ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1527/2018

Prin Sentința nr. 7427 din 13 iunie 2017 Judecătoria Craiova a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate între părți, stabilirea domiciliului minorului C. la mamă, iar a minorului D. la tată; a admis, în parte, cererea reconvențională precizată formulată de pârât; a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată în registrul stării civile al Consiliului Local Vîrvoru de Jos, sub nr. 9/11.11.2004, prin consimțământul părților, urmând ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "E." a dispus ca autoritatea părintească asupra minorilor C., născut la data de 17.04.2007, D., născut la data de 12.08.2004 și F., născută la data de 01.11.2016 să se exercite de ambii părinți; a stabilit locuința minorilor C. și D. la tată, iar a minorei F. la mamă; a compensat cheltuielile cu întreținerea minorilor.

Prin Decizia nr. 114 din 23 ianuarie 2018 Tribunalul Dolj, secția I civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit locuința minorului C., născut la data de 17.04.2007, la mamă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., înregistrat la Tribunalul Dolj la data de 06.03.2018.

Prin adresa din 20.03.2018, Tribunalul Dolj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 martie 2018.

Prin rezoluția din 3 aprilie 2018, s-a fixat termen la 2 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect divorț și stabilire domiciliu minori, cereri care sunt date în competența de primă instanță a judecătoriilor, conform art. 94 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu pot conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină și circumscrie conform normei de competență stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în privința altor hotărâri.

În speță însă, nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o decizie pronunțată de tribunal în apel, în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea instanței supreme.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Craiova, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 114 din 23 ianuarie 2018 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN