ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3437/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7324 din 5 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, în cauza formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifrudă Fiscală 4 Târgu Jiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1250 din 16 martie 2018, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că actul administrativ dedus judecății este un act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-a evidențiat pe bază de estimare obligații de plată, însumând un total obligații estimate de plată la bugetul general consolidat.

În cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.12.2016 se prevede faptul că au fost constatate în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 10.740.343 RON dintre care 2.952.421 RON TVA și 7.787.922 RON impozit pe profit, fiind stabilite măsuri asigurătorii, ce au fost ulterior prelungite prin decizia atacată în prezenta cauză cu nr. x/29.06.2017.

Potrivit alin. (13) al art. 213 din C. proc. fisc. , "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (...) cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă".

Așadar, dispozițiile noului cod de procedură fiscală fac trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței competente, la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și cea de prelungire a termenelor de instituire a măsurilor asigurătorii privește taxe și impozite, presupus a fi datorate de societate, în valoare de 10.740.343 RON motiv pentru care aplicarea criteriului valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este imperativă.

Având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL și pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL