Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2013

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
10.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții V.M.M. și V.S. La apelul nominal lipsesc petenții V.M.M., V.S. și intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Olt. Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea nu este legal timbrată. Magistratul asistent referă faptul că petenții au fost citați cu mențiunea timbrării cererii de strămutare cu 4 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, obligație neîndeplinită de părți până la acest moment, iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 11374/311/2012 al Judecătoriei Slatina, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 14 octombrie 2013. Se mai referă că petenții au înaintat prin fax, în dimineața ședinței de judecată, concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public formulează, în principal, concluzii de anulare a cererii de strămutare ca netimbrată, iar în subsidiar, în măsura în care părțile vor complini timbrajul, concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluționat. Analizând cererea,

Constatând că petenții V.M.M. și V.S. nu și-au îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru, în raport cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

D I S P U N E Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petenții V.M.M. și V.S. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 11374/311/2012 al Judecătoriei Slatina. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă