- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 23 ianuarie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 23.01.2014 — cerere de strămutare
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul B.I. La apelul nominal se prezintă petentul B.I., personal. lipsind intimații SC C.E.O. SA, SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Rovinari, B.M., Sucursala Divizia Minieră E.M.C. Roșia, SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră Tg - Jiu și Direcția Silvică Gorj, Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș. Magistratul asistent face referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la 6 iunie 2013. Petentul solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, Analizând cererea,
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul B.I. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 18.738/318/2012 al Judecătoriei Târgu - Jiu. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.