ÎCCJ, Decizia nr. 186/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 186/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației în anulare de față;
Prin Decizia nr. 249 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 2347 din 11 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A. S.R.L., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători cu nr. x/2021.
La data de 21 aprilie 2021, prin citația înmânată, contestatoarei i-a fost pusă în vedere obligația timbrării contestației în anulare cu suma de 100 RON.
La termenul de judecată de astăzi, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția netimbrării, excepție de procedură care face inutilă în tot expunerea și analiza în fond a cauzei.
Deși a fost încunoștințat cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 100 RON, datorată conform art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, contestatoarea nu și-a îndeplinit respectiva obligație legală până la momentul pronunțării.
Potrivit dispozițiilor art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., aplicabile în virtutea normei de trimitere de la art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., la contestația în anulare se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, această cerință fiind prevăzută, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, sub sancțiunea nulității.
Conform art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă contestatorul nu a folosit mijlocul procesual reglementat de norma specială menționată, solicitând doar nulitatea citației, fără a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau de a solicita acordarea ajutorului public judiciar, conform art. 42 alin. (2) - (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că, în cauză, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea contestației în anulare, astfel cum prevăd dispozițiile menționate anterior, va anula cererea, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 249 din 14 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2021.