ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2731/2015

Decizia nr. 2731/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 octombrie 2013, reclamantul A. - Persoană Fizică Autorizată - a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Prin Sentința nr. 36 din 14 martie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a calificat cererea de intervenție formulată de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România ca fiind una accesorie (în interes alăturat) și a admis-o, iar pe fondul cauzei a respins cererea de anulare act administrativ cu caracter normativ, constând în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul să plătească intervenientului accesoriu suma de 890,18 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 36 din 14 martie 2014 a declarat recurs reclamantul A. PFA, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 6 și 7 C. proc. civ., republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac exercitate, se arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 733/2013 a fost anulat de mai multe curți de apel.

Recurentul a apreciat că instanța de fond, în mod greșit, a admis cererea de intervenție, întrucât Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România este o organizație a transportatorilor auto și a centrelor de pregătire și perfecționare profesională a persoanelor, al celor ce activează în domeniul transportului rutier, iar reprezentantul acestei confederații, nu a făcut dovada că reprezintă cele peste 350 de școli de conducători auto.

De asemenea, a considerat că intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România nu a făcut dovada existenței unui interes născut și actual pentru a interveni în cauză.

Recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, Ministerul Transporturilor nu este singura autoritate competentă să stabilească și să aprobe normele pentru domeniul învățământului auto, art. 23 prevăzând că pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă conform Normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, al educației și al administrației și internelor care se publică în M. Of.

De altfel, dispozițiile art. 6, 62, 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 precizează că Ministerul Transporturilor autorizează școlile de conducători auto și instructorii auto după o anumită metodologie, fără a se preciza că Ministerul Transporturilor este autoritatea care stabilește și aprobă acea metodologie.

În final, recurentul a precizat că nici după încetarea aplicării Ordinului nr. 733/2013 și emiterii unui alt ordin de către Ministerul Transporturilor cu nr. 75/2014, nu se recunoaște că normele cuprinse în Ordinul nr. 733/2013 încălcau grav atributele dreptului de proprietate, libera concurență și erau discriminatorii pentru instructorii auto care activau ca persoană fizică autorizată.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 aprilie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Intimata-intervenientă Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, arătând că, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a conturat o jurisprudență unitară, în sensul constatării legalității Ordinului nr. 733/2013.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a întâmpinărilor formulate de intimați, având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare :

Reclamantul A. PFA a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de reclamant, acela că sentința recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, deoarece ordinul contestat era deja anulat în alte cauze, este nefondat.

Astfel, întinderea efectului obligatoriu al sentințelor prin care a fost anulat actul administrativ contestat în prezenta cauză, trebuie analizată în raport cu prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora hotărârile judecătorești definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii, au putere numai pentru viitor și se publică în M. Of. al României sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București.

Prin urmare, legea prevede că efectul general-obligatoriu al anulării actului administrativ cu caracter normativ se produce numai pentru viitor, începând cu data publicării hotărârii judecătorești definitive.

Or, în cauză, sentințele invocate de recurent nu îndeplinesc aceste condiții.

Cu privire la admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de fond a constatat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 61, 63 și 67 C. proc. civ., republicat, în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului acestuia, dovedită prin hotărârea judecătorească de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011.

De asemenea, nu poate fi primit nici motivul de recurs referitor la faptul că aprobarea normelor metodologice în domeniul învățământului auto nu a fost făcută printr-un ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educației Naționale și Ministerului Transporturilor.

Înalta Curte constată că Ordinul nr. 733/2013 respectă prevederile actelor normative cu forță juridică superioară, respectiv prevederile O.G. nr. 27/2011.

Astfel, ordinul contestat, în speță, a fost emis în temeiul art. 62 alin. (2) și (3), 63, 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013.

Conform art. 62 din O.G. nr. 27/2011, școlile de conducători auto fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere. Autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Conform art. 63 și 64 din același act normativ programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. Condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2011, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate de stat și de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanțe, autoritatea competentă.

În baza acestor texte de lege rezultă că pârâtul era competent să emită prezentul ordin conform art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013 prin care să reglementeze modul în care se autorizează școlile de conducători auto și instructorii auto, se realizează atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, se stabilește programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

În ceea ce privește prevederile art. 23 alin. (5) și (8) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesar a se observa în primul rând că ordinul atacat, în speță, nu a fost elaborat în baza acestor prevederi legale, ci în baza prevederilor legale sus-menționate.

O.G. nr. 27/2011 a fost emisă ulterior O.U.G. nr. 195/2002 și strict pentru a reglementa problematica transporturilor rutiere, astfel că se poate aprecia că este un act normativ cu caracter special în raport cu O.U.G. nr. 195/2002 și care se aplică cu prioritate în această materie, în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (5) și (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că, prin Ordinul nr. 733/2013, nu a fost adusă nicio vătămare dreptului recurentului de a-și desfășura în continuare activitatea de instructor auto, întrucât Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 a aprobat norme pentru două regimuri juridice distincte și anume:

a) regimul juridic al instructorului auto, care pot presta în regim de liberă practică(autorizată) activitatea de pregătire practică a persoanelor care solicită acest serviciu;

b) regimul juridic al școlii de șoferi care desfășoară activitate integrală de pregătire (teoretică și practică) într-un cadru instituțional, care se poate desfășura și de către instructorul auto, care îndeplinește și celelalte condiții legale de autorizare (bază materială, onorabilitate, competență profesională pentru pregătirea teoretică a cursanților).

Această distincție rezultă în mod clar și neechivoc din cuprinsul Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, care în Anexa nr. 1 prevede normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, iar în Anexa nr. 2 prevede normele privind atestarea instructorilor de conducere auto, fiind deci o consecință a atribuțiilor diferite conferite prin lege, deoarece școlile de conducători (organizate ca persoane juridice sau ca persoane fizice autorizate) fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire integrală a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, spre deosebire de instructorii auto atestați, care pot efectua numai pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere.

Reglementarea formelor de organizare juridică prevăzute la art. 4 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2015 pentru organizarea școlilor de conducători auto nu poate avea ca efect desființarea categoriei socio-profesionale a instructorilor auto atestați și nici nu poate fi de natură să afecteze dreptul acestora la proprietate și la libera alegere a profesiei, deoarece de referă exclusiv la autorizarea școlilor auto, pentru care emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu: Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, precum și Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, car recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

Conform acestei ultime directive și actului normativ prin care a fost transpusă în ordinea juridică internă - O.U.G. nr. 49/2009, autoritățile competente române pot condiționa accesul la o activitate de servicii sau la exercitarea acesteia de obligația prestatorului de a se constitui sub o anumită formă juridică, dacă o asemenea cerință nu este nediscriminatorie, este justificată printr-un motiv imperativ de interes general și este adecvată pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit.

Ministerului Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 - 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013 a adoptat prin Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie prin normele de autorizare a școlilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiții similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice și persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică și practică, în vederea obținerii permisului de conducere, o pregătire teoretică și practică reală și calitativă și desfășurarea în bune condiții, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.

Astfel, se reține că obligația de a deține în folosință exclusivă și permanentă spațiul pentru procesul de învățământ nu are un caracter nelegal sau abuziv, întrucât un asemenea spațiu poate fi deținut cu orice titlu (închiriere, comodat), fiind necesar pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a procesului de instruire teoretică.

Măsura dotării vehiculelor cu sistem tehnic și de monitorizare video și audio a fost prevăzută pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere și a fost justificată de propunerea Ministerului Administrației și Internelor cu Adresa nr. 2069709 din 27 septembrie 2012, de includere în componența dotării autovehiculelor folosite la executarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, a unui sistem tehnic omologat cu monitorizare a probei, care să ofere fiecărei părți interesate (candidat, școală de conducători auto autorizată, serviciul comunitar permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor) proba martor a modului de desfășurare a probei respective.

Cerința deținerii echipamentelor și dotării tehnico-didactice corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și practică este de asemenea justificată față de atribuțiile recunoscute prin lege școlilor de conducători auto pentru pregătirea integrală teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligații suplimentare pentru creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit, a gradului de siguranță rutieră.

Toate aceste cerințe nu încalcă principiul egalității de tratament și nici libera concurență a agenților economici, sens în care s-a și exprimat Consiliul Concurenței (anterior emiterii Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, la solicitarea adresată sub nr. 6318 din 12 februarie 2013 de Ministerul Transporturilor), arătându-se că reglementarea școlilor de conducere auto prevede condiții, în mare parte similare, pentru ambele forme de organizare, ca societăți comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate și că piața se va regla oricum prin introducerea unor condiții de calitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 705 din 18 februarie 2015, nr. 753 din 20 februarie 2015, 1434 din 27 martie 2015 și nr. 1901 din 7 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. PFA împotriva Sentinței civile nr. 36 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2015.

Procesat de GGC - LM