ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 770/2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2019, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamantul A. a declarat împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 septembrie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, reclamantul a solicitat ca recursul său să fie trimis pentru soluționare Consiliului Superior al Magistraturii, considerând că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu a fost soluționată de secția litigii de muncă, așa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nemotivat și inadmisibil.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că nu a adresat recurs Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. de asemenea, s-a reținut că, în ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate, acestea nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și a încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reținându-se că intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 5 decembrie 2019, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că solicită trimiterea dosarului la Consiliul Superior al Magistraturii.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, referitor la excepția inadmisibilității invocată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, Înalta Curte reține că aceasta nu se raportează la exercitarea unei căi de atac nereglementate de lege, deci inadmisibilă, ci la natura și conținutul motivelor de recurs, la modul în care recurentul a înțeles să-și dezvolte motivele de recurs, aspect care va fi analizat cu prioritate prin raportare la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 156 din 4 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1518 din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, reținându-se că prin încheierea din 31 mai 2018, completul specializat în litigii de muncă din cadrul secției I civile a Tribunalului Timiș a declinat competența în favoarea completului specializat în materie civilă, care în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și-a verificat competența și s-a considerat competent material și teritorial, iar în fața acestui complet reclamantul nu a invocat excepția necompetenței materiale sau funcționale; astfel, instanța de apel a reținut că, în cauză, competența completului specializat în civil a fost definitiv fixată la termenul din 1 octombrie 2018, când părțile legal citate nu au invocat necompetența, iar critici în acest sens nu mai pot analizate în apel.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj, ci s-a limitat să învedereze că cererea sa nu a fost soluționată de secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrate în textul legal menționat.

În ceea ce privește susținerile recurentului ca prezentul dosar să nu fie soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci să fie trimis Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Plenul acestei instituții nu judecă recursurile formulate împotriva hotărârilor judecătorești.

Potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, prin urmare, așa cum s-a reținut și prin raport, instanța competentă să judece recursul împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, este Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cum susține recurentul.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate prin raportare la argumentele reținute de instanța de apel în sensul că, în calea de atac a apelului, nu mai pot fi formulate critici privind competenta dacă excepția de necompetență nu a fost invocată potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 156 din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2020.

GGC - NN