ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1796/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 30.12.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și B. S.A. prin Agenția Gară Constanța să se constate caracterul abuziv al clauzelor 5.2, 5.7, 6.1 lit. b), 6.1 lit. c), 6.2, 9.3, 9.4, 112 din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 04.06.2008, restituirea sumelor achitate de reclamant cu titlu de dobânzi și comisioane nelegal percepute în baza clauzelor abuzive, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite suplimentar, obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional care să nu cuprindă clauzele și comisioanele abuzive și în care să se specifice că marja băncii este fixă. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 11177 din 4 octombrie 2016, Judecătoria Constanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A, lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect, prescripției dreptului material de a se solicita restituirea comisionului de acordare a creditului, prescripției extinctive pentru perioada 2008-2011, inadmisibilității cererii, invocate de pârâta B. S.A, ca neîntemeiate.

A admis în parte cererea formulată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A și B. S.A prin Agenția Gara Constanța.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 04.06.2008 încheiat de părți.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele plătite în baza clauzelor prevăzute la art. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 04.06.2008, în cuantum de 1236 CHF.

A obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală la suma de 1236 CHF, cu începere de la data încasării acestuia de către bancă.

A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1054 din 23 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A..

S-a admis apelul formulat de apelanta B. S.A., s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 6.1 lit. b) din contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 04.06.2008 și capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza acestei clauze.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs reclamantul A..

Prin adresa din 8.12.2017, Tribunalul Constanța a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Constanța, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1054 din 23 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.