ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2020

Ședința publică din data de 01 iulie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 221 din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a constatat perimat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 310/PI/06.03.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-reclamant A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a solicitat instanței casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, arătând că instanța a aplicat greșit prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a invoca incidența vreunuia dintre cazurile de casare, expres și limitativ, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 noiembrie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul-pârât Penitenciarul Timișoara invocat excepția tardivității, arătând că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 C. proc. civ., precum și excepția nulității recursului, invocând că recursul nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 490 C. proc. civ., și că nu este motivat, iar susținerea aplicării eronate a art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu constituie o motivare a recursului.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 29 lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, însă nu este declarat în termenul prevăzut de art. 421 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității recursului reținută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 221 a fost pronunțată la data de 24 octombrie 2019, dată de la care care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 30 octombrie 2019.

Cererea de recurs a fost formulată la data de 15 noiembrie 2019, potrivit mențiunii de pe plicul aflat la dosarul de recurs.

Având în vedere dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., menționate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

În raport de cele prezentate, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, Înalta Curte, în temeiul art. 185 alin. (1) ocorborat cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este tardiv formulat.

De asemenea, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs depusă direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul a nesocotit prevederile art. 490 alin. (1) care prevăd că recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, cu toate că instanța a menționat, în partea finală a dispozitivului deciziei recurate, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., că recursul se va depune la Curtea de Apel Timișoara.

Cerința depunerii recursului la instanța a cărei hotărâre se atacă este una extrinsecă actului de procedură constând în cererea de recurs, așa încât sancțiunea nulității intervine necondiționat de existența unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, nefiind respectate dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care dispun în sensul că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

În cauză, prin decizia civilă nr. 221 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a constatat perimat apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 310/PI/06.03.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, reținându-se că de la data suspendării pricinii (14.02.2019), cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, sens în care sunt întrunite condițiile pentru a opera perimarea.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat instanței casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, care a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a aduce argumente de nelegalitate cu privire la soluția pronunțată și fără a invoca incidența vreunuia dintre cazurile de casare, expres și limitativ, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat; iar pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Referitor la critica recurentului că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte arată că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrate în textul legal menționat.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 221 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 221 din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iulie 2020.