ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1559/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea din 25 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de contestatorul A. împotriva Încheierii din 26 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, având în vedere lipsa nejustificată a recurentului la acel termen și împrejurarea că acesta nu a solicitat judecata în lipsă.

Prin Decizia nr. 2266 din 27 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva Încheierii din 25 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva Deciziei nr. 2266 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recurentul A. a exercitat calea extraordinară de atac a revizuirii.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuentul A. a arătat că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, trebuia să poarte semnătura celor menționați în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe decizie poate atrage nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 din C. proc. civ., precum și cele cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, și răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 din C. pen., respectiv de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menționat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din același cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În același sens, dispozițiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speța dedusă judecății, Decizia nr. 2266 din 27 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, obiect al cererii de revizuire pendinte, prin care s-a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 25 aprilie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost pronunțată în procedura de filtru, reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac (...)."

Rezultă că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare.

Prin urmare, calea de atac a revizuirii formulate împotriva unei decizii pronunțate în procedura de filtru, reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., este inadmisibilă.

În aplicarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se constată că împotriva Deciziei nr. 2266 din 27 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2266 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.

GGC - CP