ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2634/2018

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C., D. ȘI D. Sucursala Craiova, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor la remiterea în contul numitei B. a sumei de 10.000 USD care a făcut obiectul transferului bancar din data de 11 iulie 2015, plus dobânda legală până la momentul remiterii efective, obligarea pârâtelor la plata echivalentului în RON a sumei de 1000 USD cu titlu de daune morale iar ulterior la data de 27 noiembrie 2015. Reclamanții, prin precizarea la acțiune depusă, au arătat că înțeleg să renunțe la primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtelor la remiterea în contul numitei B. a sumei de 10.000 USD, care a făcut obiectul transferului bancar din data de 11 iulie 2015, plus dobânda legală până la momentul remiterii efective, întrucât a fost îndeplinită această obligație, solicitând în același timp obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea comisionului perceput în mod nelegal în cuantum total de 283 RON (68 USD x4,17 RON), sumă compusă din 15 USD, comision perceput în momentul transferului la data de 9 martie 2015, 20 USD, comision perceput cu ocazia transferului din 11 iulie 2015.

Prin sentința civilă nr. 8186 din 8 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată atât excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta D. S.A. fosta S.C. E. S.A. cât și cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtelor S.C. C. S.A. și D. S.A..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-reclamanți A. și B..

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 156 din 28 februarie 2017, a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții -reclamanți A. și B., recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a Civilă.

Intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a formulării recursului, excepția nulității recursului iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, excepția tardivității formulării recursului, excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă prin decizia nr. 185 din 16 noiembrie 2017 a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

A declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă competența materială de soluționare a recursului.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța s-a raportat la dispozițiile la art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și la art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 156 din 28 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 iunie 2018.