ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1380/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, secția civilă la data de 31 mai 2017, înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta Asociația Composesorat A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, cu consecința obligării acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădirilor la plata sumei de 10.620,07 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafața de pădure de 47,00 ha, încadrată în tipul II de categorii funcționale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Privat Odorheiu Secuiesc pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2016, și plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 10.620,07 RON, începând cu data de 24.03.2017 (data la care a fost depusă Cererea nr. x/23.03.2017 la Garda Forestieră Brașov), până la plata efectivă a debitului.

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 2441 din 14 decembrie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că nici art. 1 alin. (3) și art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu conferă compensațiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptățită caracterul de contribuții în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Compensațiile pretinse sunt venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, dar nu orice venit public se încadrează în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al autorității publice chemate în judecată și, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorități publice centrale (Ministerul Apelor și Pădurilor) să efectueze o operațiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este competentă material și teritorial să soluționeze integral acțiunea dedusă judecății.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 08.01.2018, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 52 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală Garda Forestieră, act interpretat de către reclamantă ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului la solicitarea reclamantei de întocmire a decontului și de acordare a compensațiilor aferente anului 2016.

Criteriul de stabilire a competenței materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Brașov.

Chemarea în judecată și a MAP - organ ierarhic superior al Gărzii Forestiere Brașov și autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competența, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate. Doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ și, ca o consecință, a acestei anulări, MAP ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate în calitatea sa de ordonator principal de credite.

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalul Harghita.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În contextul reținut în mod corect de către instanța învestită prin declinare, obiectul principal al cererii introductive îl reprezintă anularea adresei nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Brașov, act pe care reclamanta l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Înalta Curte constată că adresa, a cărei anulare se solicită în cauza dedusă judecății, este un act administrativ supus legii contenciosului administrativ, iar în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat. În speță, Garda Forestieră Brașov, în calitate de emitentă a adresei nr. x/2017, este o autoritate publică județeană.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene/…/se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că reclamanta a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor, nu este de natură a atrage competența materială a curții de apel.

Astfel, cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este formulată în contradictoriu și cu Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv anularea adresei nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Brașov.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acțiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca o cerere accesorie unei acțiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

În referire la faptul că obligația acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efetuează plățile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul cauzei și având în vedere că actul administrativ contestat în cauza dedusă judecății este emis de către o autoritate publică județeană, competența de soluționare a cauzei în fond aparține tribunalului administrativ-fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația Composesorat A. și pe pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.