ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2020

Ședința publică din data de 03 iunie 2020

Deliberând, asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 823 din 1 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 mai 2020.

Prin cererea de revizuire, revizuentul a arătat că hotărârea judecătorească, astfel cum i-a fost comunicată, nu este semnată, fiind încălcate dispozițiile art. 426 alin. (5) și cele ale art. 427 C. proc. civ.

A mai arătat că solicită desființarea hotărârii și sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și santaj, săvârșite de către magistrații acestei instituții.

Prin cererea de revizuire nu a fost invocat niciunul dintre motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 18 mai 2020, a fost fixat termen de judecată la 3 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea revizuentului.

La termenul din 3 iunie 2020, instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (3) și art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reține că, în temeiul dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", va analiza admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, care potrivit programului national de gestiune a activității instanțelor, Ecris, este 13 octombrie 2016, anterior modificării acestora prin Legea nr. 310/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, astfel că, potrivit acestui text de lege, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În speță, prin decizia civilă nr. 823 din 1 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, hotărârea fiind pronunțată în complet de filtru, fără nicio cale de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire.

Înalta Curte reține că principiul legalității căilor de atac, reglementat de art. 457 C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că împotriva deciziei civile nr. 823 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv cerere de revizuire.

Analizând pricina și din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., se reține că exceptând situațiile de la art. 509 alin. (2) din C. proc. civ., antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită reprezintă o condiție de admisibilitate.

În ceea ce privește noțiunea de "evocare a fondului de către instanța de recurs", Înalta Curte apreciază că nu îndeplinesc această condiție hotărârile prin care recursul a fost respins ca tardiv, nefondat sau a fost anulat sau atunci când recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei pronunțate în apel și menținerii hotărârii primei instanțe.

În cauza de față, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs a anulat recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Așadar, fiind o hotărâre judecătorească care nu evocă fondul, în sensul celor mai sus reținute, nu poate fi supusă analizei din perspectiva dispozițiilor invocate de către revizuent, respectiv a art. 509 din C. proc. civ.

Cu privire la critica revizuentului referitoare la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, Înalta Curte reține că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. și art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 131 alin. (8) din același regulament, hotărârea se comunică din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă.

Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat revizuentului, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la solicitarea revizuentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că prezenta instanță este una civilă, iar în ipoteza în care revizuentul are suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, acesta este îndreptățit să se adreseze instanței penale și să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 823 din 1 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 823 din 1 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca inadmisibilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2020.