ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Calea de atac intitulată "plângere pentru apel" este exercitată împotriva Sentinței civile nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2018 și repartizat spre soluționare completului de filtru CF x, care a stabilit termen la data de 21 februarie 2019, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității căii de atac.
În ședința publică de la acest termen, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac față de dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 483 C. proc. civ. și art. 97 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac intitulate "plângere pentru apel", Înalta Curte reține următoarele:
Petentul A. a atacat prin calea de atac intitulată "plângere pentru apel" Sentința nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, hotărâre definitivă prin care s-a respins cererea de strămutare.
Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.
În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului (...), 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Din interpretarea textelor legale anterior redate, rezultă că legiuitorul a stabilit că hotărârile pronunțate în soluționarea cererilor de strămutare sunt definitive, astfel încât nu pot fi atacate cu apel sau cu recurs.
Totodată, în conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Acest text legal trebuie însă coroborat cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că "secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel".
Se constată că, în reglementarea dispozițiilor C. proc. civ. și ale Legii nr. 303/2004 anterior menționate, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de posibilitate.
Pe de altă parte, chiar dacă petentul ar fi declarat recurs împotriva Sentinței nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, acesta ar fi fost, de asemenea, inadmisibil, întrucât conform argumentelor deja expuse, hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de strămutare este definitivă.
Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților obligația îndeplinirii actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.
Totodată, dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, devine incidentă excepția inadmisibilității acestei căi de atac în raport de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, cum împotriva Sentinței nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, petentul A. a formulat calea de atac intitulată "plângere pentru apel", neprevăzută însă de dispozițiile legale ce reglementează căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, Înalta Curte, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, urmează a respinge cererea petentului, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "plângere pentru apel" formulată de petentul A. împotriva Sentinței civile nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT