ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1456/2018

Ședința publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 24.04.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Lucrătorilor Poștali SLPR - Filiala Brăila să se constate nulitatea Hotărârii Consiliului Sindicatului din data de 05.03.2015 și nulitatea Hotărârii Adunării Generale din data de 04.04.2015, precum și restabilirea situației anterioare în sensul redobândirii calității de membru de sindicat SLPR - Filiala Brăila și a calității de secretar general al filialei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7307 din 16.10.2015, Judecătoria Braila, secția Civilă a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, a respins cererea reclamantei, pe care a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 33 din 15.03.2016, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza la Judecătoria Brăila pentru continuarea judecății.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 5827 din 07.10.2016, Judecătoria Braila, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În termenul prevăzut de art. 468 C. proc. civ. reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea ei în tot și în rejudecare să se admită acțiunea și să fie obligat pârâtul intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul a formulat întâmpinare și apel incident, prin care a solicitat respingerea apelului principal ca nefondat și admiterea celui incident, iar în rejudecare să se schimbe în parte sentința, în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât în primă instanță.

Prin decizia civilă nr. 237 din 17.03.2017, Tribunalul Braila a admis apelul declarat de către apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 5827/7.10.2016, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Lucrătorilor Poștali (SLPR) Filiala Brăila.

A schimbat în tot sentința și în rejudecare: a admis în parte acțiunea; a anulat Hotărârea Consiliului Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România- Filiala Brăila din 05.03.2015 și Hotărârea Adunării Generale din 04.04.2015 în ceea ce privește sancțiunea excluderii reclamantei din Organizația Sindicală a SLPR- Filiala Brăila; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 540 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins apelul incident formulat de către apelantul Sindicatul Lucrătorilor Poștali (SLPR) Filiala Brăila.

Impotriva deciziei civile nr. 237 din 17.03.2017, pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă a formulat recurs Sindicatul Lucrătorilor Poștali (SLPR) Filiala Brăila solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea acțiunii reclamantei, respectiv, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecare aceleiași instanțe de apel.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 156/R din 1 noiembrie 2017, instanța a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului civil declarat de pârâtul Sindicatul Lucrătorilor Poștali (SLPR) Filiala Brăila.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Galați, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., art. 483 alin. (3) și (4), art. 96 alin. (3) din același cod și considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională (paragraful 26 din decizie).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 8 decembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Brăila, în apel, într-o cerere având ca obiect nulitatea Hotărârii Consiliului Sindicatului din data de 05.03.2015 și nulitatea Hotărârii Adunării Generale din data de 04.04.2015, într-un litigiu ce își are izvorul în Legea nr. 62/2011, prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în speța de față ce are ca obiect nulitatea Hotărârii Consiliului Sindicatului din data de 05.03.2015 și nulitatea Hotărârii Adunării Generale din data de 04.04.2015, întemeiată pe Legea dialogului social nr. 62/2011, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Brăila, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul SINDICATUL LUCRĂTORILOR POȘTALI (S.L.P.R.) - FILIALA BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 237 din 17 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.