ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 453/2018

HOTĂRÂRE
21.02.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 453/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 februarie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3224 din 16.03.2016 Judecătoria Iași, secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu parata B. ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul C.. A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. A reținut instanța de fond că reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/25.02.2003 motivat de faptul ca acesta a fost încheiat prin fraudarea legii.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamanta A., la data de 28 iunie 2016, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1789/2016 din 05 decembrie 2016, Tribunalul Iași, secția I civilă a dispus următoarele: A admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelanta A., prin mandatar C., și, în consecință: A sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 83 alin. (1) Noul C. proc. civ., excepție invocată de apelanta A., prin mandatar C.. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (1) Noul C. proc. civ.. A respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3224/16.03.2016 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a păstrat-o. A obligat apelanta să achite intimatei B. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1789/2016 din 05 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă a formulat recurs A..

În ședința publică din 18.09.2017 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași în soluționarea recursului.

Prin decizia nr. 258/2017 CURTEA DE APEL IAȘI, secția CIVILĂ pronunțată în ședința publică de la 02 octombrie 2017 a fost declinată, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, competența de soluționare a recursului formulat de A. împotriva deciziei civile nr. 1789/2016 din 05 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

La termenul din 21.02.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunțată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, se impune observația că decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 5.12.2016 prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1789/2016 din 5 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Iași, secția Civilă.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1789/2016 din 5 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Iași, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5119/2018
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 13 septembrie 2016 sub număr dosar x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2018-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2018
ității capătului întâi de cerere, invocată de pârâtă. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B.. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei privind aplicarea unei amenzi judiciare
ÎCCJ 2018-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5015/2018
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14279/14.12.2016, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă cererea prin c
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2652/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14625 din 20.12.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Iași, secția civilă, s-a dispus admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invo
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3287/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Huși sub nr. x/2016, reclamanta A., a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză să o oblige pe a
Sursă