ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3156/2018

HOTĂRÂRE
27.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3156/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, reclamanții A., B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. și C. S.A. Sucursala Tg-Jiu, solicitând instanței ca prin sentința ce se pronunța să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x/05.09.2008, art. 8 pct. 8.1 privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar ca fiind abuzive; înghețarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus față de cursul de la data încheierii contractului de credit, de la data încheierii contractului de credit până la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în baza dispozițiilor art. 453 noul C. proc. civ.

Judecătoria Târgu Jiu prin sentința nr. 8742 din 14.11.2016 a respins acțiunea civilă pentru constatare nulitate absolută clauze contractuale abuzive, înghețare curs de schimb valutar CHF - leu și pretenții formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. București și au fost obligați reclamanții la plata sumei de 7167,18 RON cheltuieli de judecată față de pârâta C. S.A. București.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă prin decizia nr. 46 din 22 ianuarie 2018, a admis apelul formulat de apelanții reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 8742 din 14.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu; a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8.1 și art. 8.4 din contract; a dispus recalcularea și plata ratelor la cursul CHF de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia; a obligat pârâtele să plătească reclamanților sumele încasate în plus față de cursul CHF de la data încheierii contractului și până la rămânerea definitivă a hotărârii și a obligat pârâtele la 5000 RON cheltuieli de judecată la fond și în apel către apelanții reclamanți.

Împotriva acestei decizii pârâta C. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 11 mai 2018.

Prin rezoluția completului din data de 21 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Gorj în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3870/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 18 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pâ
ÎCCJ 2018-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2018
Ședința publică din data de 29 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată cu nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția Civilă, la data de 22.07.2016, reclamanții A. și B. au chemat
ÎCCJ 2018-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în jude
ÎCCJ 2018-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3863/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 2 august 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârât
ÎCCJ 2018-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2018
Ședința publică din data de 18 aprilie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu - Jiu, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. B. S.A. SUCURSALA TG.- JIU, solicitând ca
Sursă