ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4506/2018

CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4506/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4586 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2015, a fost admisă acțiunea precizată, având ca obiect "restabilirea echilibrului contractual", formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Suceava, cu referire la contractul de împrumut în valoare de 62.000 CHF.

A fost constatat caracterul abuziv al cauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), art. 7 pct. 1 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 11 mai 2007, art. I.2 pct. 2.1.1 și art. 1.2.2 pct. 1.2.2.1 din Actul adițional.

Pârâtele au fost obligate la modificarea contractului de credit și actului adițional în sensul înlăturării acestor clauze.

Pârâtele au fost obligate la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, precum și a diferenței dintre dobânda încasată în mod abuziv și dobânda care ar fi trebuit calculată, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume.

Pârâtele au fost obligate să refacă graficul de rambursare.

Pârâtele au fost obligate la plata către reclamant a sumei de 600 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, apelanta pârâtă B. S.A. a formulat apel, solicitând modificarea hotărârii în sensul de a respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 156 din 02 martie 2018, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă B. S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 156 din 02 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2416/2018
Prin sentința civilă nr. 1216 din 04 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Rădăuți a admis în parte ațiunea având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive formulată de reclamanții A. și B
ÎCCJ 2018-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2448/2018
de administrare și diferenței de dobândă și până la data restituirii efective, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Prin sentința civilă nr. 3075 din 03 august 2016 pronunțată de Judecăt
ÎCCJ 2018-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2018
Ședința publică din data de 16 mai 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4244 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2016
ÎCCJ 2018-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2018
Ședința publică din data de 21 februarie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3371/2016 pronunțată de către Judecătoria Sibiu, secția civilă a fost admisă
ÎCCJ 2018-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4957/2018
cu privire la dobânda aferentă creditului și comisionul de administrare. Banca a fost obligată să modifice actul adițional menționat în sensul eliminării clauzelor constatate a fi abuzive și să respecte formula de calcul a dobânzii variabil
Sursă