ÎCCJ, Decizia nr. 66/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 66/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Încheierea nr. 127/RC din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a fost fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 39 din 25 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., cererea de recurs în casație fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, fiind exercitată împotriva unei decizii nesusceptibile a fi atacate cu recurs în casație, fără a fi indicat cazul de recurs în casație pe care se întemeiază.
II. Împotriva Încheierii nr. 127/RC din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 6 aprilie 2020.
Prin rezoluția din Camera de consiliu din data de 23 martie 2020, având în vedere dispozițiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României, Ordinul nr. 71 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 17 martie 2020, constatând existența unor motive obiective ce pun instanța în imposibilitatea desfășurării ședinței de judecată la termenul fixat în data de 06 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflată pe rolul Completului de 5 Judecători P1-2020 din ședința de judecată cu termen la data 06 aprilie 2020.
Prin rezoluția din Camera de consiliu din data de 15 mai 2020, având în vedere, încetarea începând cu data de 15 mai 2020, a stării de urgență instituită pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 212 din data de 16 martie 2020 și prelungită prin dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 311/14.04.2020; art. 1 din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS - Cov-2, emisă de Guvernul României - Comitetul Național pentru Situații de Urgență, potrivit cărora începând cu data de 15 mai 2020, se declară Starea de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile; precum și dispozițiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 311/14.04.2020, potrivit cărora în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată și citarea părților s-a stabilit termen la data de 26 mai 2020, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.
III. Examinând recursul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, revenind, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementarea C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 127/RC din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva Încheierii nr. 127/RC din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.