ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 219/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23.12.2019, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/2018 de la Tribunalul Vaslui la o altă instanță, în afara circumscripției Curții de Apel Iași, arătând că judecata cauzei nu se poate realiza în condiții de obiectivitate și de imparțialitate, întrucât intimata B. este judecător la Judecătoria Iași, care, împreună cu Tribunalul Vaslui, sunt instanțe aflate în circumscripția Curții de Apel Iași.

A mai arătat petentul că cererea de strămutare se încadrează în dispozițiile art. 142 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., astfel cum această normă de competență a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, scopul modificării fiind acela al punerii de acord a C. proc. civ. cu Decizia Curții Constituționale nr. 558/2014, norma de competență fiind de imediată aplicare (deci și proceselor pornite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018).

Reținerea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție este necesară cu atât mai mult cu cât, într-o cerere de strămutare anterioară, instanța supremă a decis strămutarea, de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel Suceava, a judecării recursului împotriva hotărârii pe care intimata a atacat-o cu cererea de revizuire obiect al prezentei strămutări.

În cadrul strămutării s-a solicitat suspendarea judecății dosarului în raport de care s-a formulat această cerere, petentul arătând că raportat la termenul acestuia, respectiv 14.01.2020, cererea de strămutare este imposibil a fi soluționată într-un interval atât de scurt de timp, existând posibilitatea ca cererea de revizuire să fie soluționată anterior cererii de strămutare.

Cererea de strămutare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva Deciziei nr. 587/A/16.05.2018, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 26.01.2017, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ale cărui dispoziții sunt aplicabile prezentei cauze, dar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/17.12.2018, publicată în M. Of. nr. 1074/18.12.2018 și invocată în susținerea argumentelor formulate în cadrul cererii de strămutare cu privire la instanța competentă a soluționa această solicitare, situație față de care actul normativ indicat nu este aplicabil.

Petentul susține că Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi competentă a soluționa cererea de strămutare întrucât art. 18 din Legea nr. 310/2018 nu face decât să pună în acord norma procesuală civilă cu privire la cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 558/2014, dar nici această decizie nu este incidentă pricinii.

Prin Decizia nr. 558/16.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 897/10.12.2014, s-a reținut că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și ale art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt constituționale "în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți".

Potrivit considerentelor acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție are o competență specială, de excepție, atunci când cererea de strămutare de competența unei curți de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia din părți de judecător la respectiva curte de apel.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că "(...) ceea ce se critică în cauza de față nu este imparțialitatea subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar (...)".

Reglementarea evocată are în vedere situația în care una din părțile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcție la respectiva curte de apel, petentul fiind în eroare cu privire la circumstanțele în care, pe cale de excepție, Înalta Curte de Casație și Justiție ar dobândi asemenea competențe.

Cauza de față nu se circumscrie ipotezei reglementate prin Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale, întrucât intimata nu deține calitatea de judecător la Curtea de Apel Iași (competentă a soluționa cererea de strămutare a dosarului având ca obiect revizuire, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui), așa cum se reține prin decizia Curții Constituționale, ci are calitatea de judecător la Judecătoria Iași, situație ce nu se circumscrie celor statuate prin decizia de neconstituționalitate.

În acest sens, prin Decizia în interesul legii nr. 7/16.05.2016, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016 (deci, aplicabilă cauzei pendinte), s-a reținut că sintagma instanța la care își desfășoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Prin concluziile orale formulate în cadrul ședinței de judecată cu referire la statuările cuprinse în Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale, reprezentantul petentului susține că "(...) standardul de imparțialitate obiectivă pe care l-a reținut aceasta este în mod egal aplicabil sau impune aceeași soluție a competenței Înaltei Curți, chiar dacă partea este judecător la o instanță inferioară curții de apel, respectiv la o instanță din circumscripția curții de apel care, în mod normal, ar fi competentă să soluționeze cererea de strămutare (...)".

Contrar acestor susțineri, care dau o interpretare denaturată textelor legale la care fac referire, prin Decizia în interesul legii nr. 7/2016 s-a reținut că premisa dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. este aceea "(...) ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță. Condiția nu este îndeplinită dacă partea este judecător la o altă instanță decât cea competentă, de același grad, chiar situată în raza aceleiași curți de apel (...)"

Prin aceeași decizie s-a reținut că "Prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac" și că interpretarea extensivă a acestor dispoziții "(...) contravine redactării restrictive a textului de lege, întrucât circumstanțiază atât persoanele care intră sub incidența normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât și instanța vizată (care nu poate fi decât prima instanță)."

Cu privire la acest aspect, decizia în interesul legii menționată a mai reținut că "Interpretarea extensivă nu poate fi reținută și pentru că nu se poate anticipa exercitarea căii de atac în cauză, fiind posibil ca părțile să achieseze la hotărârea pronunțată sau aceasta să rămână definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege."

Pe de altă parte, așa cum deja s-a arătat, dispozițiile art. 142 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, nu sunt aplicabile cauzei pendinte raportat la data cererii de chemare în judecată (26.01.2017), întrucât actul normativ a fost publicat în M. Of. nr. 1074/18.12.2018 și a intrat în vigoare în 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția României, fiind incident proceselor pornite ulterior acestei date.

Astfel, întrucât potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ. în forma incidentă cauzei pendinte, "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (...)", iar în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., competența de soluționare aparține Curții de Apel Iași, ca instanță în circumscripția căreia se află Tribunalul Vaslui, pe rolul căruia se află înregistrată cererea de revizuire a cărei strămutare se solicită.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Iași, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Vaslui, secția civilă, formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN