
Craiova, căreia îi aparține competența, ca instanță
ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Declină competența de
soluționare a recursului formulat de către reclamanții B.
și E. împotriva Deciziei nr. 1503 din data de 27 septembrie 2017,
pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în favoarea
Curții de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.
Procesat
de GGC - CL