ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2233/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1695 din 19 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 15A din 13 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri a promovat cerere de revizuire revizuentul A., iunvocând în drept ipoteza prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, care primează față de excepția tardivității, întrucât tardivitatea cererii de revizuire trebuie analizată numai în măsura în care se va constata că este îndeplinită condiția premisă prevăzută de lege, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel au prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)". Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, iar nu exemplificativă.

Prin urmare nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ de art. 322 C. proc. civ., deoarece în alt fel s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

Astfel, decizia a cărei revizuire s-a cerut fiind pronunțată de o instanță de recurs, prima condiție prevăzută de text presupune ca decizia instanței de recurs să evoce fondul, întrucât, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.

O hotărâre judecătorească ce evocă fondul presupune ca instanța să statueze prin dispozitivul ei asupra fondului raportului juridic litigios pe baza probelor administrare în cauză, reținând sau schimbând o anumită situație de fapt, prin urmare, să nu fie o soluție pronunțată pe cale de excepție, iar dacă ea este pronunțată în calea de atac, în mod necesar, apelul sau recursul trebuie să fi fost admis, iar soluția supusă apelului sau recursului să fie reformată cu privire la soluția dată asupra fondului pretențiilor ce au format obiect al judecății.

Or, în speță, nu se identifică o asemenea situație, întrucât prin decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cerere de revizuire, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul revizuentului fiind soluționat, astfel, în temeiul unei excepții procesuale, cea a tardivității.

Prin urmare, întrucât se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de prevederile imperative ale art. 322 C. proc. civ., analiza condițiilor specifice reglementate de pct. 2 se privește ca fiind un demers inutil.

În concluzie, fiind inadmisibilă exercitarea căii extraordinare de atac, de retractare a revizuirii îndreptată împotriva unei decizii prin care recursul a fost soluționat pe cale de excepție, fiind respins ca tardiv declarat, conform art. 322 alin. (1) și art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, prezenta cerere de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1695 din 19.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.