ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2754/2018

HOTĂRÂRE
12.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2754/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 12 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 09.08.2016 pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar "CFR CĂLĂTORI" S.A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.163 RON, reprezentând contravaloarea călătoriilor efectuate pe căile ferate române de către persoanele cu handicap beneficiare ale Legii nr. 448/2006, cu modificările și completările ulterioare, la plata sumei de 554,29 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 30.06.2016, la plata în continuare a penalităților de întârziere, până la plata efectivă a debitului, la plata de daune interese, conform prevederilor art. 1.535 C. civ., precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1627/20.04.2017, Judecătoria Suceava a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 724/13.12.2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei sus-menționate, Societatea Națională de Transport Feroviar "CFR CĂLĂTORI" S.A. a declarat recurs care a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la 26.03.2018 și înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o cerere de valoare redusă.

Cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Suceava, potrivit normei speciale de competență prevăzută de art. 1.028 alin. (1) C. proc. civ., iar în apel de Tribunalul Suceava, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză este lipsită de relevanță valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competența materială a judecătoriei fiind atrasă de dispozițiile art. 1.028 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 94 pct. 3 C. proc. civ.

Așa fiind, în speță nu se produc efectele deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională; de aceea, nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.

În speță, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel, sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia cererilor de valoare redusă, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, nicio dispoziție în vigoare neîngăduind concluzia potrivit căreia un atare sistem ar fi fost până în prezent abandonat.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Suceava, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Feroviar "CFR CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei nr. 724/13.12.2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2016 pe rolul Judecătoriei Reșița, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin a chemat în judecată pe pâ
ÎCCJ 2018-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2134/2018
Ședința publică din data de 23 mai 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 31.03.2016 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Sev
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1887/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4009 din data de 11 iulie 2017, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională
ÎCCJ 2022-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1173/2022
492,36 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x/25.01.2018 și nr. x/25.01.2018. A obligat pârâta la plata sumei de 8.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. A respins cererea de chemare în garanție form
ÎCCJ 2018-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2018
Ședința publică din data de 27 februarie 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 17 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, r
Sursă