ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă la data de 05 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta - Turnu Severin, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro, echivalent în RON la data plății conform cursului stabilit de BNR, reprezentând despăgubiri morale, plata sumei de 5.400 RON reprezentând daune materiale și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 13 din 11 martie 2019, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Spitalul Județean de Urgență Drobeta - Turnu Severin, având ca obiect pretenții privind suma de 150.000 euro reprezentând daune morale și suma de 5.400 RON reprezentând daune materiale, cheltuieli de judecată; a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 5.400 RON reprezentând daune materiale;a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 15.000 euro echivalent în RON la data plății cu titlu de daune morale; a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 10.314 RON reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul, conform O.U.G. nr. 51/2008.

Prin decizia nr. 2176 din 27 august 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 13 din 11 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin să achite reclamantului A. 1.812 RON, daune materiale, în loc de 5.400 RON; a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei nr. 2176 din 27 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta - Turnu Severin.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2019, sub nr. x/2017.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii apelului, desființarea hotărârii primei instanțe, respingerea acțiunii principale și restituirea taxei judiciare de timbru.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că motivarea instanței de fond, menținută de către instanța de apel, este bazată pe prezumția simplă că infecția pacientului reclamant se datorează culpei exclusive a prestatorului de servicii medicale, excluzând o eventuală culpă a pacientului care a fost internat de 4 ori, la interval de o lună între data internării și data externării anterioare, timp în care a stat la domiciliu.

Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că este culpa exclusivă a recurentului-pârât pentru orice eventuală infecție a unui pacient prin simpla acordare a îngrijirilor medicale, indiferent de conduita postoperatorie a acestuia, însă mijloacele de probă directe sunt de natură să facă dovada că infectarea intimatului-reclamant s-a datorat nerespectării conduite postoperatorii recomandate.

Totodată, atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au făcut nicio apreciere asupra declarațiilor martorilor și mențiunilor raportului de expertiză referitoarele la cauzele si modul de dobândire al unei asemenea infecții si nici la faptul ca infecția a apărut la "peste 3 luni de la traumă și după 20 zile de stat acasă, și doar la nivelul unei singure localizări", în FOG 5649 din 23 februarie 2015, la rubrica "Istoricul bolii" consemnându-se "afirmă că la nivelul cicatricei postoperatorii coapsă dreaptă, în urmă cu aproximativ 14 zile, a apărut o fistulă din care se secretă conținut seropurulent".

A menționat recurentul-pârât că atât prin întâmpinare, în obiectivele propuse în vederea efectuării expertizei, cât și pe întreg parcursul judecații, a solicitat ca pacientul să facă dovada pansarii plăgilor la un interval de 2 zile, să precizeze locul și persoana care a efectuat această operațiune, având în vedere că la externare, în data de 31 decembrie 2015, pacientul a fost instruit asupra efectuării tratamentului și a conduitei postoperatorii (asigurarea igienei personale și a altor nevoi de bază), printre recomandările menționate pe Biletul de externare menționându-se expres:

"pansament la 2 zile", ceea ce presupune înlăturarea pansamentului existent, curățarea și dezinfectarea plăgii și aplicarea unui alt pansament steril pe plagă, operațiune efectuată la interval de 2 zile de personal calificat, obligatoriu, într-un mediu aseptic, asigurându-se câmp steril în jurul plăgii.

A precizat că din declarațiile martorilor reiese că nu s-a făcut dovada respectării conduitei postoperatorii, întrucât martora B. a declarat că l-a văzut pe reclamant pansându-și singur rana, în condițiile în care acesta nu se putea deplasa singur, fiind imobilizat la pat cel puțin 45 de zile, după care avea libertatea să se deplaseze, cu sprijin pe membru pelvin drept (cu cârje), și după 60 de zile avea libertatea să se deplaseze, cu sprijin pe membru pelvin drept cu cârje) - recomandări inserate în biletul de externare.

De asemenea, a arătat că intimatul-reclamantul nu a făcut nicio dovadă a pansării prin medicul de familie sau altă persoană specializată, având în vedere multitudinea de plăgi și gravitatea acestora.

Redând din motivarea instanței de fond, în opinia recurentului-pârât, niciuna dintre infecțiile nosocomiale înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin nu se suprapune cu perioadele în care a fost spitalizat reclamantul. În acest sens, a precizat că intimatul-reclamant a fost internat în perioadele: 14.11-31.12.2015, 23.01-03.02.2016, 23.02-14.03.2016 și 18.04-29.04.2016; în biletul de externare din 14.03.2016 este menționat din eroare infecția Staphylococus Aureus în loc de Staphylococcus Coagulazo Negativ; în secția Ortopedie, în care a fost internat intimatul-reclamant, a existat o infecție nosocomială cu Staphylococus Aureus în data de 12 ianuarie 2016; în secția Chirugie, în care a fost internat intimatul-reclamant, a existat o infecție nosocomială cu Staphylococus Aureus în data de 20 martie 2016.

Cu toate că la a treia externare, în biletul de ieșire s-a menționat o infecție cu Staphylococus Aureus în loc de Staphylococcus Coagulazo Negativ, atât intimatul-reclamant, cât și instanțele au omis să observe că, deși în urma tratamentelor medicale, s-a reușit distrugerea infecției, intimatul-reclamant a revenit în spital infectat din nou cu diverși germeni, respectiv Streptococcus spp sau Enterococcus Faecalis.

A precizat că în timpul internării, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" analizele efectuate la data de 12 mai 2016 au arătat că pe lângă infecția cu Enterococcus Faecalis, existentă la internare, a apărut și infecție cu Staphylococus Aureus.

Altfel spus, la fiecare externare (atât din Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, cât și din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" Timișoara), pacientul a plecat cu o evoluție favorabilă, însă nu s-a prezentat la medicul curant deîndată ce a observat primele semne de eventuală infecție, ci a așteptat agravarea acesteia reinternându-se ori cu o plagă suprainfectată, ori infectat alternativ cu diverși germeni, ori cu leziuni grave ale membrelor inferioare.

Astfel, intimatul-reclamant a încălcat sistematic și cu bună știință recomandările medicale prescrise la fiecare externare în vederea vindecării complete, fapt ce nu justifică solicitarea de compensări de natură materială și morală rezultate din fapte culpabile propriei persoane având în vedere motivul intervențiilor chirugicale și conduita postoperatorie, respectiv modul cum a înțeles să respectate recomandările medicale comunicate la fiecare externare, atât cu privire la igiena plăgilor, cât și la evitarea traumatismelor locale.

A susținut că pretențiile reclamantului pentru recuperarea sumei de 1812 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare într-o clinică pentru minori, trebuie înlăturate în condițiile în care nu se justifică perioadele internărilor la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Turcanu" Timișoara (04.05.2016 - 09.10.2017), câtă vreme intimatul-reclamant avea peste 20 de ani.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a susținut că acestea se impun a fi admise doar în limita sumei reprezentând partea din acțiune admisă, anume cota de 10% din contravaloarea daunelor morale (15.000 euro din 150.000 euro) și integral daunele materiale în cuantum de 5.400 RON (redus la 1.812 RON) în condițiile în care prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat pârâtul la plata integrală a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, soluție menținută de către instanța de apel.

Or, soluția instanței de apel este eronată atâta timp cât art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. nu face distincție cine a avansat cheltuielile pentru timbrarea cererii de chemare în judecată, astfel încât cheltuielile de judecată trebuiau admise doar în limita sumei în care a fost admisă acțiunea reclamantului. În subsidiar, a solicitat reducerea cheltuielilor reprezentând daune morale, respingerea capătului de cerere privind daunele materiale, inclusiv a cheltuielilor de spitalizare la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" Timișoara și reducerea cheltuielilor de judecată proporțional cu partea admisă a acțiunii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 92 alin. (1) lit. z) pct. aa) din H.G. nr. 400/2014 și art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

La data de 20 noiembrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, intimatul-reclamant a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

În susținerea excepției nulității, a arătat că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate ale decizie atacate, prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ori mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., și nici nu a fost motivată în drept.

Pe fondul recursului, cu referire la situația de fapt, a susținut că la data de 14 noiembrie 2015 a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, secția Ortopedie și Traumatologie, fiind diagnosticat cu fractură de extremități inferioare a femurului, parte nespecificată, fiind externat pe data de 31 decembrie 2015, după care a fost internat de mai multe ori la același spital, întrucât a suferit mai multe intervenții chirgicale urmare a suprainfectării operației.

Astfel, în perioada 23.02.2016-14.03.2016, a fot reinternat pe aceeași secție a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu diagnosticul plagă postoperatorie supra infectată coapsă dreaptă, fractură neconsolidată 1/3 medie femur drept.

A arătat că probele administrate în cauză au demonstrat că la momentul internării nu avea o infecție cu stafilococ auriu, ci a contactat-o pe perioada spitalizării.

Concluzionând, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală.

La data de 06 decembrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal), recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat că cererea de recurs cuprinde dezvoltarea motivarea amplă a criticilor aduse hotărârii atacate, iar neindicarea motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a reiterat aspectele ce țin de situația de fapt și de administrarea probatoriului în cauză.

La data de 11 iunie 2020 (data depunerii la oficiul poștal), intimatul-reclamant a depus concluzii scrise.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din data de 22 octombrie 2019, a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului, cu mențiunea de a depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare, menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în complet filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din data de 05 martie 2020, completul filtru, constatând că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ. și că s-a încheiat etapa comunicărilor prealabile, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 2176 din 27 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, și a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 18 iunie 2020, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar în limitele criticilor care vizează nelegalitatea deciziei ce a fost pronunțată de către instanța de apel.

Pe de altă parte, este relevant a fi amintit principiul legalității căilor de atac, principiu care își găsește expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta".

În lumina acestor exigențe, rezultă că Înalta Curte nu poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanțe, ci analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de instanța de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs.

Astfel fiind, într-o primă critică, cu referire la H.G. nr. 400/13.04.2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a dispozițiilor art. 92 alin. (1) lit. z) pct. aa) din Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2016, recurentul-pârât a susținut că întreaga motivare a instanței de apel se bazează pe prezumția simplă deductivă că infecția intimatului-reclamant se datorează culpei exclusive a prestatorului de servicii medicale în condițiile în care acesta a fost internat de 4 ori la interval de aproximativ o lună între data internării și data externării anterioare, timp în care a stat la domiciliu.

Pentru a consolida această susținere a făcut trimitere la situația de fapt dedusă judecății și probatoriul administrat în cauză (proba testimonială și proba cu expertiză medico-legală), după cum au fost expuse pe larg la pct. 4 din prezenta decizie, în raport de care a rezultat că infecțiile nosocomiale înregistrate în Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin nu se suprapun cu niciuna dintre perioadele în care a fost spitalizat intimatul-reclamant.

Înalta Curte constată că, formulând această critică, recurentul-pârât nu a făcut o încadrare punctuală în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar chestiunile puse în discuție implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar.

Dintr-un alt punct de vedere, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel avea prorogativa de a stabili situația de fapt și de a aprecia asupra oportunității administrării probelor în procesul civil din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora în soluționarea cauzei.

Nici critica formulată cu privire la modalitatea de reducere a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale de către instanța de apel nu vizează aspecte ce țin de nelegalitatea hotărârii atacate.

Astfel fiind, argumentarea recurentului-pârât se concretizează în redarea trunchiată a considerentelor instanței de apel și a împrejurărilor ce țin de internările intimatului-reclamant la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Turcanu" Timișoara în perioadele cuprinse între 04.05.2016 și 09.10.2017.

Este de amintit că instanța de apel a expus în considerentele hotărârii atacate elementele care au stat la baza raționamentului judiciar și de care a ținut seama la reducerea cuantumului acestor daune acordate de prima instanță raportându-se la înscrisurile depuse la dosar ce au relevat inexistența unei legături de cauzalitate între fapta pârâtei și prejudiciul suportat de către intimatul-reclamant constând în prețul de achiziție a produsului denumit "C." în perioada tratamentului postoperator și de recuperare.

Or, în analiza criticii formulate se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Critica prin care s-a susținut soluția eronată dată de către instanța de apel în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la cheltuielile de judecată, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a argumentat, din această perspectivă, că dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. nu fac distincție în ceea ce privește persoana responsabilă de avansarea cheltuielilor privind timbrarea cererii de chemare în judecată, așa încât se impunea a fi acordate cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiilor admise, anume cota de 10% din contravaloarea daunelor morale (15.000 euro) și integral daunele materiale (1812 RON, reduse de la 5.400 RON).

Înalta Curte constată că instanța de apel a menținut dispoziția din sentința primei instanțe privind obligarea pârâtului la plata sumei de 10.314 RON către stat, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul, conform O.U.G. nr. 51/2008.

În fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel a considerat că dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează modul de suportare a cheltuielilor de judecată în ipoteza admiterii în parte a acțiunii, nu fac distincție sub aspectul modului de imputare a sumelor pentru care a fost încuviințat ajutorul public judiciar, după cum acțiunea a fost admisă doar în parte sau în totalitate.

Or, această interpretare este greșită, întrucât art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit căruia cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, reprezintă o aplicare a regulii înscrise în art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia, "partea care pierde procesul va fi obligată să plătească, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată".

Cheltuielile pentru care reclamantul a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.314 RON, prin încuviințarea ajutorului public judiciar, din perspectiva celui căzut în pretenții, păstrează caracterul de cheltuieli de judecată, însă în cazul în care s-a admis cererea de ajutor public judiciar, acestea se plătesc de către partea care a căzut în pretenții direct statului.

Dată fiind soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, cheltuielile de judecată nu ar putea fi plătite părții care a câștigat procesul, în speță, reclamantului, cât timp acesta nu le-a efectuat, fiind scutit de plata lor.

Potrivit art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., "când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată (...)".

În ipoteza în care sunt admise numai în parte pretențiile ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, este necesar ca instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai partea din cheltuielile de judecată proporțională cu pretențiilor admise.

Faptul că prin încheierea din 12 februarie 2018, Tribunalul Mehedinți, secția civilă a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii reclamantului D. de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.314 RON, datorată la valoarea pretențiilor menționate în cererea de chemare în judecată, nu exclude aplicarea regulii menționate atâta timp cât natura juridică a cheltuielilor se menține fără a face distincție după cum sunt suportate de partea însăși care a formulat pretențiile în justiție sau de stat prin intermediul ajutorului public judiciar.

În măsura în care pretențiile reclamantului ar fi fost admise în totalitate, această sumă putea fi imputată integral pârâtului, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008. Cum pretențiile formulate de reclamant au fost admise în parte, se cuvenea ca instanța de apel să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată incluzând suma reprezentând ajutorul public judiciar (care își păstrează aceeași natură, fiind o taxă judiciară de timbru suportată de stat) corespunzătoare valorii pretențiilor admise.

În consecință, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în acord cu dispozițiile art. 496-497 din C. proc. civ., soluția care se impune este aceea de casare în parte a deciziei atacate, anume cu privire la soluția dată apelului în legătură cu obligarea pârâtului la plata către stat a sumei de 10.314 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul în conformitate cu O.U.G. nr. 51/2008.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează să determine cuantumul cheltuielilor de judecată, cu includerea sumei ce trebuie plătită de pârât statului în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, proporțional cu pretențiile admise, diferența reprezentând ajutorul public judiciar care nu poate fi pusă în sarcina pârâtului, urmând să rămână în sarcina statului, potrivit art. 19 alin. (1) din același act normativ.

Cu referire la solicitarea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, având în vedere cele statuate cu privire la motivele admiterii căii de atac, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu pot fi acordate cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 2176 din 27 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă; va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță, menținând celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 2176 din 27 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează în parte decizia atacată, anume cu privire la soluția dată apelului în legătură cu obligarea pârâtului la plata către stat a sumei de 10.314 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul în conformitate cu O.U.G. nr. 51/2008.

Dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceiași instanță.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2020.