ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2022/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. BUCUREȘTI și B. - SUCURSALA DROBETA TURNU- SEVERIN, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzute la art. 8 Comisioane, stipulată în contractul de credit nr. x/11.06.2009- Condiții particulare, clauză referitoare la comisionul lunar de gestionare a creditului, cu consecința eliminării acestei clauze; repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de credit; s-a cerut obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumelor rezultate din comisionul lunar de gestionare a creditului, sume necuvenite, achitate de la data acordării creditului- 11.06.2009, iar plata acestora să se facă la valoarea actualizată, în funcție de dobânda legală și rata inflației, la data plății efective a sumelor, ținând cont de faptul că banca nu motivează și nu justifică cuantumul exagerat al acestui comision; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Prin prima precizare de acțiune formulată, cu privire la cuantumul comisionului, reclamanta A. a solicitat să se ia act de micșorarea câtimii acestuia la valoarea confirmată de bancă de 1.774, 82 de RON și nu de 1.814,82 de RON. De asemenea, reclamanta a depus la dosar și precizarea nr 2 a acțiunii prin care a solicitat suplimentar încă două petite, respectiv: să se constate nulitatea absolută a Actului adițional nr. x din 17.09.2010 la Contractul de credit, așa zis de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 la care face referire pârâta prin întâmpinare, să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui Act adițional la Contractul de credit: reformularea capătului nr. 3 al cererii, în sensul micșorării câtimii solicitate, astfel: obligarea pârâtelor la restituirea sumelor în cuantum de 1.774,82 de RON și nu 1.814,82 de RON, rezultate din comisionul lunar de gestionare a creditului redenumit ulterior comision de administrare credit, sume necuvenite, achitate de la data acordării creditului 11.06.2009-31.12.2013, plata acestora să se efectueze la valoarea actualizată în funcție de dobânda legală și rata inflației, la data plății efectiva sumelor, ținând cont de faptul că banca nu motivează și nu justifică cuantumul exagerat al acestui comision. La data de 20.01.2017, reclamanta a depus la dosar precizarea nr. 3 a acțiunii prin care a reformulat capătul nr. 3 de cerere, în sensul micșorării câtimii solicitate, ținând cont de ultimele relații primite de la B. În acest sens, a arătat că solicită obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumelor de bani în cuantum total de 1.748,19 de RON (585+1.162,97 de RON), rezultate din însumarea comisionului lunar de gestionare a creditului, încasat de bancă pe perioada 20.07.2009-20.08.2010 în cuantum de 585,22 de RON și comisionului lunar de administrare a creditului încasat de bancă pe perioada 20.09.2013-31.10.2013 în cuantum de 1.162,97 RON, plata acestora să se efectueze la valoarea actualizată în funcție de dobânda legală și rata inflației la data plății efective a sumelor. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 686/23.02.2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr. x/2015, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A. și pe pârâtele B. S.A. BUCUREȘTI și B. - SUC. DROBETA TURNU SEVERIN. S-a constatat existența clauzei abuzive privind comisionul de gestionare a creditului, prevăzut la pct. 8 în contractul de credit nr. x/11.06.2009, precum și existența clauzei abuzive privind comisionul lunar de administrare a creditului prevăzută la art. 1.2.1. din actul adițional nr. x/17.09.2010 la contractul de credit nr. x/11.06.2009. S-a dispus anularea clauzei abuzive privind comisionul de gestionare a creditului prevăzut la pct. 8 în contractul de credit nr. x/11.06.2009, dar și a clauzei abuzive privind comisionul lunar de administrare a creditului prevăzută la art. 1.2.1. din actul adițional nr. x/17.09.2010 la contractul de credit nr. x/11.06.2009. S-a dispus restituirea sumei de 1748,19 RON ce reprezintă comision de gestionare/administrare credit, actualizată cu rata inflației, precum și dobânda legală, ce va fi calculată de la data plații fiecărei rate până la data restituirii efective. Prin sentința civilă nr. 599/04.05.2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr. x/2015, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și B.- SUCURSALA DR TR SEVERIN. S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 686 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 23.02.2017. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată. C. Calea de atac împotriva hotărârilor primei instanțe.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel în termen legal și motivat pârâtele B. S.A. BUCUREȘTI și B. - SUCURSALA DROBETA TURNU- SEVERIN, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată, și, respectiv, respingerea cererii de completare a sentinței civile nr. 686/23.02.2017, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta A. a formulat apel incident, la data de 16 august 2017, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței de completare dispozitiv, în sensul majorării cheltuielilor de judecată, întrucât, în mod eronat instanța de fond a admis în parte solicitarea sa de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest dosar și nu a acordat cheltuielile de transport/deplasare. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 360/2017 din 12 decembrie 2017 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul principal formulat de apelanta B. S.A. BUCUREȘTI și apelanta B. - SUC. DROBETA TURNU SEVERIN împotriva sentinței civile nr. 686/23.02.2017, pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu A.. A fost admis apelul formulat de B. S.A. BUCUREȘTI și apelanta B. - SUC. DROBETA TURNU SEVERIN împotriva sentinței nr. 599/4.05.2017, în contradictoriu cu A.. S-a schimbat în parte sentința de completare dispozitiv, în sensul că au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 600 RON onorariu de avocat, diminuat de la suma de 1000 RON, în temeiul art. 453 C. proc. civ. A fost admis apelul incident formulat de reclamanta- apelantă A. împotriva sentinței nr. 599/4.05.2017 de completare dispozitiv, care a fost schimbată, în sensul că au fost obligate apelantele- pârâte B. la plata cheltuielilor de transport de 99,91 RON . E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs, recurentele - pârâte B. S.A. BUCUREȘTI și B. - SUCURSALA DROBETA TURNU- SEVERIN, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Mehedinți- prin intermediul Curții de Apel Craiova, prin adresa emisă la 12.02.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/19.02.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Craiova.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.