ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 821/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 821/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 9 martie 2018
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 7 decembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 830.704,35 RON, reprezentând echivalentul în RON din ziua cererii de chemare în judecată a sumei de 186.302,53 euro și a dobânzii legale aferente, calculată la data de 16 martie 2013 și în continuare, până la data plății efective a acesteia, în cuantum de 248.141,55 RON, la data depunerii acțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
Prin sentința nr. 73/2016 din data de 13 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepția de necompetență funcțională a secției a II-a Civilă a Tribunalului Gorj, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului A., cetățean spaniol, împotriva pârâtului B..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 186.302,53 euro sau echivalentul în RON la data pronunțării, cu dobânda legală aferentă acestei sume în RON, calculată de la data introducerii acțiunii, 7 decembrie 2015 și până la data plății efective. S-a luat act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul-pârât B., criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală.
Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 376 din 9 mai 2017, a admis apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinței nr. 73/2016 din data de 13 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
A respins apelul incident formulat de reclamantul A..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..
Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului iar, în ceea ce privește fondul cauzei, a reiterat criticile formulate inițial.
Recursul este inadmisibil pentru cele ce se vor arăta.
Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.
Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
În cauză valoarea pretențiilor contestate de 830.704,35 RON, reprezentând echivalentul în RON la cursul leu/euro din ziua cererii de chemare în judecată a sumei de 186.302,53 euro.
Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că în cauză este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretențiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.
Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 9 mai 2017 prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 376 din 9 mai 2017 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2018.