ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3556/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3556/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 29.06.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată, în solidar, pârâții Administrația Domeniului Public sector 5 București și sectorul 5, prin primar, solicitând;

- obligarea pârâților, în solidar, în temeiul art. 998-999 din C. civ. (vechi) la plata către reclamantă a sumei de 4.900.365,59 RON, cu titlu de despăgubiri cauzate prin fapta ilicită a pârâților, ai căror reprezentanți au determinat reclamanta, prin manevre defensive, să execute niște lucrări suplimentare (lucrări de apă, canal, drum), având promisiunea fermă că vor semna acte adiționale la contractele inițiale și vor fi achitate lucrările respective;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzilor legale aferente sumei de 4.900.365,59 RON, pentru ultimii 3 ani (data scadenței facturilor nr. x din 23.12.2009 și nr. x din 23.12.2009, emise pentru o valoare din care face parte și suma menționată mai sus, era 07.01.2010) și până la plata efectivă a debitului principal;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată a debitului de 4.900.365,59 RON, de la data scadenței acestuia, până la achitarea efectivă;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 5160 din 9.09.2016, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, sectorul 5 București, invocată de acest pârât, precum și excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta Administrația Domeniului Public sector 5, ca neîntemeiate.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Administrația Domeniului Public sector 5 și a respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Administrația Domeniului Public sector 5 București și sectorul 5, prin primar, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune.

Prin Decizia nr. 2294/A din 12.12.2017, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 5160 din 9.09.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. S C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat la data de 20.06.2018, s-a pus în vedere recurentei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în baza dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru,

La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2018, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția netimbrării recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurentului-reclamant Ministerul Tineretului și Sportului i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, aferentă soluționării recursului.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a timbrat cererea de recurs, deși i s-a adus la cunoștință obligația de plată a taxei judiciare de timbru, conform dovezii de din dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Cu totul excepțional în condițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele în termen de 10 zile de la comunicarea instanței.

În speța, prin raportul comunicat la data de 20 iunie 2018, recurentei i s-a pus în vedere obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON pentru judecarea recursului, însă aceasta nu a depus la dosar dovada complinirii timbrajului.

Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Având în vedere că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru, astfel încât recursul nu îndeplinește condițiile de formă, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2294/A din data de 12 decembrie 2017, pronunțată de Cartea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2502/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 24.02.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții
ÎCCJ 2018-11-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4750/2018
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârât
ÎCCJ 2018-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.08.2016 sub nr. de dosar x/2016 reclamanta S.C. A. S.A. a solici
ÎCCJ 2018-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2018
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.09.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să
ÎCCJ 2018-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4116/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 13.02.2017 pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Municipiului București, prin Primar
Sursă