ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin decizia nr. 1325 din data de 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul, solicitând desființarea deciziei atacate, în esență, a susținut că exemplarul hotărârii care i-a fost comunicat la data de 10 august 2020, nu poartă semnătura magistraților, contrar dispozițiilor art. 426 și art. 427 C. proc. civ.

Totodată, a solicitat sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Investigații a Infracțiunilor din Justiție, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și șantaj de către magistratul/magistrații instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020.

Prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2020, când, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., instanța a reținut cauza în pronunțare în raport de excepția inadmisibilității căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cererea de revizuire prin prisma excepției inadmisibilității, invocate în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, iar, potrivit art. 457 alin. (1) din același cod, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele reglementate de aceasta.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru toți subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Ca atare, între alte cerințe ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri susceptibile de a fi supusă controlului judiciar pe calea procedurală aleasă de către parte.

În speța de față, decizia nr. 1325 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință din 12 februarie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost dată în procedura de filtrare a recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Ca atare, legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, sintagma folosită cuprinzând atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, având în vedere că din modalitatea în care este redactat textul rezultă că legea nu face nicio distincție în acest sens.

Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincție (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor enunțate, împotriva deciziei nr. 1325 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac extraordinară, așadar, nici revizuire.

În raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

În ceea ce privește solicitarea părților de sesizare a organelor de urmărire penală, se reține că prezenta instanță este una civilă, iar în ipoteza în care atât revizuentul ori intimata au suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, acestea sunt îndreptățite să se adreseze organelor competente și să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.

Referitor la cererea intimatei de amendare a revizuentului, Înalta Curte, reține că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ., "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți".

Exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale, cu nesocotirea legii și a moralei, cu rea-credință și cu depășirea limitelor sale, se circumscrie noțiunii de abuz de drept.

Se înscrie în sfera abuzului de drept procesual demersul părții care urmărește, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective aflate în disonanță cu scopul procesului, care constă în soluționarea justă și cu celeritate a cauzelor.

Astfel, se constată că revizuentul A. are un număr foarte mare de cauze înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, stereotip și inform redactate, care nu urmăresc să deducă judecății drepturi disputate, față de soluțiile pronunțate în toate aceste dosare de constatare a nulității ori a inadmisibilității căilor de atac. Aceste cereri, lipsite de elementele de fapt și de drept subsumate finalității soluționării acestora, necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, reprezintă manifestări ale exercitării abuzive a drepturilor procesuale.

În acest context, având în vedere prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care reglementează posibilitatea sancționării faptei de a introduce, cu rea-credință, cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice, urmează a aplica revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1325 din data de 25 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică revizuentului A. amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicarea hotărârii în ceea ce privește amenda judiciară.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.