Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 162/2021

HOTĂRÂRE
28.01.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 162/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 9 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Iași, pentru motive de bănuială legitimă. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Se constată că în susținerea cererii de strămutare a fost invocat motivul de bănuială legitimă vizând faptul că soția intimatului este judecător la Curtea de Apel Iași, iar cererea privește strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași.

Potrivit art. 142 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., "În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție". Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Iași, în favoarea căreia urmează a dispune declinarea competenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenta S.C. A. S.R.L. de strămutare a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Iași, în favoarea Curții de Apel Iași. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1801/2022
28 septembrie 2022 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, petentul A. a solicitat strămutarea procesului civil ce f
ÎCCJ 2021-02-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 217/2021
Ședința publică din data de 4 februarie 2021 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A. a solicitat strămutare
ÎCCJ 2019-04-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 781/2019
După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 8 martie 2019, sub nr. x/2019, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/201
ÎCCJ 2021-09-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1652/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 15 iulie 2021, sub nr. x/2021, petentul
ÎCCJ 2021-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 562/2021
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 16 februarie 2021, sub nr. x/2021, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă