ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 5/2019

CAMERĂ

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 5/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 381 din 15/05/2019

Daniel Grădinaru - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Mirela Sorina Popescu - judecător la Secția penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală

Rodica Cosma - judecător la Secția penală

Simona Cristina Neniță - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Florentina Dragomir - judecător la Secția penală

Andrei Claudiu Rus - judecător la Secția penală

Ana Hermina Iancu - judecător la Secția penală

S-a luat în examinare cauza având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 18.348/212/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

1) "Dacă, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal".

2) "Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol".

și de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori în Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

1) "Dacă termenul de prescripție se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripției".

2) "Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal până la data publicării Deciziei C.C.R. nr. 297/2018 își produc efectele și ulterior acestei decizii".

Completul competent să judece sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 41/1/2019 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Conform art. 27

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de judecată a participat doamna Valentina Cruceanu, magistrat- asistent în cadrul Secției penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 41/1/2019, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că la dosar au transmis puncte de vedere curțile de apel București, Brașov, Craiova, Cluj, Constanța, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, unele dintre instanțele arondate acestora, facultățile de Drept din cadrul universităților din Iași, Cluj, Timișoara și București, precum și Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, a învederat că a fost transmis la dosar un memoriu de către apărătorul ales al inculpatului Nicolae Pintea, acesta fiind inculpat în Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2 al Curții de Apel Cluj.

A mai arătat magistratul-asistent că la data de 1 martie 2019 a fost depus la dosar raportul întocmit de către judecătorul- raportor, care a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, și că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar concluzii scrise, la data de 15 februarie 2019.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problemele supuse dezbaterii în Dosarul nr. 41/1/2019.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibile, a celor două sesizări, formulate de Curtea de Apel Constanța și Curtea de Apel Cluj, nefiind îndeplinite cele trei condiții prevăzute cumulativ de legiuitor, și anume nu este îndeplinită condiția ca o astfel de sesizare să vizeze interpretarea în abstract a unei dispoziții legale, a unei norme de drept care ar fi neclară, echivocă.

A precizat că, prin acest demers, instanțele de trimitere urmăresc, mai degrabă, a se stabili care sunt efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, în condițiile în care legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația de a pune de acord dispozițiile legale declarate neconstituționale cu considerentele acestei decizii. Așadar, a arătat că neîndeplinirea acestei condiții, în opinia sa, atrage inadmisibilitatea celor două sesizări. De altfel, a menționat că problema este deja lămurită de Curtea Constituțională, iar răspunsul la cele două întrebări rezultă, în mod evident, din paragraful nr. 34 al deciziei, din care reiese că, în niciun caz, instanța de contencios constituțional nu a considerat că a dispărut instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, ci, dimpotrivă, că, în prezent, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal trebuie interpretate în sensul că un astfel de efect îl au doar acele acte de procedură care, potrivit legii, se comunică suspectului sau învinuitului, doar acestea având efect de întrerupere a cursului prescripției.

Prin urmare, a considerat că, în cauzele pendinte, trebuie analizată și verificată respectarea acestor exigențe, și anume dacă actele de procedură efectuate în cauză și cu privire la care se pretinde că ar fi întrerupt cursul prescripției răspunderii penale au fost sau nu dintre cele care se comunică suspectului sau inculpatului.

Având în vedere aceste argumente, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizărilor, ca inadmisibile, în ceea ce privește ambele întrebări formulate. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularii și obiectul sesizărilor

Prealabil, se impune precizarea că prin rezoluție administrativă s-a conexat Încheierea penală nr. 1.522 din 19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori prin care s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și care a fost înregistrată cu nr. 73/1/2019, la Dosarul nr. 41/1/2019, având ca obiect sesizarea formulată Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Încheierea din data de 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 18.348/212/2016, prin care s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile.

I.1. Prin Încheierea din data de 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 18.348/212/2016, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

I.2. Prin Încheierea penală nr. 1.522/2018 din data de 19 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, a solicitat să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

I. "Dacă termenul de prescripție se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripției".

II. "Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal până la data publicării Deciziei C.C.R. nr. 297/2018 își produc efectele și ulterior acestei decizii".

II. Expunerea succintă a cauzelor

II.1. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a fost sesizată cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de inculpații A.A.C., V.P.P., B.D.G.I. și S.D. împotriva Sentinței penale nr. 832 din 25 iunie 2018 pronunțate de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 18.348/212/2016.

Prin sentința penală sus-menționată, în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a admis cererea formulată de Ministerul Public și s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, art. 322 din Codul penal și art. 323 din Codul penal, în infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din Codul penal din 1969 și de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost condamnați inculpații A.A.C. și V.P.P. la pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, raportat la art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 li s-a interzis inculpaților ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpații A.A.C. și V.P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 din Codul penal din 1969 întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 86

din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepselor principale aplicate inculpaților pe un termen de încercare de câte 6 ani, calculat conform art. 86

alin. 1 din Codul penal din 1969.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpații să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

alin. 1 lit. a)-d) din Codul penal din 1969.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere s-au suspendat și pedepsele accesorii.

În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B.D.G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, raportat la art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpatul B.D.G.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 86

din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 86

alin. 1 din Codul penal din 1969.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

alin. 1 lit. a)-d) din Codul penal din 1969.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-au suspendat și pedepsele accesorii.

În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, raportat la art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpatul S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul S.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 263 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 3.021/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2.688 din 6 septembrie 2015 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, pedeapsă pe care instanța a descontopit-o și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare și de 5 luni închisoare.

În temeiul art. 33 și art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 s-au contopit pedepsele anterior menționate și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 86

alin. 1 din Codul penal din 1969.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

alin. 1 lit. a)-d) din Codul penal din 1969.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-au suspendat și pedepsele accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală li s-a atras atenția condamnaților asupra dispozițiilor art. 86

alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță.

Instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 19 decembrie 2008, inculpatul A.A.C. a solicitat și a obținut un credit bancar de la CEC Bank Sucursala C. în valoare de 1.168.000 lei în baza următoarelor documente ce nu corespund realității: Contractul de management din 3.09.2008 încheiat între S.C. E.C. Group - S.R.L. și inculpat; Adeverința de venit nr. 222 din 19.12.2008 emisă de S.C. E.C. Group - S.R.L. pentru salariat A.A.C.; Contractul de închiriere nr. 877.334 din 2.07.2008 încheiat între S.C. O.P. - S.R.L. și A.A.C.; Fișa suprafeței locative închiriate nr. 877.334 din 2.07.2008, documente ce justificau veniturile realizate la acel moment în vederea garantării plăților aferente creditului obținut în cauză, credit ce ulterior nu a mai fost restituit în întregime.

La data de 23 decembrie 2008, inculpatul V.P.P. a solicitat și a obținut un credit bancar de la CEC Bank Sucursala C. în valoare de 1.100.000 lei în baza următoarelor documente ce nu corespund realității: Contractul de management din 3.08.2008 încheiat între S.C. CD T. - S.R.L. și V.P.P.; Adeverința de venit nr. 253 din 19.12.2008 emisă de S.C. CD T. - S.R.L. pentru salariat V.P.P. și Contractul de închiriere nr. 876.246 din 27.05.2008, documente ce justificau veniturile realizate la acel moment în vederea garantării plăților aferente creditului obținut, care ulterior nu a mai fost restituit în întregime.

Inculpatul B.D.G.I., în calitate de administrator al S.C. CD T. - S.R.L., a emis în fals Adeverința de venit nr. 253 din data de 19.12.2008 pentru inculpatul V.P.P. și a încheiat Contractul de management din data de 3.08.2008 cu aceeași persoană, pentru a-i facilita obținerea creditului în sumă de 1.100.000 lei de la CEC Bank Sucursala C.

Inculpatul S.D., în calitate de administrator al S.C. E.C. Group - S.R.L., a emis în fals Adeverința de venit nr. 222 din data de 19.12.2008 pentru inculpatul A.A.C. și a încheiat Contractul de management din data de 3.09.2008 cu aceeași persoană pentru a-i facilita obținerea creditului în sumă de 1.168.000 lei de la CEC Bank Sucursala C.

Analizând cererile formulate de apărătorii inculpaților de a se dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, instanța de fond a reținut, în aplicarea art. 5 din Codul penal, că vechea reglementare este mai favorabilă inculpaților deoarece, spre deosebire de art. 155 alin. (4) din Codul penal, potrivit căruia termenele prevăzute la art. 154 vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni dacă au fost depășite cu încă o dată, art. 123 din Codul penal din 1969 prevedea că prescripția va produce efecte oricâte întreruperi ar avea loc dacă termenul de prescripție prevăzut de lege a fost depășit cu încă jumătate (înainte de modificarea introdusă prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal). În consecință, constatând că termenul de prescripție este de 7 ani, s-a reținut că prescripția a intervenit după cum urmează: pentru inculpații S.D. și B.D.G.I. la data de 18 iunie 2016 (față de data comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - 19 decembrie 2008); pentru inculpatul V.P.P., la data de 22 iunie 2016 (față de data comiterii infracțiunii de uz de fals constând în folosirea înscrisului falsificat - 23 decembrie 2008), iar pentru inculpatul A.A.C., la data de 18 iunie 2016 (față de data comiterii infracțiunii de uz de fals - 19 decembrie 2008, când a depus înscrisul falsificat la unitatea bancară).

La termenul din data de 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, din oficiu, a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 decembrie 2018.

Prin Încheierea din data de 14 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 18.348/212/2016, instanța de apel a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

2) "Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol", iar în baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile.

În considerentele Încheierii din data de 14 decembrie 2018 se arată, în esență, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit art. 475 din Codul de procedură penală este necesară, având în vedere că în cauză, ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, a fost invocată problema de drept a incidenței prescripției răspunderii penale din două perspective, iar modalitatea de interpretare a art. 155 alin. (1) din Codul penal influențează semnificativ soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză. S-a invocat și actualitatea acestei probleme de drept care a generat opinii contradictorii în jurisprudență și doctrină și a cărei dezlegare juridică poate influența soluțiile în numeroase cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată și al organelor de urmărire penală.

II.2. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a fost sesizată cu soluționarea apelurilor declarate de persoanele vătămate D.Gh., B.I. și G.V. și de inculpații P.N., B.N., B.E., T.A.M. și P.R. împotriva Sentinței penale nr. 2.224 din 22 decembrie 2017 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.402/211/2016.

Prin sentința penală sus-menționată, în baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 61 alin. (1), (2), și alin. (4) lit. c) din Codul penal, au fost condamnați inculpații P.R., B.E., B.N și P.N. la pedeapsa de câte 200 de zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii prevăzute de art. 47 din Codul penal raportat la art. 322 din Codul penal, cu aplicarea art. 52 alin. (3) și art. 5 din Codul penal.

Prin aceeași sentință a fost condamnată inculpata T.A.M. la pedeapsa de 200 de zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În baza art. 61 alin. (3) teza a II-a din Codul penal, pentru fiecare inculpat s-a stabilit cuantumul unei zile-amendă la suma de 70 lei și s-a aplicat pedeapsa amenzii în cuantum de 14.000 lei.

Li s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal privind consecințele neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, anume înlocuirea zilelor- amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

Instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 30 august 2011, inculpații P.R., B.E., B.N. și P.N., prevalându-se de calitatea de membri ai Consiliului de administrație ai S.C. F. - S.A., au determinat-o pe martora C.M. să falsifice o copie a Registrului acționarilor S.C. F. - S.A., după care aceasta din urmă, fără vinovăție, a operat mai multe modificări, în sensul aplicării unor ștampile și adăugării unor însemnări olografe privind tranzacții cu acțiunile societății, pe o copie a Registrului acționarilor S.C. F. - S.A., obținută din Dosarul nr. 230/1.285/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscrisul astfel falsificat fiind folosit ulterior ca înscris probator în mai multe dosare civile aflate pe rolul instanțelor de judecată, faptă ce întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 din Codul penal cu aplicarea art. 52 alin. (3) și art. 5 din Codul penal.

La data de 30 august 2011, inculpata T.A.M. a efectuat mai multe modificări, în sensul aplicării unor ștampile și adăugării unor însemnări olografe privind tranzacții cu acțiunile societății S.C. F. - S.A., pe o copie a Registrului acționarilor S.C. F. - S.A., obținută din Dosarul nr. 230/1.285/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscrisul astfel falsificat fiind folosit ulterior ca înscris probator în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2018, inculpatul P.N., pe lângă motivul de apel prin care a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării, deoarece a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea cu care a fost sesizată instanța, a formulat o cerere de încetare a procesului penal întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f din Codul de procedură penală raportat la art. 147 din Constituție prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și la art. 5 din Codul penal.

În cererea de încetare a procesului penal, inculpatul P.N. a arătat că la data de 25 iunie 2018 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.

Cum nici Parlamentul și nici Guvernul nu au modificat art. 155 alin. (1) din Codul penal până la data de 8 august 2018 când a expirat termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituție, dispoziția legală menționată și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv.

În egală măsură, inculpatul a susținut că, fiind vizată o normă de drept substanțial, decizia instanței de contencios constituțional reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 din Codul penal. Aceasta nu înseamnă însă că instituția prescripției speciale sau cea a întreruperii cursului prescripției ar fi dispărut din dreptul pozitiv, ci numai cauza de întrerupere constând în îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

În plus, Curtea Constituțională nu are competența de a reformula printr-o decizie de neconstituționalitate un text legal pentru a-l face constituțional, fiind astfel nevoită să scoată textul în afara cadrului normativ, urmând ca doar legiuitorul să introducă în cadrul normativ un text legal constituțional. De aceea, a considera altfel, deci că întreruperea cursului prescripției ar avea loc, în prezent, prin acte care se comunică suspectului sau inculpatului, ar echivala cu o violare a principiului legalității răspunderii penale.

Referitor la fondul chestiunii, inculpatul a concluzionat că, în lipsa cauzelor generale de întrerupere a cursului prescripției, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 constau în imposibilitatea de a se întrerupe cursul prescripției prin orice alte acte de procedură până la momentul în care legiuitorul iese din pasivitate și legiferează aceste cauze.

Cu privire la efectele deciziei instanței de contencios constituțional asupra cauzelor aflate pe rol, inculpatul a arătat că, potrivit art. 147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale se aplică erga omnes și pentru viitor, vizând tocmai situațiile juridice pendinte. Decizia reprezintă o lege penală mai favorabilă și, prin urmare, în virtutea art. 5 din Codul penal, va șterge retroactiv toate întreruperile prescripției ce au intervenit anterior.

Dacă dispoziția declarată neconstituțională se interpretează că este lege de procedură, atunci Decizia Curții Constituționale nu se poate aplica retroactiv în virtutea art. 5 din Codul penal; prin urmare, prescripțiile deja întrerupte rămân astfel.

Inculpatul a concluzionat că între momentul comiterii faptei și cel al judecății există o succesiune de trei legi penale, respectiv Codul penal anterior, Codul penal actual anterior datei de 25 iunie 2018 și Codul penal actual de după această dată, modificat prin eliminarea din art. 155 alin. (1) a sintagmei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Având în vedere, pe de o parte, susținerea apărătorului ales al inculpaților B.N., B.E., T.A.M. și P.R. în sensul că, în măsura în care se va aprecia că a intervenit prescripția răspunderii penale față de inculpatul P.N., aceasta are incidență asupra tuturor inculpaților din cauză, iar, pe de altă parte, argumentele invocate în cererea de încetare a procesului penal, precum și opiniile diferite și divergente exprimate în doctrină și jurisprudență, instanța de apel a pus în discuția părților dacă se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni drept.

Prin Încheierea penală nr. 1.522/2018 din 19 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și, în consecință, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare în prezent, respectiv în forma "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe" (restul textului fiind declarat neconstituțional, respectiv "prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză") a solicitat instanței supreme să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să dea o rezolvare de principiu unor chestiuni de drept.

I. "Dacă textul în vigoare se poate interpreta că termenul de prescripție s-a întrerupt prin actele de procedură comunicate inculpatului.

Dacă, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul prescripției, atunci acesta nu se mai întrerupe".

II. "Dacă actele de întrerupere a cursului prescripției îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal până la data publicării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 297/2018 își produc efectele în prezent și a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2018".

Analizând argumentele invocate în cererea de constatare a prescripției răspunderii penale, instanța de apel, pornind de la considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale (paragraful 28), a reținut că, în prezent, prin efectul acestei decizii și al omisiunii legiuitorului de a pune în acord textul legal viciat cu exigențele constituționale, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal este incomplet, ceea ce suscită interpretări diferite și divergențe ale acestuia, deși în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost subliniată importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituindu-se o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe.

III. Punctele de vedere ale instanțelor care au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită

III.1. În Dosarul nr. 18.348/212/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de inculpații A.A.C., V.P.P., B.D.G.I. și S.D. împotriva Sentinței penale nr. 832 pronunțate la data de 25 iunie 2018 de Judecătoria Constanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea sesizării, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală întrucât:

- este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în calea de atac a apelului;

- de lămurirea modului de rezolvare a problemelor de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, ținând seama de faptul că, în funcție de modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, ar putea fi incident unul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - intervenirea prescripției răspunderii penale], ceea ce ar putea determina pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal;

- problemele de drept puse în discuție nu fac obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acestora Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Cu privire la prima chestiune de drept, completul de judecată a opinat că ar trebui să se răspundă în sensul că, în prezent, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanța de contencios constituțional a invocat necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalității incriminării și pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci și mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

S-a apreciat că, deși dispozitivul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale nu este unul specific unei decizii de interpretare, acesta trebuie corelat cu considerentele deciziei, rezultând concluzia că această decizie este una de interpretare, prin care Curtea constată că este neconstituțională o anume soluție legislativă. În această situație, efectele deciziei se produc direct, chiar și în cazul lipsei unei intervenții a inițiatorului legislativ, cum este cazul în speță, iar pentru identificarea soluției legislative apreciate drept constituțională trebuie analizate considerentele deciziei.

Întrucât instanța de contencios constituțional a apreciat, în considerente, că soluția legislativă ce corespunde exigențelor Constituției este cea reglementată în art. 123 alin. 1 din Codul penal anterior, rezultă că opțiunea Curții a fost aceea că, în actuala reglementare se revine practic la condițiile întreruperii cursului prescripției din Codul penal anterior, aceasta fiind și interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) din Codul penal.

Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept s-a arătat că, potrivit unei opinii, deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor, deci aplicarea lor retroactivă este exclusă. Chiar și atunci când, aparent, un astfel de demers are loc, în realitate, ceea ce se aplică retroactiv este legea penală devenită mai favorabilă prin modificarea sa, iar nu decizia Curții în mod direct.

Prin urmare, actele de procedură efectuate anterior publicării deciziilor Curții Constituționale, vizând norme procesual penale potrivit dispozițiilor declarate neconstituționale, rămân valabile și produc aceleași efecte pe care le produceau anterior publicării deciziei.

În considerarea acestei opinii, răspunsul la întrebare ar trebui să fie în sensul că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, ce nu făceau parte din categoria celor care se comunicau suspectului sau inculpatului, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol.

Potrivit celei de-a doua opinii, deși deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, această ipoteză vizează și spețele în care cauzele penale se află încă pe rolul organelor judiciare. Curtea Constituțională a statuat în mod expres și obligativitatea deciziilor interpretative reținând că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare".

Ca atare, neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale nu înlătură aplicarea acestora în cauzele care sunt încă pe rolul instanțelor de judecată, consecința fiind că efectul de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol nu este determinat de orice act de procedură îndeplinit în respectiva cauză, până la publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, ci tot doar de actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului.

În considerarea acestei opinii, la cea de-a doua chestiune de drept ar trebui să se răspundă în sensul că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, ce nu făceau parte din categoria celor care se comunicau suspectului sau inculpatului, nu au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol.

III.2. În Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor declarate de persoanele vătămate D.G., B.I. și G.V. și de inculpații P.N., B.N., B.E., T.A.M. și P.R., împotriva Sentinței penale nr. 2.224 din 22 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.402/211/2016, a reținut că prin efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional și a omisiunii legiuitorului de a pune în acord textul legal viciat cu exigențele constituționale statuate, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal este incomplet, ceea ce suscită interpretări diferite și divergente.

Relativ la cauza dedusă judecății, o primă interpretare are ca punct de plecare textul rămas în vigoare al art. 155 alin. (1) din Codul penal, după publicarea deciziei Curții Constituționale, respectiv "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe".

Această interpretare corelează, în egală măsură, considerentele deciziei cu dispozitivul acesteia, ceea ce ar permite concluzia că termenul de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care a fost comunicat efectiv inculpatului (după cum Curtea Constituțională statuează în paragraful 29), chiar dacă textul din Codul penal nu o prevede.

O a doua interpretare ar fi aceea că textul actual nu mai permite întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale nici în ipoteza actelor comunicate inculpatului, fiindcă art. 155 alin. (1) din Codul penal nu mai legiferează prin ce acte se întrerupe prescripția. Această interpretare se mai întemeiază pe argumentul că nici Curtea Constituțională și nici judecătorul cauzei nu pot adăuga la lege și, prin urmare, textul incomplet al art. 155 alin. (1) din Codul penal reprezintă o normă de drept penal mai favorabilă care se aplică retroactiv oricărui curs neîmplinit al prescripției răspunderii penale.

Concluzia se prevalează de dispozițiile art. 5 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, textul incomplet al art. 155 alin. (1) din Codul penal reprezentând o dispoziție legală în vigoare mai favorabilă, fiindcă nu prevede cauzele generale de întrerupere a cursului, ceea ce ar determina curgerea unui termen neîntrerupt și împlinirea mai rapidă a termenului prescripției răspunderii penale.

Într-o altă interpretare se poate considera că, independent de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, își produc efectul actele anterioare de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal, în forma existentă până la data publicării deciziei. În acest sens poate fi invocat art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, potrivit căruia actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

Referitor la a doua chestiune de drept a cărei dezlegare de principiu se solicită, într-o opinie, se consideră că textul incomplet al art. 155 alin. (1) din Codul penal reprezintă o normă de drept penal mai favorabilă, care se aplică retroactiv oricărui curs neîmplinit al prescripției răspunderii penale.

În opinia contrară se consideră că își produc efectul actele anterioare de interpretare a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al actualului Cod penal în forma existentă până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, invocându-se în acest sens art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare.

Având în vedere aceste interpretări diferite, instanța de trimitere a apreciat îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, considerând că în cauză există indubitabil o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece constatarea prescripției răspunderii penale ar atrage admiterea apelurilor și încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.

Totodată, s-a arătat că asupra chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.

În ceea ce privește fondul problemelor de drept sesizate, instanța de trimitere nu și-a exprimat opinia pentru a nu se antepronunța.

IV. Punctele de vedere ale procurorului și părților cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită

IV.1. În Dosarul nr. 18.348/212/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, cu referire la chestiunea de drept a aplicabilității imediate sau nu în ceea ce privește actele de procedură anterioare publicării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Inculpatul A.A.C., prin apărătorul ales, a lăsat la aprecierea instanței sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând însă că practica judiciară este în sensul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, în situația în care nu s-au întocmit acte de procedură care să fie comunicate inculpaților anterior împlinirii termenului general al prescripției răspunderii penale.

Inculpații V.P.P. și S.D., prin apărătorul ales, au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, se interpretează în sensul că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale intervine numai în cazul actelor de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, astfel cum se prevedea în art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969.

Inculpatul B.D.G.I., prin apărătorul ales, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că, drept urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale și a lipsei unei intervenții legislative, nu mai poate interveni în nicio ipoteză întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile exclusiv termenele generale de prescripție a răspunderii penale.

IV.2. În Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, reprezentantul Ministerului Public a considerat că nu este necesară și utilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de a se pronunța asupra cererii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale revenind instanței de apel.

Inculpatul P.N., prin apărătorul ales, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere jurisprudența neuniformă existentă.

În opinia inculpatului, în condițiile în care după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nici Parlamentul, nici Guvernul nu au modificat art. 155 alin. (1) din Codul penal până la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituție, dispoziția legală menționată și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv. Totodată, fiind vizată o normă de drept substanțial, decizia Curții Constituționale reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 din Codul penal, care șterge retroactiv toate întreruperile prescripției ce au intervenit ulterior.

Inculpații B.N., B.E., T.A.M. și P.R., prin apărătorul ales, au apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apreciind decizia Curții Constituționale ca pe una interpretativă, se pune problema ce este mai relevant, dispozitivul sau conținutul. În conținutul deciziei, respectiv în paragraful 31, se sugerează faptul că prin comunicarea unui act de procedură se întrerupe cursul prescripției, dar, pe de altă parte, se constată neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din Codul penal, care naște probleme de interpretare. Din această perspectivă și pentru tranșarea efectului deciziei, pentru a se realiza un act de justiție corect în cauză și pentru ca instanța să aibă la dispoziție tot cadrul legal, se impune sesizarea instanței supreme, chestiunile supuse dezlegării având legătură cu soluționarea cauzei.

Persoanele vătămate D.Gh., I.M., V.O., G.V., R.A., B.I. și Z.A., prin apărătorul ales, au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul fiind cel care trebuie să interpreteze legea, iar nu completul din cadrul instanței supreme. Au apreciat că nu este o chestiune ce ține de fondul cauzei, care să ajute la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților. Raportat la datele speței, având în vedere că faptele s-au comis în perioada 2011-2012, precum și mersul dosarului, soluțiile de clasare atacate, judecarea cauzei la instanța de fond, dar și perioada de timp în care s-a motivat sentința, s-a arătat că nu este oportună sesizarea instanței supreme.

V. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele din circumscripțiile acestora cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din același cod, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere curțile de apel București, Brașov, Craiova, Cluj, Constanța, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate acestora.